Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Sorin a închis ușa în urma lui și s-a apropiat de noi. Nu și-a ridicat vocea, dar privirea lui l-a făcut pe Răzvan să-și retragă mâna.
— Lasă cheile, Ileana, i-a spus cumnatul meu. Nu trebuie să-i dai nimic până nu lămurim ce se întâmplă.
— Nu te băga, unchiule! a izbucnit Răzvan. Casa a fost a tatălui meu înainte să se căsătorească cu ea. Nu văd de ce ar trebui să pleci de aici cu impresia că poți hotărî tu ce se întâmplă cu bunurile familiei.
Sorin și-a lăsat haina pe spătarul unui scaun și a privit fotografia lui Victor de pe comodă.
— Ai dreptate într-o privință: casa era a fratelui meu înainte să se căsătorească cu Ileana. Dar asta nu-ți dă dreptul să-ți dai afară mama vitregă în ziua înmormântării tatălui tău.
— Nu e mama mea! a răspuns Răzvan. Și nici n-am spus că trebuie să plece chiar acum. I-am dat o oră să-și strângă lucrurile.
Alina s-a apropiat de el și i-a atins brațul, ca și cum ar fi vrut să-l calmeze, însă apoi a intervenit:
— Trebuie să fim practici. Răzvan are dreptul să știe ce se întâmplă cu proprietatea tatălui său. Nu putem să ne prefacem că nimic nu s-a schimbat.
— Nimeni nu se preface, a spus Sorin. Victor a murit și toți suntem îndurerați. Dar voi ați venit aici cu un plan, iar Ileana nici măcar nu a avut timp să-și schimbe hainele de la înmormântare.
Mi-am desfăcut degetele încleștate în jurul brelocului. Nu voiam scandal. Eram obosită, îndurerată și simțeam că, dacă mai auzeam încă o dată cuvântul „proprietate”, aveam să izbucnesc în plâns.
— Sorin, nu vreau să vă certați din cauza mea, am spus. Eu și Victor am trăit aici aproape trei decenii. Nu m-am gândit niciodată că va trebui să-mi apăr locul în casa noastră.
— Știu, Ileana. Și tocmai de aceea trebuie să lămurim lucrurile cu răbdare.
Răzvan a râs fără urmă de veselie.
— Ce să lămurim? Tata a cumpărat casa înainte s-o cunoască. Eu sunt fiul lui. Cine credeți că ar trebui să rămână aici?
Sorin nu i-a răspuns imediat. S-a uitat la mine, apoi a făcut semn spre sufragerie.
— Haideți să ne așezăm. Există lucruri despre ultimele luni din viața lui Victor pe care ar fi trebuit să le discutăm mai demult.
Răzvan și-a încruntat sprâncenele.
— Ce lucruri?
— Lucruri pe care fratele meu mi le-a spus personal. Și pe care ar fi trebuit să le știi și tu, dacă ai fi venit mai des să-l vezi.
Replica l-a lovit. Răzvan și-a strâns buzele și a privit în altă parte. Nu era un secret că relația lui cu tatăl său se răcise în ultimii ani. După accidentul vascular al lui Victor, venea din când în când, stătea puțin și pleca. De cele mai multe ori, eu rămâneam să mă ocup de tot ce însemna recuperare, medicamente și drumuri la spital.
Nu-i reproșasem niciodată că nu venea suficient. Îmi spuneam că avea serviciu, familie și responsabilități. Îmi era de ajuns că Victor se bucura atunci când fiul lui apărea la ușă, chiar și pentru o jumătate de oră.
Ne-am așezat în sufragerie. Răzvan a rămas pe marginea fotoliului, cu telefonul în mână, iar Alina s-a așezat lângă el. Sorin a tras un scaun aproape de mine.
— În ultimele luni, Victor vorbea tot mai des despre ce urma să se întâmple după ce nu va mai fi, a început el. Nu pentru că voia să moară, ci pentru că știa că starea lui se putea înrăutăți. Era lucid și înțelegea foarte bine cât de mult depindea de Ileana.
Am simțit că mi se strânge gâtul. Victor nu-mi vorbise niciodată despre moarte în felul acesta. Încerca mereu să mă liniștească, spunând că vom mai avea ani buni împreună.
— Și ce legătură are asta cu casa? a întrebat Răzvan.
— Are legătură cu felul în care ai ales să te porți astăzi, a răspuns Sorin. Fratele meu era îngrijorat că, după ce va muri, Ileana va fi lăsată singură tocmai de oamenii de la care se aștepta să găsească înțelegere.
Răzvan s-a ridicat în picioare.
— Vrei să spui că tata nu avea încredere în mine?
— Nu eu am spus asta. Dar el m-a rugat să nu las lucrurile nespuse dacă voi ajunge vreodată în situația de față.
Sorin și-a dus mâna în buzunarul interior al hainei și a scos un plic simplu, pe care l-a ținut câteva clipe între degete.
— Înainte să-l deschid, vreau să înțelegeți ceva. Nu sunt aici să hotărăsc cine primește casa și nici să vă promit că totul va fi așa cum își dorește cineva. Pentru asemenea lucruri există reguli și proceduri care trebuie respectate. Sunt aici pentru că i-am promis fratelui meu că nu voi lăsa ca ultima lui dorință să fie folosită împotriva omului care i-a fost alături.
Alina s-a îndreptat brusc în fotoliu. Răzvan nu mai privea spre mine, ci numai spre plic.
— Ce scrie acolo? a întrebat el.
Sorin a privit spre fotografia lui Victor, apoi a desfăcut plicul. A scos o foaie împăturită, dar nu a întins-o imediat nimănui.
— Mai întâi vreau să auziți ce mi-a spus Victor în ultima noastră discuție, a rostit el. Pentru că, indiferent ce se va întâmpla cu această casă, nimeni nu are dreptul să șteargă cei douăzeci și opt de ani pe care Ileana i-a trăit alături de fratele meu.
Răzvan a rămas nemișcat, iar eu mi-am strâns mâinile în poală. Nu știam ce îi mărturisise Victor fratelui său și nici ce hotărâse pentru perioada în care el nu avea să mai fie lângă mine.
Dar, pentru prima dată de când ieșisem de la cimitir, nu mă mai simțeam singură în acel hol.
Sorin a început să citească, iar primele lui cuvinte l-au făcut pe Răzvan să pălească.
— „Dacă ai ajuns să citești rândurile acestea, înseamnă că eu nu mai sunt. Te rog să ai grijă ca Ileana să fie ascultată înainte ca cineva să hotărască în locul ei…”
Sorin s-a oprit și a ridicat privirea spre Răzvan.
— Acum, cred că este timpul să afli ce i-a cerut tatăl tău fratelui său și de ce nu poți lua decizii în numele lui fără să cunoști toate împrejurările.
Răzvan s-a așezat încet la loc. Pentru prima dată în acea zi, nu a mai cerut cheia.
În sufrageria în care Victor își petrecuse atâtea după-amiezi, adevărul începea să iasă la lumină. Nu era încă o soluție pentru casa mea și nici o garanție că Răzvan avea să se schimbe. Era însă începutul unei discuții pe care nimeni nu o mai putea opri.
Iar eu, cu hainele de înmormântare încă pe mine, am înțeles că următoarea decizie nu trebuia luată în grabă, sub amenințări, ci cu respect pentru omul care fusesem și pentru viața pe care o construisem alături de Victor.