„Ce frumos e la munte!” i-am scris fiicei mele în dimineața de Crăciun, după ce am primit o fotografie cu ginerele meu și o femeie care nu era Daniela. Florin îi spusese că pleacă în delegație. Eu știam însă că nu avea nicio întâlnire de serviciu.

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am mărit fotografia trimisă de Daniela. Lângă mapa deschisă se afla verigheta ei, așezată peste câteva documente bancare. Am recunoscut-o imediat. Nu o scosese de pe deget decât atunci când făcusem împreună o vizită la medic, cu câțiva ani în urmă.

Am sunat-o.

— Daniela, ce înseamnă fotografia asta?

— Mamă, ai văzut și tu ce am văzut eu.

— De când știi?

— De aproape două luni. Nu am vrut să-ți spun până nu aveam ceva concret.

Mi-a explicat că observase mai multe retrageri și plăți din contul comun. La început fuseseră sume mici, pe care Florin le justifica prin cheltuielile firmei. Apoi apăruseră plăți către o pensiune de la munte, rezervări de weekend și cumpărături făcute în locuri în care ea nu fusese niciodată.

— Am întrebat-o pe o prietenă care lucrează la bancă ce înseamnă anumite operațiuni. Mi-a spus să verific extrasele complete. Atunci am început să înțeleg.

— Și nu l-ai întrebat direct?

— L-am întrebat. Mi-a spus că sunt cheltuieli de serviciu și că nu trebuie să mă intereseze toate plățile firmei. Dar contul era și al meu, mamă. Banii aceia erau economiile noastre.

Am privit din nou fotografia. Daniela nu plângea și nu părea că voia să se răzbune. Avea însă pe masă toate lucrurile pe care le strânsese în ultimele săptămâni.

— Și ce ai de gând să faci?

— Mâine mă întâlnesc cu un avocat. Vreau să știu exact ce pot face ca să-mi protejez partea din economii și să nu mai poată folosi banii fără să știu.

Am rămas tăcută.

— Mamă, nu vreau să mă convingi să-l iert. Nici nu vreau să mă grăbesc să iau o decizie doar pentru că este Crăciunul. Vreau să aflu cât de departe a mers.

— Nu o să te conving de nimic. Sunt aici dacă ai nevoie de mine.

Am închis telefonul și am rămas lângă fereastră. În casa mea era încă miros de cozonac și de sarmale. Cu o seară înainte, Florin stătuse la masa mea și îmi spusese că pleacă la serviciu. Îmi ceruse chiar să-i pun câteva sarmale într-o caserolă, pentru că urma să aibă drum lung.

Acum știam că în timp ce eu îi pregăteam mâncarea pentru presupusa delegație, el își pregătea vacanța cu altă femeie.

În zilele următoare, Daniela a mers la avocat și a cerut verificarea tuturor operațiunilor din contul comun. A descoperit că Florin plătise mai multe sejururi, mese la restaurante și alte cheltuieli personale folosind banii familiei. Unele plăți erau făcute chiar în zilele în care îi spusese că lucrează până târziu.

Mai mult, o parte din economiile pe care le strânseseră pentru renovarea apartamentului dispăruse.

Nu era vorba doar despre infidelitate. Florin folosise banii amândurora pentru o viață despre care soția lui nu știa nimic.

După ce s-a întors de la munte, a găsit-o pe Daniela acasă, cu documentele așezate pe masa din sufragerie.

— Ce faci? a întrebat-o.

— Te așteptam.

Florin și-a lăsat geaca pe spătarul unui scaun.

— S-a întâmplat ceva?

Daniela i-a întins telefonul. Pe ecran era fotografia de la terasa pensiunii.

Florin a privit-o și a rămas nemișcat.

— De unde ai poza asta?

— De la mama. Se pare că a primit-o de la cineva care era în același loc cu tine.

— Daniela, pot să explic.

— Atunci explică. Începe cu delegația și continuă cu plățile din contul nostru.

El s-a așezat fără să mai spună nimic.

— Nu este ceea ce crezi. Am avut nevoie să mă îndepărtez puțin de toate problemele.

— Și pentru asta ai avut nevoie de o altă femeie și de banii noștri?

— Nu am vrut să te rănesc.

Daniela a împins spre el extrasele bancare.

— Nu ai vrut să mă rănești, dar ai plătit vacanțele din economiile noastre. Nu ai vrut să mă rănești, dar m-ai lăsat să pregătesc Crăciunul crezând că vei fi plecat la muncă.

Florin a încercat să explice că relația cu cealaltă femeie începuse cu câteva luni în urmă. A spus că lucrurile se complicaseră și că nu știa cum să-i mărturisească adevărul.

— De cât timp știe mama ta? l-a întrebat Daniela.

— Ce legătură are mama?

— Te întreb de cât timp știe.

Florin a privit spre podea.

— A aflat acum câteva săptămâni.

Daniela și-a închis ochii pentru o clipă. Nu era suficient că soțul ei o mințise. Acum afla că și mama lui știa și alesese să o lase să creadă că bărbatul plecase la serviciu.

— Și ea ce a spus?

— Că nu trebuie să afli până nu mă hotărăsc ce fac.

Daniela a râs scurt, fără urmă de bucurie.

— Deci mama ta știa unde ești, știa cu cine ești și totuși a considerat că eu trebuie să stau liniștită acasă.

Florin nu a mai răspuns.

În următoarele săptămâni, Daniela a început procedurile pentru separare și a cerut clarificarea tuturor bunurilor și obligațiilor financiare comune. Nu a acceptat să semneze nicio înțelegere făcută în grabă și nici să acopere cheltuielile pe care Florin le făcuse fără acordul ei.

Nu am mai fost nevoită să-i trimit alte fotografii Danielei. Văzuse suficient și luase decizia singură.

Florin a mai încercat să se întoarcă la viața de dinainte. A venit de câteva ori, a promis că va încheia relația și că va recupera banii cheltuiți. Dar Daniela nu mai avea încredere în promisiunile lui.

Într-o seară, am găsit-o stând la masa din bucătărie, cu fotografia de la munte pe telefon.

— Îți pare rău că ai văzut-o? am întrebat-o.

— Nu. Îmi pare rău că a trebuit să aflu așa. Dar mai rău ar fi fost să trăiesc încă ani întregi crezând că totul este în regulă.

Am luat-o în brațe.

— Nu trebuie să te grăbești să fii bine. Ai voie să fii supărată.

— Știu, mamă. Dar nu vreau să-mi petrec viața verificând unde este soțul meu și dacă îmi spune adevărul.

În primăvara următoare, Daniela s-a mutat într-un apartament mai mic, dar numai al ei. A început să-și organizeze din nou viața și să-și facă planuri fără să mai aștepte explicațiile lui Florin.

Într-o zi, m-a invitat la cafea. Pe masa din bucătăria ei se afla fotografia de la munte, imprimată pe o foaie simplă.

— De ce ai păstrat-o? am întrebat-o.

— Ca să-mi amintesc că am avut curajul să mă uit la adevăr, chiar dacă nu mi-a plăcut ce am văzut.

Am privit-o și mi-am dat seama că fiica mea nu avea nevoie să-i spun eu ce să facă. Avea nevoie să știe că, indiferent de alegerea ei, nu era singură.

Florin își petrecuse Crăciunul la munte, convins că poate ține două vieți separate. Dar o fotografie trimisă de cineva care nu știa nici măcar ce ascundea el fusese suficientă pentru ca toate minciunile să iasă la lumină.

Iar Daniela nu și-a mai petrecut niciun Crăciun așteptând ca el să se întoarcă dintr-o delegație care nu existase niciodată.