Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Când Corina mi-a spus numele proprietarului mașinii, am simțit că mi se taie picioarele. Era vorba despre Gheorghe, unchiul lui Sorin, omul care ne ajutase cu bani când ne cumpăraserăm apartamentul.
— Ești sigură că acesta este numele? am întrebat.
— Da. Sorin mi-a spus că mașina este a unchiului lui și că trebuie să-i plătească reparația până luni.
Am închis ochii. Gheorghe murise cu aproape doi ani în urmă. Știam asta foarte bine. Fuseserăm împreună la înmormântare.
— Corina, unchiul lui Sorin a murit acum doi ani.
La celălalt capăt al telefonului s-a făcut liniște.
— Nu se poate. Sorin mi-a spus că a vorbit cu el săptămâna trecută.
— Atunci ne-a mințit pe amândouă.
Am stabilit să ne întâlnim a doua zi, într-o cafenea liniștită, după ce Corina îl lăsa pe Matei la grădiniță.
În noaptea aceea nu am dormit aproape deloc. Sorin a venit acasă după miezul nopții și a încercat să-mi explice că lucrurile nu erau așa cum păreau.
— Mariana, am greșit. Dar nu vreau să-mi pierd familia.
— Care familie, Sorin? Pe a noastră sau pe cea despre care nu mi-ai spus niciodată?
A rămas tăcut.
— De cât timp ești cu Corina?
— De șapte ani.
Am simțit că mă lovește din nou adevărul.
Șapte ani. În tot acest timp, eu îi pregătisem mâncare pentru drum, îi spălasem hainele și o crescusem pe Daria crezând că tatăl ei muncește pentru noi.
— Și Matei?
— Este fiul meu.
— Știe Corina că ai o fiică de treisprezece ani?
— Nu.
M-am ridicat de pe scaun.
— În seara asta dormi în sufragerie. Mâine discutăm ce facem mai departe, dar nu în fața Dariei.
Dimineața, după ce fiica noastră a plecat la școală, i-am spus lui Sorin că vreau să ne separăm.
— Nu poți arunca șaisprezece ani de căsnicie pentru o greșeală!
— Nu este o greșeală de o zi. Sunt șapte ani de minciuni.
Nu a mai insistat.
La întâlnirea cu Corina am găsit o femeie la fel de obosită și speriată ca mine. Avea ochii roșii și ținea telefonul strâns în mâini.
— Mariana, îmi pare rău. Dacă aș fi știut că este căsătorit, nu aș fi rămas cu el.
— Te cred. Și eu am aflat ieri că există Matei.
Am pus telefoanele pe masă și am comparat mesajele primite de la Sorin.
Fotografia mașinii gri era identică. Aceeași capotă ridicată, aceeași piesă demontată și același atelier în fundal.
Eu primisem fotografia cu trei săptămâni înainte. Corina o primise câteva zile mai târziu.
— Mi-a spus că reparația costă 6.000 de lei, am explicat.
— Mie mi-a cerut 4.000. A spus că a plătit deja o parte și că îi mai trebuie diferența.
Am verificat extrasele bancare. Amândouă îi transferaserăm banii în contul personal, însoțiți de mesaje în care precizam că erau pentru repararea mașinii.
— Dar mașina aceea există? a întrebat Corina.
— Nu știu. Sorin nu mi-a arătat niciodată vreo factură.
Am decis să nu facem presupuneri. I-am cerut împreună, în scris, documentele privind reparația și explicații despre sumele primite.
Răspunsul a venit după câteva ore.
— Vă rog să nu vă amestecați una în problemele celeilalte. Vă dau banii când pot.
Corina mi-a arătat mesajul și a început să plângă.
— Deci nici acum nu ne spune adevărul.
— Atunci vom păstra toate dovezile și vom cere ajutor juridic.
În zilele următoare am aflat că fotografia provenea dintr-un anunț mai vechi al unui atelier auto. Nu dovedea nicio reparație făcută pentru Sorin.
Când l-am întrebat direct, a recunoscut că nu existase defecțiunea pentru care ne ceruse bani.
— Am avut datorii și m-am speriat, a spus.
— Ce datorii?
— Împrumuturi. Am tot luat bani ca să acopăr alte cheltuieli.
— Și ai ales să ne minți pe amândouă?
A coborât privirea.
— Da.
Nu m-am simțit mai bine auzindu-l recunoscând. Mă durea că economiile pentru Daria fuseseră folosite fără ca eu să cunosc adevărul.
Am discutat cu un avocat despre divorț, despre banii transferați și despre obligațiile lui Sorin față de fiica noastră.
Corina a cerut separat sfaturi juridice privind recuperarea celor 4.000 de lei și responsabilitățile lui față de Matei.
Nu am încercat să luăm noi banii din conturile lui și nici nu i-am amenințat. Am păstrat mesajele, extrasele și recunoașterea lui scrisă.
Sorin a acceptat ulterior să semneze câte un angajament de restituire pentru sumele primite. A început să plătească în rate, după ce și-a reorganizat cheltuielile.
Între timp, eu am depus cererea de divorț. Nu a fost un proces ușor, mai ales pentru Daria.
Într-o seară, fiica mea m-a întrebat:
— Mami, tata nu ne mai iubește?
Am luat-o în brațe.
— Tata rămâne tatăl tău. Ce s-a întâmplat între noi este responsabilitatea adulților, nu a ta.
— Dar de ce nu mai locuiește aici?
— Pentru că am descoperit lucruri care au făcut imposibil să mai fim soț și soție. Nu trebuie să alegi între noi.
Daria a plâns, iar eu am rămas lângă ea până s-a liniștit.
Am căutat sprijinul unui psiholog pentru copii, fiindcă nu voiam ca fiica mea să poarte singură povara despărțirii noastre.
Corina trecea prin propriile dificultăți. Matei era mic și nu înțelegea de ce tatăl lui nu mai venea la fel de des.
Am vorbit uneori la telefon, fără să ne povestim fiecare amănunt al vieții. Ne întrebam dacă am primit răspunsurile necesare și dacă lucrurile se așezau pentru copii.
Într-o zi, Corina mi-a spus:
— Mariana, mi-a fost teamă că mă vei urî.
— De ce să te urăsc?
— Pentru că am avut un copil cu soțul tău.
— Nu știai că este căsătorit. Sorin este cel care ne-a mințit.
Corina a început să plângă.
— Îți mulțumesc că nu m-ai făcut vinovată pentru tot.
— Nici eu nu vreau să-mi petrec restul vieții certându-mă cu o femeie care a fost înșelată la fel ca mine.
Au trecut câteva luni. Sorin s-a mutat într-o garsonieră închiriată și a început să lucreze cu contract la o firmă de transport.
Nu mai avea libertatea de a dispărea zile întregi fără explicații. Trebuia să-și organizeze veniturile pentru chirie, datorii și contribuțiile la întreținerea celor doi copii.
Nu toate obligațiile au fost respectate perfect de la început. Au existat întârzieri și discuții, dar am insistat ca lucrurile să fie stabilite și urmărite prin mijloace legale.
Eu am continuat să conduc taxiul. Uneori mă întorceam acasă epuizată, dar știam exact pentru cine muncesc și unde ajung banii mei.
Într-o după-amiază, am primit o comandă din apropierea aceleiași gări unde îi lăsasem pe Sorin, Corina și Matei.
Pentru o clipă, mi-am amintit ziua în care viața mea se schimbase.
Dar când pasagerul a urcat, am zâmbit și am pornit cursa.
Nu mai eram femeia care încerca să înțeleagă de ce soțul ei o mințea. Eram femeia care își reconstruia viața, pas cu pas.
Într-o duminică, Corina m-a sunat să-mi spună că Matei începuse să întrebe despre sora lui mai mare.
— Sorin i-a spus că are o soră, mi-a explicat. Nu știu cum să procedez.
Am rămas câteva clipe pe gânduri.
— Cred că trebuie să discutăm cu specialiștii care îi ajută pe copii și să nu grăbim lucrurile. Daria abia începe să accepte despărțirea.
— Așa cred și eu.
Nu am hotărât atunci o întâlnire. Am decis doar că, atunci când copiii vor fi pregătiți, nu îi vom obliga să poarte rușinea minciunilor tatălui lor.
În seara aceea, Daria m-a așteptat acasă cu o farfurie de clătite făcute împreună cu bunica.
— Mami, am păstrat două pentru tine!
Am îmbrățișat-o și am simțit că, în ciuda tuturor lucrurilor pierdute, aveam încă o familie.
Nu familia pe care mi-o imaginasem când mă căsătorisem cu Sorin, dar una în care nu mai trebuia să trăiesc cu minciuni.
Am înțeles atunci că cea mai grea parte nu fusese să-l văd pe soțul meu în taxi, alături de altă femeie și de un copil care îi spunea tată.
Cea mai grea parte fusese să accept că omul în care avusesem încredere șaisprezece ani alesese să ne înșele pe amândouă.
Eu și Corina nu am devenit cele mai bune prietene. Aveam vieți diferite și copii cu nevoi diferite.
Dar am ales să nu ne rănim una pe cealaltă pentru greșelile lui Sorin.
El a rămas responsabil pentru faptele lui, pentru banii pe care îi luase și pentru cei doi copii ai săi.
Iar eu am rămas la volanul taxiului meu, cu fruntea sus, știind că nu mai trebuie să accept umilința ca să păstrez aparența unei căsnicii.
În ziua în care Sorin mă numise doar taximetrista, crezuse că mă poate face să dispar din propria lui poveste.
Dar eu nu dispărusem. Îmi luasem viața înapoi.