Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Când am ajuns acasă, Marius m-a găsit în sufragerie, cu geanta lângă mine și cu ochii ațintiți spre fereastră. Nu plângeam. Cred că, după atâția ani în care încercasem să le câștig atenția părinților mei, nu mai aveam lacrimi pentru încă o dezamăgire.
— Au spus că nu vin? m-a întrebat.
Am dat din cap și i-am arătat mesajul lui Cosmin.
Marius l-a citit, apoi s-a așezat lângă mine.
— Raluca, nu trebuie să le mai demonstrezi nimic. Ne căsătorim pentru noi, nu pentru aprobarea lor.
— Știu. Dar mi-aș fi dorit ca măcar o dată să fiu și eu importantă pentru ei.
M-a îmbrățișat și mi-a spus că nu vom schimba nimic din planurile noastre. Nunta urma să aibă loc exact acolo unde hotărâserăm, în conacul restaurat din apropiere de Bran.
Părinții mei știau doar că lucram în restaurarea clădirilor istorice. Nu știau că, în ultimii zece ani, firma mea crescuse și ajunsese să coordoneze proiecte importante. Cu cinci ani înainte cumpărasem, prin societatea mea, un conac vechi din zona Bran–Moieciu, aproape o ruină la vremea aceea.
Investisem ani de muncă în restaurarea lui. Refăcuserăm acoperișul, scările din piatră, grădinile și salonul principal. Acum proprietatea era evaluată la aproximativ 2,5 milioane de euro și funcționa ca spațiu pentru evenimente private.
Nu le ascunsesem succesul meu ca să-i pedepsesc. Pur și simplu, de fiecare dată când încercam să le povestesc despre munca mea, mama schimba subiectul și începea să vorbească despre Cosmin.
Cu două săptămâni înainte de nuntă, m-a sunat mătușa mea, Mariana, sora mamei.
— Raluca, draga mea, sper că lucrurile s-au mai liniștit cu firma. Am auzit că ai avut probleme mari.
— Ce probleme, mătușă?
— Păi mama ta ne-a spus că riști să pierzi tot. Că ai datorii și că tu și Marius abia vă mai descurcați.
Am rămas nemișcată.
— Cine ți-a spus asta?
— Rodica. Ne-a rugat să contribuim cu ce putem, ca să te ajutăm să nu-ți pierzi afacerea. Eu i-am trimis 15.000 de lei luna trecută.
Am simțit că mi se face frig.
— Mătușă, eu nu am cerut niciodată bani de la nimeni. Firma mea nu este în pericol.
La celălalt capăt s-a lăsat liniștea.
— Atunci pentru ce ne-a cerut mama ta banii?
În următoarele două zile, am vorbit cu mai multe rude. Fiecare auzise aceeași poveste: că firma mea avea datorii, că riscam să pierd locuința și că îmi era prea rușine să cer ajutor personal.
Am aflat că părinții strânseseră aproximativ 90.000 de lei. Banii fuseseră trimiși în contul mamei, iar eu nu primisem niciun leu.
Am discutat cu un avocat și am păstrat mesajele și dovezile transferurilor. Nu voiam să fac acuzații fără să verific lucrurile, dar nici nu puteam ignora faptul că rudele fuseseră convinse să dea bani folosindu-se de numele meu.
Într-o seară, mătușa Mariana mi-a trimis o captură de ecran dintr-o conversație cu mama. Rodica îi mulțumea pentru contribuție și îi spunea că banii ajutaseră enorm la pregătirile pentru nunta lui Cosmin.
Atunci am înțeles.
Părinții mei le spuseseră rudelor că sunt aproape ruinată, strânseseră bani pentru mine și îi foloseau ca să plătească nunta fratelui meu.
Nu am sunat-o imediat pe mama. Am cerut mătușii să nu șteargă mesajele și am continuat să strâng informațiile necesare. Nu voiam să transform nunta mea într-un scandal de familie.
În ziua ceremoniei, conacul era pregătit. Grădinile erau pline de flori albe, iar pe terasa din piatră fuseseră așezate scaune pentru cei optzeci de invitați. Marius mă aștepta lângă o arcadă împodobită cu trandafiri, iar în spatele lui se vedeau munții.
Când am coborât treptele conacului în rochia mea de mireasă, l-am văzut plângând.
— Ești minunată, mi-a șoptit când am ajuns lângă el.
Ne-am căsătorit în fața oamenilor care ne fuseseră aproape. Mătușa Mariana a stat în primul rând, iar când m-a îmbrățișat după ceremonie, mi-a spus:
— Mama ta ar fi trebuit să fie aici. Dar să nu lași absența ei să-ți strice ziua.
Seara, fotograful a publicat, cu acordul nostru, câteva imagini de la nuntă. Se vedeau conacul restaurat, terasa, salonul cu candelabre și grădinile. În descriere era menționat că proprietatea aparținea firmei mele și că eu coordonasem restaurarea.
În mai puțin de o oră, telefonul a început să sune.
Mai întâi mama. Apoi tata. După aceea Cosmin.
Nu am răspuns până a doua zi.
Când am sunat-o pe mama, nici măcar nu m-a felicitat.
— Raluca, este adevărat că acel conac este al tău? Că valorează milioane de euro?
— Da, mamă. Firma mea îl deține.
— Și nouă de ce nu ne-ai spus?
— Am încercat să vă povestesc despre proiectele mele de multe ori. Nu v-a interesat.
Mama a tăcut, apoi a spus:
— Dacă ai atâția bani, nu înțeleg de ce ai refuzat să-l ajuți pe Cosmin cu nunta.
Am închis ochii. Nici măcar atunci nu mă întrebase dacă fusesem fericită în ziua nunții mele.
— Mamă, acum vreau să discutăm despre cei 90.000 de lei pe care i-ați strâns de la rude spunând că firma mea este aproape de faliment.
La celălalt capăt nu s-a mai auzit nimic.
— De unde știi despre asta?
— De la oamenii care v-au dat banii. Am mesajele și dovezile transferurilor. Vreau să-mi explici de ce le-ați spus că aveam nevoie de ajutor.
Rodica a început să vorbească repede, spunând că intențiile lor fuseseră bune și că, până la urmă, banii rămăseseră în familie.
— Nu, mamă. Oamenii aceia au trimis bani pentru mine, fiindcă au crezut că sunt în dificultate. Nu i-au trimis pentru nunta lui Cosmin.
Am stabilit o întâlnire cu părinții mei și cu mătușa Mariana. Cosmin a venit și el, supărat că povestea ajunsese la rude.
La masă, le-am prezentat sumele confirmate și mesajele primite. Nu i-am jignit și nu am ridicat vocea.
— Vreau să restituiți fiecare leu oamenilor care au contribuit. Dacă nu puteți imediat, stabilim un plan scris. Dar nu voi accepta să folosiți numele meu pentru a cere bani.
Tata a încercat să spună că toată lumea exagera. Cosmin a susținut că nunta lui era deja plătită și că nu mai avea rost să răscolim lucrurile.
Atunci mătușa Mariana a intervenit.
— Mircea, eu am trimis 15.000 de lei pentru Raluca. Mi-ai spus că riscă să-și piardă firma. Dacă știam că banii sunt pentru petrecerea lui Cosmin, nu îi trimiteam.
Cosmin și-a coborât privirea. Pentru prima dată, nu mai avea ce să spună despre prioritățile familiei.
În cele din urmă, părinții au recunoscut că folosiseră o parte din bani pentru avansurile de la restaurant și formație. Cosmin știa că primiseră ajutor de la rude, dar susținea că nu cunoscuse povestea spusă despre mine.
Am cerut să fie stabilită o evidență completă a contribuțiilor și a restituirilor. Am lăsat avocatul să se ocupe de documente, fiindcă nu voiam ca fiecare discuție să se transforme într-o nouă ceartă.
În lunile următoare, părinții au restituit banii în tranșe, folosind economiile rămase și sprijinul financiar al lui Cosmin. Mătușa Mariana și celelalte rude au confirmat primirea sumelor. Ultima plată a fost făcută după aproape opt luni, iar eu am păstrat documentele care dovedeau că situația fusese închisă.
Relația cu părinții mei nu s-a reparat la fel de repede. Mama m-a sunat de câteva ori, încercând să explice că îl ajutaseră pe Cosmin fiindcă avea mai multă nevoie și că eu fusesem întotdeauna copilul puternic.
— Tocmai pentru că m-am descurcat singură, mamă, nu înseamnă că nu aveam nevoie să mă iubiți la fel.
Nu i-am interzis să mă caute, dar i-am spus că nu mai accept comparații cu fratele meu și nici cereri de bani făcute în numele obligațiilor de familie.
La prima noastră aniversare de căsătorie, eu și Marius ne-am întors la conac. Am cinat pe terasa unde ne rostiserăm jurămintele și am privit munții până s-a lăsat seara.
— Regreți că părinții tăi n-au fost aici? m-a întrebat Marius.
— Regret că au ales să lipsească, i-am răspuns. Dar nu regret că nu mi-am schimbat nunta și viața ca să le câștig aprobarea.
Am privit spre conacul pe care îl restaurasem cu ani de muncă. Nu valoarea lui mă făcea fericită, ci faptul că acolo construisem ceva al meu, alături de un om care mă respecta.
Părinții mei crezuseră că nunta mea nu merita nici măcar o zi din timpul lor. Eu înțelesesem, în sfârșit, că nu trebuia să-mi petrec restul vieții încercând să le demonstrez contrariul.