Shannen Doherty a împlinit 50 de ani pe 12 aprilie 2021. Actrița din „Beverly Hills, 90210” este căsătorită cu fotograful Kurt Iswarienko din 2011. S-a luptat și a învins cancerul o dată și, în prezent, își luptă cu grație și optimism diagnosticului crunt primit anul trecut, în 2020, de cancer în stadiu terminal.
Doherty a fost diagnosticată pentru prima dată cu cancer de sân în 2015. Până în 2017, datorită tratamentelor făcute, boala ajunsese deja în remisie. Pe atunci deja avea 46 de ani, o vârstă la care trebuia să se gândească cserios dacă mai voia sau nu să aibă copii.
Din nefericire,pe lângă vârsta matură, și tratamentele împotriva cancerului – chimioterapie, radiații și intervenții chirurgicale – i-au afectat foarte mult corpul.
Trei ani mai târziu, în 2020, viața i-a dat o nouă lovitură lui Doherty. Cancerul a revenit, direct în stadiu 4, metastatic – deja se răspândise dincolo de sâni și ganglionii limfatici. La acea vreme, ea a declarat într-un interviu pentru revista Elle că simte că îi mai rămâne mult mai mult timp de trăit decât ar lăsa de bănuit așa diagnostic cumpit. Shannen a fost și este o luptătoare și nu are nici până în ziua de azi intenția să renunțe la luptă și să lase cancerul să câștige.
Cu toate acestea, Doherty a trebuit să ia unele decizii cu greutate, printre care și aceea dacă va (sau ar putea) avea sau nu copii.
Diagnosticul de cancer i-a schimbat planurile de a avea copii
Shannen Doherty își acceptă diagnosticul cu realism și optimism.
Este conștientă de schimbările constante prin care trece corpul ei și învață zi de zi cum să se poarte cu el. Într-un interviu din 2019 pentru revista Health, Doherty a făcut dureroasa mărturisire: „Schimbările hormonale prin care am trecut mi-au aruncat corpul în menopauză instantaneu”.
Doherty nu poate ieși din menopauză decât dacă ia estrogen. A lua estrogen i-ar crește șansele de înrăutățire a cancerul.
Totuși, Doherty și-a dorit dintotdeauna un copil. Ea și soțul ei au vorbit despre adopție și despre donatorii de ovule. Cu toate acestea, neștiind dacă are cinci sau 10 ani de trăit, actrița nu a făcut niciun demers în acest sens dintr-un motiv extrem de logic și altruist:
„Cu siguranță e ceva ce nu vreau…copilul meu de 10 ani să își îngroape mama. Mi-am dorit întotdeauna un copil. Dar poate ar trebui să fiu una într-un mod diferit”, a spus ea.