Finalul lunii vine cu o nouă sărbătoare. La data de 31 octombrie 2022 are loc o sărbătoare importantă și specială, conform calendarului ortodox. Află care este însemnătatea acestei zile și ce trebuie să faci pentru a-ți merge bine.
Sărbătoare 31 octombrie
Sfinții Apostoli pomeniți astăzi se numără printre cei șaptezeci de ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos. Aceștia au devenit cunoscuți și au un rol cu totul special în Sfânta Scriptură pentru lucrarea lor împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeierea Bisericii din Roma și numeroasele fapte bune la care au fost părtași.
Despre Sfântul Stahie știm că a fost episcop în Bizanţ. Cea mai mare realizare este că a zidit o biserică în Arghiropoli, împreună cu Sfântul Andrei. A adunat mai mulţi credincioşi şi șaisprezece ani s-a luptat pentru mântuirea oamenilor. A adus pe calea cea dreaptă o mulțime de păgâni și a reușit să convingă mai mulți oameni că există Dumnezeu, deși nu se încredeau în puterile lui.
Cât despre marele Sfânt Amplie, religia ne spune că a fost episcop în Diospoli, iar Urban a fost episcop în Macedonia. Ei, propovăduind pe Hristos și dându-i la o parte pe idoli, i-au ridicat asupra lor pe evrei şi pe elini. În final, pentru că nu s-au lepădat de Hristos și au ales să rămână de partea Lui, au fost ucişi de către aceştia.
Narcis a fost episcop în Atena, Apelie în Ieraclia şi Aristobul în Britania.
Au propovăduit toată viața Evanghelia lui Hristos și au murit împăcați, că nu au renunțat la iubirea față de Dumnezeu.
Sfinții acestei zile au o putere mare și sunt foarte cunoscuți. Dacă ai nevoie de ajutor, tot ce trebuie să faci este să te rogi la ei și, cu credință în suflet, vei vedea că lucrurile se schimbă.