„Pozele acelea nu sunt ale tale!” — I-am spus soacrei când am descoperit că folosea fotografiile copiilor mei pentru reclama magazinului ei.

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am rămas lângă măsuță, privind telefonul Vasilicăi. Pe ecran erau mai multe fotografii cu copiii mei, iar lângă ele apăreau imagini ale unor pliante pregătite pentru magazin.

— Ce sunt toate acestea? am întrebat.

Vasilica s-a apropiat și a încercat să ia telefonul.

— Sunt materiale pentru magazin. Nu ai de ce să te uiți prin ele.

— Nu mă uit prin lucrurile tale fără motiv. Am văzut fotografiile copiilor mei și vreau să știu unde au ajuns.

Am deschis imaginea unui pliant. Era aceeași fotografie în care cei doi copii stăteau lângă brad, zâmbind. Imaginea fusese așezată lângă numele magazinului și câteva elemente grafice de sărbătoare.

— Ai trimis fotografia aceasta și altor persoane?

— Da. Am trimis materialele unor parteneri cu care colaborez. Trebuiau să vadă cum va arăta promovarea.

— Și au fost deja tipărite?

Vasilica a ezitat.

— O parte dintre pliante au fost distribuite. Nu înțeleg de ce te deranjează atât de tare.

Am simțit că mi se strânge stomacul.

— Nu ai folosit doar o fotografie pe peretele casei. Ai trimis imaginile copiilor mei unor parteneri comerciali și le-ai inclus în materiale distribuite prin magazine.

— Ramona, sunt nepoții mei. Nu am folosit fotografiile unor copii străini. Sunt imagini de familie, iar magazinul meu promovează tocmai ideea de familie și tradiție.

— Faptul că sunt nepoții tăi nu îți dă dreptul să folosești fotografiile lor în scop comercial fără acordul părinților.

— Nu am făcut nimic rău. Am vrut să promovez magazinul și să arăt că este o afacere apropiată de oameni.

— Atunci puteai să folosești fotografii pentru care aveai acordul celor care apar în ele. Nu trebuia să folosești imaginile copiilor mei fără să mă întrebi.

În acel moment, Cătălin a intrat în sufragerie. Se întorsese de la mașină și a observat imediat că discuția devenise tensionată.

— Ce s-a întâmplat?

Vasilica a răspuns înaintea mea:

— Soția ta s-a supărat pentru că am folosit câteva fotografii cu copiii în reclama magazinului. Acum vrea să dau totul jos.

Cătălin s-a uitat la afiș, apoi la mine.

— Ramona, despre ce este vorba?

— Mama ta a folosit fotografiile copiilor în materiale publicitare. Nu mi-a cerut acordul și nici măcar nu mi-a spus. Am aflat întâmplător, când am venit să împodobim bradul.

Cătălin a privit-o pe mama lui.

— Mamă, eu știam că ai pregătit un afiș, dar nu am crezut că ai trimis fotografiile și partenerilor magazinului.

Am simțit că mi se strânge inima.

— Tu știai despre afiș?

El a dat încet din cap.

— Da. Mi l-a arătat acum câteva zile. Am crezut că este doar o reclamă făcută pentru magazin și că nu are nimic rău în ea.

— Și de ce nu mi-ai spus nimic?

— Nu m-am gândit că va deveni o problemă. Mama mi-a spus că vrea să folosească niște fotografii cu copiii și am considerat că este o promovare nevinovată.

— Dar sunt copiii noștri, Cătălin. Nu trebuia să hotărăști singur că este în regulă.

Soțul meu și-a coborât privirea.

— Ai dreptate. Trebuia să vorbesc cu tine înainte.

Vasilica a intervenit din nou:

— Acum vă aliați amândoi împotriva mea? Eu am vrut să fac ceva frumos. Nu am pus fotografiile pe afiș ca să le fac rău copiilor.

— Nu spun că ai vrut să le faci rău, am răspuns. Spun că nu aveai voie să folosești imaginile lor în scop comercial fără acordul nostru.

— Și ce vrei să fac acum? Să arunc toate pliantele? Am plătit pentru ele, am muncit să pregătesc reclama și am făcut totul pentru magazinul meu.

— Vreau să retragi materialele și să nu mai publici fotografii cu copiii fără acordul părinților.

— Nu pot să opresc totul peste noapte. Pliantele au ajuns deja în magazinele partenerilor.

— Atunci îi contactezi și le ceri să le retragă. Nu este responsabilitatea copiilor să suporte consecințele unei decizii pe care ai luat-o fără să ne întrebi.

Cătălin s-a apropiat de mama lui.

— Mamă, trebuie să rezolvi situația. Nu putem să continuăm să folosim fotografiile copiilor după ce Ramona ți-a spus clar că nu este de acord.

Vasilica s-a uitat la fiul ei, vizibil nemulțumită.

— Și cine plătește toate cheltuielile? Eu am făcut pliantele, nu ea!

— Tu ai hotărât să le faci, mamă. Noi nu am fost de acord cu folosirea fotografiilor.

Am luat telefonul și am fotografiat afișul de pe perete. Apoi am fotografiat și materialele publicitare pe care le văzusem în telefonul Vasilicăi.

— Vreau să stabilim exact ce materiale au fost realizate, unde au ajuns și ce trebuie retras. Nu vreau să aflu peste câteva săptămâni că fotografiile copiilor mei sunt încă folosite în alte reclame.

Vasilica a oftat și s-a așezat pe canapea.

— Bine. O să vorbesc cu partenerii și o să văd ce se poate face.

— Nu este suficient să vezi ce se poate face. Vreau să le ceri să retragă toate materialele în care apar copiii.

În zilele următoare, Vasilica a luat legătura cu partenerii comerciali și le-a cerut să nu mai distribuie pliantele respective. Unele fuseseră deja împărțite clienților, iar altele se aflau încă în magazine și au putut fi retrase.

A trebuit să suporte costurile refacerii materialelor publicitare, pentru că decizia de a folosi fotografiile fusese a ei. Nu a fost încântată și mi-a spus de mai multe ori că am făcut-o să cheltuiască bani degeaba.

Eu nu am acceptat să-mi schimb hotărârea.

Am discutat apoi cu Cătălin și am stabilit câteva reguli clare. Niciunul dintre noi nu avea să mai trimită fotografii ale copiilor pentru a fi folosite în materiale publicitare fără acordul celuilalt. De asemenea, nimeni nu urma să publice sau să distribuie imaginile lor în scop comercial fără consimțământul părinților.

Vasilica a trebuit să accepte că nu mai putea folosi liber fotografiile nepoților. Dacă voia să păstreze imagini în telefon sau să le arate rudelor apropiate, era în regulă. Dacă voia să le includă în reclama magazinului, trebuia să discute mai întâi cu noi.

Relația dintre noi s-a răcit o vreme. Soacra mea considera că fusesem prea strictă și că nu înțelesesem intenția ei. Eu consideram că un gest făcut cu intenții bune nu justifică lipsa de respect față de limitele părinților.

În următorul an, când am mers din nou la ea să împodobim bradul, nu am mai găsit fotografiile copiilor pe peretele din sufragerie. Afișul fusese înlocuit, iar în locul lui se afla o decorațiune simplă de Crăciun.

Nu i-am cerut niciodată să renunțe la magazinul ei și nici nu am vrut să-i stric bucuria de a avea o afacere. Am vrut doar să înțeleagă că fotografiile copiilor nu sunt materiale publicitare pe care le poate folosi după bunul plac.

Am învățat că trebuie să fim atenți nu doar cui trimitem fotografiile copiilor, ci și felului în care sunt folosite mai departe. Iar Vasilica a înțeles că, pentru a avea acces la imaginile nepoților, trebuie să respecte regulile stabilite de părinții lor.