Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Maria, vreau să te întreb ceva, a spus reporterița, așezându-se lângă fetiță. Dacă ai putea să le transmiți acum un mesaj bunicilor tăi, ce le-ai spune?
Copila a privit fotografia pe care o ținea în mâini.
— Că îi iubesc foarte mult. Și că nu trebuie să-și facă griji pentru mine. O să învăț bine, o să mă fac doctoriță și o să am eu grijă de ei.
Andreea și-a șters discret o lacrimă.
— Sunt sigură că sunt foarte mândri de tine.
— Bunicul spune mereu că eu sunt cea mai mare bogăție a lui. Dar eu aș vrea să aibă bani pentru medicamente, nu să-mi cumpere mie dulciuri.
Doamna Ileana a mângâiat-o pe umăr.
— Maria, bunicii tăi te iubesc. Nu trebuie să porți tu toate grijile lor.
Fetița a încuviințat, apoi s-a întors spre rândul pelerinilor, care începuse să înainteze.
După încă o perioadă de așteptare, Maria a ajuns în apropierea raclei Sfintei Cuvioase Parascheva.
Și-a făcut cruce, a strâns fotografia bunicilor la piept și a șoptit:
— Sfântă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru bunica și bunicul meu. Să le dea sănătate și putere. Eu nu cer nimic pentru mine, numai să-i mai am lângă mine cât mai mult timp.
Doamna Ileana s-a închinat lângă ea.
Când au ieșit din zona pelerinajului, Andreea le aștepta la o distanță mică.
— Doamnă Ileana, aș vrea să discutăm puțin. Credeți că bunicii Mariei ar accepta să vorbească cu mine?
— Nu știu, draga mea. Sunt oameni simpli și nu le place să se plângă.
— Nu vreau să-i pun într-o situație neplăcută. Dar cunosc o asociație care ajută familiile cu probleme medicale și financiare. Poate am putea găsi o soluție.
Ileana a privit-o surprinsă.
— Dacă puteți face ceva pentru ei, ar fi mare lucru. Bunicul Mariei are nevoie de controale la inimă, iar transportul până la spital este greu.
Andreea i-a cerut un număr de telefon, apoi le-a promis că va lua legătura cu familia înainte de a difuza interviul.
În seara aceea, Maria s-a întors acasă obosită, dar bucuroasă.
Bunica o aștepta la poartă, învelită într-un șal gros.
— Ai ajuns, puiul mamii! Nu ți-a fost frig?
Maria a alergat spre ea și a îmbrățișat-o.
— Mi-a fost puțin, bunico. Dar a meritat!
În casă, bunicul stătea lângă sobă.
— Ei, fata tatei, ai ajuns la Sfânta Parascheva?
— Am ajuns, bunicule. Și m-am rugat pentru voi amândoi!
Bătrânul a zâmbit.
— Dar pentru tine nu te-ai rugat?
Maria s-a așezat între ei.
— Ba da, bunicule. Pentru mine m-am rugat când am cerut să fiți voi sănătoși.
Bunica și-a dus mâna la gură și a început să plângă.
— Of, copila mea dragă…
Două zile mai târziu, telefonul bunicilor a sunat.
Era Andreea, reporterița de la Iași.
Le-a povestit despre interviu și le-a cerut permisiunea să folosească o parte din înregistrare într-un material despre pelerinaj și dragostea dintre generații.
— Nu vrem să cerșim milă, domnișoară, a spus bunicul. Am muncit toată viața și ne-am descurcat cum am putut.
— Înțeleg, domnule Gheorghe. Nu vreau să vă prezint într-o lumină umilitoare. Dar povestea Mariei poate ajuta oamenii să înțeleagă cât de mult înseamnă familia. Iar dacă acceptați, vă pot pune în legătură cu o organizație care oferă sprijin medical.
După ce au discutat între ei, bunicii și-au dat acordul pentru difuzarea unui fragment scurt, fără detalii despre adresa lor.
Reportajul a fost difuzat în săptămâna următoare.
În imagini, Maria apărea lângă doamna Ileana, vorbind despre dorința ei de a deveni doctoriță.
Dar cuvintele care i-au emoționat cel mai mult pe oameni au fost cele despre bunici.
„Dacă se duc și ei, eu la cine mă mai duc acasă?”
Andreea a primit mai multe mesaje de la persoane care doreau să ajute.
O asociație din Botoșani a contactat familia și, după ce a verificat nevoile medicale și a discutat cu bunicii, a început să organizeze sprijinul.
Nu au venit saci cu bani și nici promisiuni imposibile.
Au venit lucruri de care familia avea cu adevărat nevoie.
Ajutor pentru transportul la controale, medicamentele prescrise și câteva reparații urgente la casă.
Un medic cardiolog l-a reevaluat pe bunicul Gheorghe și i-a ajustat tratamentul, după investigațiile necesare.
Bunica a primit și ea recomandări pentru durerile de picioare și ajutor pentru a ajunge la consultații.
Într-o după-amiază, bunicul s-a întors de la control și a găsit-o pe Maria făcându-și temele la masa din bucătărie.
— Maria, tataie, vino puțin!
Fetița a alergat spre el.
— Ce s-a întâmplat, bunicule? Ești bine?
— Sunt bine, puiule. Doctorul mi-a explicat ce trebuie să fac și mi-a schimbat tratamentul. De câteva zile respir mai ușor și pot să merg puțin mai mult fără să obosesc.
Maria l-a îmbrățișat.
— Slavă Domnului, bunicule!
Bătrânul a mângâiat-o pe păr.
— Să știi că de acum o să am mai multă grijă de mine. Nu mai sar peste medicamente și nu mai amân controalele.
— Promiți?
— Promit, fata tatei.
În seara aceea, Maria a sunat-o pe Andreea.
— Doamnă, vreau să vă mulțumesc.
— Pentru ce, Maria?
— Pentru că bunicul a ajuns la doctor și acum spune că se simte mai bine. Și bunica are medicamentele de care avea nevoie.
Reporterița a zâmbit.
— Mă bucur foarte mult, draga mea. Dar să știi că au fost mai mulți oameni care au ajutat.
— Atunci să le spuneți tuturor că mă rog pentru ei.
Andreea a rămas câteva clipe tăcută.
— Am să le spun, Maria.
Au trecut câteva săptămâni. Viața familiei nu s-a schimbat peste noapte. Casa era tot modestă, pensiile erau aceleași, iar bunicii aveau în continuare nevoie de îngrijire.
Dar nu se mai simțeau atât de singuri în fața problemelor.
Într-o duminică, Maria s-a așezat între bunici pe canapeaua din sufragerie.
— Bunico, bunicule, vreau să vă spun ceva.
— Ce este, puiul mamii? a întrebat bătrâna.
— Când am fost la Iași, m-am rugat să vă țină Dumnezeu sănătoși până mă fac eu mare.
Bunicul a zâmbit.
— Până te faci doctoriță?
— Da. Și să veniți la absolvirea mea. Și, dacă se poate, și la nunta mea!
Bunica a început să râdă printre lacrimi.
— Of, Maria, câte planuri ai tu!
— Păi trebuie să avem planuri, bunico! Nu putem să stăm mereu cu frică.
Bunicul a luat-o de mână.
— Ascultă-mă, tataie. Noi nu știm câți ani mai avem. Dar îți promitem că o să avem grijă de sănătatea noastră și o să facem tot ce putem ca să fim lângă tine cât mai mult.
Maria i-a îmbrățișat pe amândoi.
— Asta vreau și eu. Să nu vă mai ascundeți când vă doare ceva și să-mi spuneți dacă aveți nevoie de ajutor.
Înainte de culcare, bunica i-a pregătit un ceai cald și i-a așezat pătura pe pat.
— Noapte bună, puiul mamii!
— Noapte bună, bunico!
Maria a privit fotografia părinților de pe noptieră.
— Mamă, tată, să știți că nu v-am uitat, a șoptit. Dar eu mai am nevoie de bunica și de bunicul. Și sper să rămână lângă mine mult timp.
A stins lumina.
Din camera alăturată s-a auzit vocea bunicului:
— Maria, tataie, ai închis geamul? Să nu-ți fie frig!
Fetița a zâmbit.
— L-am închis, bunicule!
Pentru Maria, aceea era cea mai frumoasă veste: bunicii erau încă acolo, o așteptau acasă și aveau acum sprijinul necesar ca să-și îngrijească sănătatea.
Nu știa dacă rugăciunea ei de la Sfânta Parascheva adusese oamenii aceia în viața lor sau dacă fusese o întâmplare fericită.
Dar în fiecare seară, când auzea glasurile bunicilor din camera alăturată, Maria își făcea cruce și mulțumea pentru încă o zi petrecută împreună.