Dragoș a rămas câteva secunde fără să poată vorbi.
Privirea îi trecea de la Mariana la băiat și apoi la mama lui.
În cele din urmă, a spus încet:
— Vreau adevărul. Acum.
Mariana și-a șters lacrimile.
— Mai întâi consult-o pe mama ta. Te rog.
Abia atunci Dragoș și-a amintit de ce venise.
A examinat-o pe Elena cu atenție.
Tusea cu sânge era gravă, dar nu părea să fie cancer, așa cum se temuse inițial. Suspiciunea principală era o infecție pulmonară netratată de mult timp.
— Trebuie dusă la spital, a spus el ferm. Astăzi.
— Nu avem bani, a răspuns Mariana.
— Eu am.
Tonul lui nu admitea discuții.
În aceeași seară, după ce Elena a fost internată într-un spital județean, Dragoș și Mariana au rămas singuri pe o bancă din curte.
Matei dormea cu capul pe genunchii mamei sale.
Aerul era rece.
— Începe, a spus Dragoș.
Mariana a închis ochii.
— Nu am pierdut copilul.
Dragoș a simțit că nu mai poate respira.
— Ce?
— Eram însărcinată când ai plecat în Spania. La câteva luni după aceea, fratele tău a venit la mine.
— Radu?
Ea a dat din cap.
— Mi-a spus că ai refăcut deja viața ta acolo. Mi-a arătat fotografii și mesaje.
— Ce fotografii?
— False.
Dragoș a rămas împietrit.
— Mi-a spus că nu vrei copilul. Că i-ai cerut să mă convingă să dispar din viața ta.
— Nu este adevărat.
— Știu asta acum.
Lacrimile îi curgeau pe obraji.
— Dar atunci l-am crezut. Eram singură și speriată.
Dragoș și-a dus mâinile la față.
— Și mama?
— Mama ta a aflat ce făcea Radu. S-au certat. Foarte rău.
Mariana a făcut o pauză.
— Când a încercat să mă ajute, el a dat-o afară din casă.
Dragoș a ridicat brusc capul.
— A dat-o afară?
— După ce tatăl vostru a murit, toate actele proprietăților erau în mâinile lui. A convins-o să semneze documente pe care nu le-a înțeles.
— Dumnezeule…
— Când și-a dat seama ce făcuse, era prea târziu.
Dragoș simțea că fiecare cuvânt îi sfărâmă o parte din viață.
— De ce nu m-ați contactat?
Mariana a scos un dosar vechi din geantă.
— Am încercat.
Înăuntru erau zeci de e-mailuri.
Mesaje.
Scrisori returnate.
Copii ale unor apeluri.
Toate trimise către adrese și numere pe care Dragoș nu le mai folosise niciodată.
— Radu îmi spusese că acestea sunt contactele tale.
Dragoș a înțeles.
Fratele lui controlase totul.
Ani întregi.
Matei s-a trezit ușor și l-a privit.
— Mami, de ce plângi?
Mariana l-a îmbrățișat.
— Pentru că uneori oamenii buni se întâlnesc prea târziu.
Băiatul s-a uitat la Dragoș.
— Domnule doctor, tu o să o faci bine pe bunica?
Dragoș a simțit un nod în gât.
Pentru prima dată nu a văzut doar un copil.
Și-a văzut fiul.
— O să fac tot ce pot.
Două luni mai târziu, Elena se recuperase bine.
Investigațiile începute de Dragoș au scos la iveală fraude, documente falsificate și transferuri ilegale făcute de Radu.
Procesul a durat aproape un an.
La final, casa familiei a fost recuperată, iar Elena și-a recăpătat drepturile.
Dar cel mai important lucru nu s-a întâmplat într-o sală de judecată.
S-a întâmplat într-o după-amiază de primăvară.
Dragoș și Matei construiau un zmeu în curtea casei.
Băiatul s-a oprit și l-a privit serios.
— Pot să te întreb ceva?
— Sigur.
— Tu ești tatăl meu?
Dragoș a simțit cum i se umezesc ochii.
— Da.
Matei a rămas câteva secunde pe gânduri.
— Atunci de ce ai venit atât de târziu?
Întrebarea l-a lovit direct în inimă.
S-a așezat în genunchi în fața lui.
— Pentru că nu știam unde ești. Dar dacă aș fi știut, aș fi venit în fiecare zi.
Matei l-a privit atent, ca și cum ar fi verificat dacă spune adevărul.
Apoi l-a îmbrățișat.
— Bine. Atunci poți să recuperezi timpul pierdut.
Dragoș a început să plângă.
Iar în timp ce își ținea fiul în brațe, a înțeles că uneori adevărul poate distruge o viață întreagă.
Dar tot el poate construi una nouă.