Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Cătălin se uita la mine de parcă ar fi văzut o fantomă. În sala de ședințe se făcuse liniște, iar Luminița rămăsese lângă el, cu mâna încleștată pe spătarul unui scaun.
— Sabina… cum ai ajuns aici? a întrebat soțul meu.
— Cu ajutorul unor oameni care au avut grijă de mine fără să urmărească ceva în schimb.
Corina mi-a apropiat un scaun, dar am preferat să rămân în picioare câteva clipe, sprijinindu-mă în baston.
— Bună ziua tuturor. Îmi cer scuze că întrerup ședința, dar am aflat că astăzi urma să se discute despre viitorul firmei mele fără ca eu să fiu consultată.
Unul dintre asociați, domnul Pavel, s-a ridicat imediat.
— Doamnă Sabina, ne bucurăm să vă vedem! Nu știam că v-ați recuperat atât de mult.
— Nici soțul meu nu știa. Și există un motiv pentru asta.
Cătălin a făcut un pas spre mine.
— Sabina, trebuia să-mi spui! Sunt soțul tău!
L-am privit calm.
— Și eu am crezut că ești omul în care pot avea cea mai mare încredere.
Avocatul meu, domnul Radu, a așezat pe masă un dosar.
— Înainte de orice vot, trebuie clarificate câteva aspecte privind atribuțiile de conducere și documentele prezentate asociaților.
Cătălin a încercat să intervină.
— Eu am condus firma în ultimul an! Am ținut-o pe linia de plutire!
— Nimeni nu contestă că ați îndeplinit anumite atribuții, a răspuns avocatul. Dar împuternicirile existente nu vă acordă dreptul să modificați singur structura conducerii sau să reprezentați voința doamnei Sabina.
Am deschis dosarul la prima pagină.
— Aici este o declarație prin care se susține că nu mai sunt capabilă să iau decizii. Nu am semnat-o și nu am autorizat pe nimeni să facă asemenea afirmații în numele meu.
Domnul Pavel a luat documentul și l-a citit.
— Cătălin, de unde provine această declarație?
Soțul meu a ezitat.
— A fost pregătită de cineva de la administrativ. Era necesară pentru continuitatea firmei.
— Atunci vom verifica cine a redactat-o și în ce condiții, a spus avocatul.
Am privit spre Luminița.
— Iar tu, Luminița, ai fost angajată să mă ajuți în perioada recuperării. Nu să discuți cu soțul meu despre cum veți împărți firma după ce eu nu voi mai putea interveni.
Femeia a pălit.
— Sabina, ai înțeles greșit…
— Am auzit foarte bine. Nu eram inconștientă. Eram bolnavă și aveam dificultăți de mișcare și de vorbire.
În sală s-a făcut din nou liniște.
— V-am auzit când vorbeați despre mine ca despre un obiect care trebuie mutat dintr-o cameră în alta. V-am auzit când vă făceați planuri pentru firmă.
Cătălin a coborât privirea.
— Sabina, putem discuta acasă.
— Despre căsnicia noastră, da. Dar despre firmă discutăm aici, în fața asociaților.
M-am așezat, fiindcă picioarele începuseră să-mi tremure de oboseală.
— Nu am venit să fac spectacol. Am venit să împiedic luarea unor decizii pe baza unor informații incomplete.
Avocatul a prezentat documentele privind atribuțiile mele și limitele împuternicirilor acordate anterior.
După o discuție scurtă, asociații au hotărât să amâne votul și să solicite o verificare independentă a documentelor și a operațiunilor efectuate în perioada absenței mele.
Cătălin a încercat să protesteze, dar domnul Pavel l-a întrerupt.
— Dacă totul este în regulă, verificarea va confirma asta. Nu avem de ce să ne grăbim.
Jurnaliștii locali invitați pentru prezentarea noului plan au fost informați că ședința nu se încheiase cu schimbarea conducerii și că firma urma să comunice ulterior deciziile oficiale.
Nu am făcut declarații despre viața mea personală. Nu voiam ca durerea mea să devină subiect de bârfă.
După ședință, Cătălin m-a ajuns pe hol.
— Sabina, te rog, ascultă-mă!
M-am oprit.
— Te ascult.
— Eu am crezut că nu te vei mai recupera. Firma avea nevoie de cineva care să ia decizii.
— Și ai hotărât că omul potrivit este cel care își înșală soția chiar lângă patul ei?
A rămas fără cuvinte.
— Nu știu ce ai auzit…
— Destul, Cătălin. Mai mult decât mi-aș fi dorit.
Luminița a apărut în spatele lui.
— Sabina, nu a fost așa cum crezi.
Am privit-o.
— Ai fost prietena mea aproape douăzeci de ani. Te-am primit în casă când aveai probleme, te-am ajutat să-ți găsești serviciu și am avut încredere în tine.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Îmi pare rău.
— Poate. Dar de acum înainte nu vei mai avea acces la mine sau la documentele mele.
Am plecat împreună cu Corina și avocatul.
În mașină, am început să tremur. Nu de frică, ci de oboseală.
Corina mi-a pus o mână pe umăr.
— Ai făcut un lucru greu astăzi.
— Știu. Dar mai este ceva ce trebuie lămurit.
Am scos din geantă copia facturii pentru intervenția la sistemul de frânare al mașinii mele.
— Accidentul.
Avocatul a privit documentul.
— Am discutat deja cu un specialist. Există neconcordanțe între data facturii și evidențele service-ului. Dar asta nu dovedește singură că cineva a provocat accidentul.
— Știu. Tocmai de aceea vreau să fie verificat oficial.
În zilele următoare, am depus o sesizare și am pus la dispoziția autorităților documentele pe care le aveam.
Am fost chemată să dau explicații despre accident, despre mașină și despre persoanele care avuseseră acces la ea înainte de incident.
Nu am acuzat pe nimeni fără dovezi.
Între timp, verificarea financiară a firmei a scos la iveală mai multe plăți nejustificate către o societate cu care Luminița avusese legături comerciale.
Au fost identificate și documente întocmite fără aprobările necesare.
Asociații au decis să suspende temporar atribuțiile de conducere ale lui Cătălin, în limitele prevăzute de actele firmei, până la clarificarea situației.
Eu am revenit treptat la activitate, fără să-mi neglijez recuperarea. Nu puteam lucra opt ore pe zi, dar puteam participa la ședințe, verifica documente și lua decizii împreună cu ceilalți asociați.
Într-o după-amiază, avocatul m-a sunat.
— Doamnă Sabina, avem informații noi despre factura de service.
Am simțit că mi se strânge stomacul.
— Ce ați aflat?
— Firma trecută pe factură a confirmat că documentul nu figurează în evidențele sale. Numărul aparține unei alte lucrări, efectuate pentru alt client.
Am rămas tăcută.
— Asta înseamnă că factura este falsă?
— Există indicii serioase că documentul a fost modificat. Autoritățile vor stabili cine l-a întocmit și în ce scop.
Am închis telefonul cu mâinile reci.
Nu știam încă dacă accidentul fusese provocat intenționat. Dar știam că cineva încercase să creeze aparența unei intervenții la mașină.
După alte câteva săptămâni, anchetatorii au stabilit că factura fusese folosită pentru a justifica o plată făcută din conturile firmei către o persoană apropiată lui Cătălin.
Verificările tehnice disponibile nu au putut demonstra că sistemul de frânare fusese sabotat.
Adevărul despre cauza exactă a accidentului a rămas neclar, iar eu am fost nevoită să accept că nu toate întrebările primesc imediat răspuns.
Dar documentele financiare arătau că soțul meu folosise perioada în care eram vulnerabilă pentru a face operațiuni pe care nu le aprobasem.
Am decis să divorțez.
Când i-am spus, Cătălin a încercat să mă convingă să mai aștept.
— Sabina, am fost împreună douăzeci de ani. Nu poți arunca totul pentru câteva greșeli.
L-am privit calm.
— Nu eu am aruncat cei douăzeci de ani, Cătălin. Eu doar am încetat să mă prefac că nu văd ce ai făcut.
Nu am ridicat vocea. Nu mai aveam nevoie.
Divorțul a fost dificil, dar am avut sprijinul avocatului și al câtorva oameni apropiați.
Luminița a plecat din casa mea și nu am mai păstrat legătura cu ea.
Firma a trecut printr-o perioadă de reorganizare. Am numit un director operațional cu experiență, iar eu am rămas implicată în deciziile importante, alături de ceilalți asociați.
Am păstrat angajații pe care îi puteam susține financiar și am renunțat la câteva contracte riscante.
Nu a fost o victorie spectaculoasă. A fost multă muncă, răbdare și grijă pentru oamenii care depindeau de salariile lor.
Într-o dimineață de primăvară, am mers singură până în grădina casei.
Făceam încă pași mici și foloseam bastonul când oboseam, dar puteam să ies fără să mă sprijine cineva la fiecare mișcare.
M-am așezat pe banca de lângă trandafiri și am privit cerul.
Cu un an înainte, zăceam într-un pat, ascultând oameni care credeau că nu mai am niciun cuvânt de spus despre viața mea.
Acum îmi puteam alege singură drumul.
Corina a venit să mă vadă în acea după-amiază.
— Cum te simți?
Am zâmbit.
— Obosită. Dar bine.
— Ai făcut progrese mari.
— Nu doar cu mersul.
Am privit spre casă.
— Am învățat că uneori oamenii pe care îi iubești pot deveni cei de care trebuie să te protejezi.
Corina a încuviințat.
— Și că poți cere ajutor fără să pierzi controlul asupra vieții tale.
Am zâmbit.
În seara aceea, am intrat în biroul tatălui meu, pe care îl păstrasem aproape neschimbat.
Pe perete era o fotografie cu noi doi, făcută în ziua în care deschiseserăm primul atelier.
Am atins rama și am șoptit:
— Tată, am avut grijă de ce am construit.
Nu știam ce îmi va aduce viitorul. Recuperarea continua, iar unele probleme juridice nu erau încă încheiate.
Dar firma funcționa, casa era din nou un loc liniștit, iar eu nu mai trăiam cu teama că altcineva îmi va hotărî soarta.
În ziua în care intrasem în sala de ședințe sprijinindu-mă într-un baston, nu venisem să mă răzbun.
Venisem să le arăt tuturor că, deși îmi pierdusem pentru o vreme puterea de a merge, nu îmi pierdusem niciodată dreptul de a decide pentru mine.