Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Florin s-a uitat la factura din mâna mea, apoi la fotografiile întinse pe masa de lucru. A făcut un pas spre mine, dar s-a oprit când i-am cerut din nou să-mi răspundă.
— Cine ți-a dat voie să modifici instalația mamei?
— Nu mi-a dat nimeni voie în scris, dacă asta vrei să auzi. Am făcut lucrarea eu. Știu să lucrez cu țevile astea și nu aveam nevoie să chem pe cineva pentru fiecare legătură.
— Nu te-am întrebat dacă te pricepi. Te-am întrebat cine ți-a permis să tai conducta care alimenta casa.
— Mamei i-am spus că vreau să duc apă la atelier.
— I-ai spus că o să rămână fără apă?
Florin a strâns din buze.
— Nu aveam de gând să o las fără apă. Urma să termin lucrarea.
Am ridicat una dintre fotografii. Se vedea clar conducta veche, înainte să fie tăiată, și traseul pe care îl făcuse spre atelier. Fotografiile aveau datele înscrise pe spate, iar factura pentru materiale era din aceeași perioadă.
— Lucrarea asta nu ai început-o ieri, Florin. Ai făcut modificările cu luni în urmă. Ai avut timp să alimentezi atelierul, dar nu ai avut timp să refaci legătura pentru casa mamei?
— Până acum a avut apă. Nu știu de ce s-a oprit tocmai astăzi.
— Pentru că ai lăsat alimentarea casei dependentă de o legătură provizorie, iar acum, pe gerul ăsta, nu mai ajunge nimic la robinete. Tu ai făcut instalația. Nu poți să spui că nu știi cum ai legat-o.
Florin a luat fotografiile și le-a pus înapoi în dosar.
— Am vrut să economisesc niște bani. Un racord separat pentru atelier m-ar fi costat mult. Mama oricum consumă puțină apă. Nu m-am gândit că o să fie o problemă atât de mare.
— Pentru tine este o economie. Pentru ea înseamnă facturi mai mari și o casă fără apă în mijlocul iernii.
— Nu am consumat atât de mult pe cât crezi.
— Atunci de ce au crescut facturile?
— Poate s-a scumpit apa.
— Am comparat consumul, nu doar suma de plată. Mama folosește aceeași cantitate de apă ca înainte, dar contorul înregistrează mult mai mult de când ai început să lucrezi la instalație.
Florin nu a mai răspuns. A luat o cheie de pe masă și a început să o învârtă între degete.
— Hai să terminăm cu discuția asta. Mă duc să văd ce pot face.
— Nu înainte să stabilim cine plătește reparația și apa pe care ai folosit-o.
— Alina, este mama noastră. Nu suntem străini să ne socotim fiecare litru de apă.
— Tocmai pentru că este mama noastră nu trebuia să o pui să plătească pentru atelierul tău fără să știe.
Am ieșit din atelier și m-am întors în casă. Mama stătea lângă sobă, cu paltonul încă pe ea. Când m-a văzut, s-a ridicat imediat.
— A zis Florin când repară apa?
— A spus că se uită acum. Dar trebuie să rezolvăm și restul, mamă. Nu este doar o țeavă înghețată.
I-am arătat factura și fotografiile pe care apucasem să le verific. Mama s-a uitat la ele cu atenție, apoi a clătinat din cap.
— Mie mi-a spus că vrea să tragă apă și în atelier. Am crezut că face o legătură separată, cum trebuie. Nu mi-a spus că umblă la conducta casei.
— Și nu ți-a cerut să plătești nimic?
— Nu. Mi-a spus doar că o să fie mai simplu așa. Eu nu mă pricep la instalații. Am avut încredere în el.
Mama s-a așezat din nou. Era supărată, dar mai ales îngrijorată că nu avea apă pentru lucrurile obișnuite.
— Alina, eu nu vreau să-l dau afară din curte. Este băiatul meu. Dar nici nu pot să stau așa. Dacă se strică ceva la sobă sau la apă, pe cine mai chem?
— O să găsim o soluție. Deocamdată aduc eu apă pentru ce ai nevoie, iar instalația trebuie refăcută corect. Florin nu mai poate să improvizeze după cum îi convine.
Am mers la mașină și am adus sticlele cu apă pe care le cumpărasem în drum spre ea. Apoi am verificat împreună ce mai avea prin casă, ca să ne asigurăm că se poate descurca până la repararea alimentării.
Florin a intrat după aproape o jumătate de oră. Avea mâinile reci și salopeta murdară de pământ.
— Trebuie desfăcută legătura de lângă atelier și refăcut traseul spre casă. Nu pot să termin totul acum, pe gerul ăsta.
— Atunci trebuie să chemăm pe cineva care poate face lucrarea în siguranță, i-am spus.
— Nu dau bani unei firme pentru ceva ce pot repara eu.
Mama s-a ridicat de pe scaun.
— Florin, eu nu mai vreau să lucrezi singur la apa mea. Ai spus că faci ceva bun și m-am trezit fără apă. Vreau să fie reparată instalația cum trebuie.
Fratele meu a privit-o surprins.
— Mamă, chiar nu mai ai încredere în mine?
— Am avut încredere și te-am lăsat să lucrezi. Dar nu m-ai întrebat înainte să tai conducta. Iar acum eu sunt cea care stă fără apă.
Florin a încercat să explice din nou că intenția lui fusese să economisească bani, dar mama nu l-a mai lăsat să termine.
— Nu vreau să economisești bani pe seama mea. Atelierul este al tău. Casa este a mea. Dacă ai nevoie de apă pentru munca ta, trebuie să găsești o soluție care să nu mă lase pe mine fără ea.
Am stabilit că refacerea instalației avea prioritate și că Florin urma să suporte costurile lucrării, fiindcă el modificase conducta fără acordul mamei. Nu i-am cerut să repare totul în aceeași zi, în condiții care puteau face instalația și mai nesigură, dar i-am spus că nu mai acceptăm amânări fără un plan concret.
În zilele următoare, alimentarea casei a fost refăcută. Conducta a fost legată din nou pe traseul necesar locuinței, iar legătura improvizată spre atelier a fost eliminată. Am verificat că apa curgea normal la robinete și că instalația nu mai avea porțiuni expuse care puteau îngheța la primul ger.
Florin a achitat materialele și manopera necesare pentru refacerea instalației. La început a protestat că suma era prea mare, dar mama i-a amintit că nu ea hotărâse să taie conducta și nici nu folosise apa pentru atelier.
Am luat apoi facturile din ultimele luni și am comparat consumul cu cel din perioada de dinaintea modificărilor. Diferența era evidentă. Florin a încercat să spună că nu se putea stabili exact câtă apă folosise el, dar a acceptat să achite cheltuielile suplimentare rezultate din consumul atelierului.
Nu a fost o discuție ușoară. De fiecare dată când ajungeam la bani, îmi spunea că fac socoteli între frați și că nu ar trebui să ne certăm pentru câteva facturi. Dar eu nu voiam să-i cer nimic pentru mine. Voiam doar ca mama să nu mai plătească din pensia ei cheltuielile unei activități comerciale din care nu avea niciun câștig.
După ce lucrurile s-au liniștit, mama l-a chemat pe Florin să vorbească despre gospodărie.
— Poți să vii să mă vezi și să mă ajuți când am nevoie, i-a spus. Dar de acum înainte nu mai faci nicio lucrare aici fără să mă întrebi. Nu mai sapi, nu mai tai țevi și nu mai schimbi instalații după cum crezi tu că este mai bine.
— Am înțeles, mamă.
— Și dacă ai nevoie de ceva pentru atelier, îmi spui înainte. Nu vreau să mai aflu după aceea că ai folosit lucrurile mele.
Florin a dat din cap. Nu părea mulțumit, dar nici nu a mai încercat să o contrazică.
O vreme, m-am ocupat eu de ajutorul pentru reparațiile casei. Am verificat ce mai trebuia făcut înainte să vină gerul puternic și am stabilit cu mama că orice lucrare importantă urma să fie discutată cu ea înainte de a începe. Nu voiam să o transform într-o persoană care depindea de hotărârile copiilor ei, ci să mă asigur că putea decide singură ce se întâmplă în propria gospodărie.
Florin a continuat să vină la mama, dar nu a mai avut libertatea de a modifica instalațiile fără acordul ei. Relația dintre noi a rămas tensionată o perioadă, mai ales când venea vorba despre banii pe care fusese nevoit să-i plătească.
Într-o dimineață, mama m-a sunat și mi-a spus că tocmai spălase vasele după micul dejun. Apa curgea normal, iar în bucătărie era cald.
— Nici nu-ți dai seama cât de mult contează să deschizi robinetul și să ai apă, mi-a spus. M-am obișnuit atâția ani să nu mă gândesc la asta.
Mi-am amintit de dimineața în care o găsisem cu două sticle pe masă și cu paltonul pe ea, îngrijorată că nu putea face nici cele mai simple lucruri.
Florin crezuse că economisește bani folosind instalația mamei pentru atelierul lui. În cele din urmă, a plătit mai mult decât l-ar fi costat să procedeze corect de la început și a pierdut libertatea de a face lucrări în gospodărie fără să ceară voie.
Mama și-a recăpătat apa și dreptul de a hotărî ce se schimbă în casa ei. Iar eu am înțeles că, uneori, cel mai important ajutor pe care îl poți oferi unui părinte nu este să faci lucrurile în locul lui, ci să te asiguri că nimeni nu decide peste capul lui, nici măcar propriul copil.