Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Sandu a luat lista din mâna mea și a pus-o din nou pe masă.
— Eu mă ocup de organizare, Tudorița. Tu trebuie doar să pregătești mesele. Nu văd de ce este atât de greu de înțeles.
— Pentru că nu am venit aici să lucrez de dimineața până seara. Am venit să petrec Crăciunul cu voi, să mă plimb și să mă odihnesc.
— Și cine crezi că face toate lucrurile acestea dacă nu tu? Eu am plătit cabana, am făcut rezervarea și am adus familia aici.
— Iar eu am cumpărat mâncarea pentru toată lumea. Nu am venit cu mâna goală și nici nu am spus că mă ocup singură de toate mesele.
Sandu a împins lista spre mine.
— Uite, ai aici tot ce trebuie. Mâine dimineață pregătești micul dejun, apoi faci prânzul. Seara ne descurcăm în funcție de ce mai rămâne.
Am privit foaia. Erau trecute ore exacte, preparate și chiar câteva indicații despre cum trebuia organizată masa. Numele meu apărea lângă fiecare activitate.
— Ai discutat cu cineva despre programul acesta?
— Da. Le-am spus tuturor că nu trebuie să-și facă griji pentru mâncare.
— Și cine le-a spus că eu voi găti în fiecare zi?
— Eu. Ce era să le spun? Că nu avem cine să pregătească mesele?
Am înțeles atunci că Sandu nu luase în calcul nici măcar posibilitatea ca eu să refuz. Își organizase vacanța presupunând că voi face tot ce era necesar pentru confortul celorlalți.
— Sandu, eu nu am acceptat să fiu responsabilă pentru toate mesele. Am cumpărat alimentele și am pregătit câteva lucruri înainte de plecare. Asta nu înseamnă că trebuie să gătesc singură pentru toți, în fiecare zi.
— Dar tu te pricepi cel mai bine la bucătărie.
— Faptul că mă pricep nu înseamnă că sunt obligată să fac totul.
— Și ce propui? Să stea toată lumea nemâncată?
— Propun să ne împărțim treburile. Cine vrea să mănânce, poate să ajute la pregătirea mesei. Putem găti împreună, putem comanda mâncare sau putem pregăti lucruri simple.
Sandu a început să râdă scurt.
— Acum vrei să-i pui pe toți la muncă? Oamenii au venit aici să se relaxeze.
— Și eu am venit tot pentru relaxare.
Am lăsat lista pe masă și am ieșit din bucătărie. Nu voiam să continui discuția doar cu el, în timp ce celelalte rude așteptau să vadă dacă aveam să accept programul impus.
În sufragerie, rudele stăteau de vorbă. Sandu venise deja după mine și a început să le explice că aveam câteva neînțelegeri în privința organizării.
— Nu este nicio neînțelegere, i-am spus. Vreau doar să stabilim cine se ocupă de mese. Nu pot să gătesc singură pentru toată lumea în fiecare zi.
Una dintre rude m-a întrebat dacă nu cumva eram prea obosită după drum.
— Nu este vorba doar despre oboseală. Am venit și eu în vacanță. Vreau să particip la plimbări și la activitățile pe care le facem aici.
Sandu a intervenit:
— Dar eu am plătit cazarea. Am crezut că este normal ca Tudorița să se ocupe de bucătărie, mai ales că ea a cumpărat alimentele.
— Cazarea ai plătit-o tu, dar cumpărăturile le-am plătit eu, i-am răspuns. Nu am stabilit că eu fac toate celelalte în schimbul contribuției tale.
Fratele lui Sandu a întrebat cât de mult aveam de pregătit pentru ziua următoare. I-am spus că lista era destul de lungă și că nu puteam să mă ocup singură de toate preparatele, de vase și de curățenie.
— Putem să facem fiecare câte ceva, a spus una dintre rude. Nu cred că este nevoie să se ocupe o singură persoană de tot.
Sandu nu a părut încântat.
— Nu vreau să transformăm vacanța într-o gospodărie în care fiecare face câte ceva. Am plătit pentru câteva zile liniștite.
— Și eu vreau câteva zile liniștite, i-am răspuns. Dar liniștea ta nu trebuie să însemne munca mea.
Discuția s-a încheiat fără să stabilim atunci toate detaliile. Am înțeles însă că rudele nu aveau nimic împotrivă să ajute, doar că nimeni nu se gândise până atunci că eu aveam să refuz rolul pe care Sandu mi-l atribuise.
În a doua dimineață nu m-am trezit la ora șapte ca să pregătesc micul dejun pentru toată lumea. Mi-am băut cafeaua în liniște și am coborât în bucătărie abia după ce m-am odihnit.
Sandu era deja acolo.
— Tudorița, unde este micul dejun? Oamenii așteaptă.
— Ingredientele sunt în frigider. Cine vrea să pregătească micul dejun poate începe.
— Nu vorbești serios?
— Ba da. Eu nu am de gând să gătesc singură în fiecare dimineață.
Sandu a deschis frigiderul și a privit alimentele. Apoi a scos lista și a pus-o în fața mea.
— Nu mai avem timp de discuții. Trebuie să pregătim și prânzul. Ai spus că te ocupi de cumpărături și de mâncare.
— Am spus că ajut la pregătiri, nu că voi face totul singură.
— Eu am plătit cazarea, iar tu ai venit doar să gătești. Acum te răzgândești?
— Nu m-am răzgândit. Nu am acceptat niciodată înțelegerea pe care ai făcut-o tu în numele meu.
Sandu a rămas câteva clipe tăcut, apoi a început să le spună celorlalți că trebuiau să se organizeze singuri dacă eu nu mai voiam să gătesc.
De data aceasta, rudele au acceptat să împartă sarcinile. Unii au pregătit micul dejun, alții s-au ocupat de vase, iar pentru prânz am stabilit împreună ce putea fi gătit fără să petrecem jumătate de zi în bucătărie.
În zilele următoare, mesele au fost pregătite în comun. Uneori am gătit și eu, alteori am participat la activitățile celorlalți sau am mers la plimbare. Când nu aveam chef să gătim, comandam mâncare și împărțeam costurile.
Sandu nu a fost mulțumit de la început. Era obișnuit să găsească totul pregătit și să nu se preocupe de nimic în afară de programul pe care îl stabilea. Acum trebuia să participe și el, să ajute la pregătiri și să accepte că nu toate lucrurile se întâmplau după dorințele lui.
Într-o după-amiază, când ne pregăteam să plecăm într-o excursie scurtă, m-a întrebat dacă nu cumva trebuia să rămân să pregătesc ceva pentru cină.
— Nu. Am stabilit că ne întoarcem și hotărâm împreună ce mâncăm.
— Și dacă oamenilor li se face foame?
— Sunt adulți. Pot să pregătească ceva sau putem comanda.
Am plecat cu ceilalți și m-am bucurat de câteva ore în care nu m-am mai gândit la oale, farfurii și programul meselor.
În ultima seară, Sandu mi-a spus că nu se așteptase să ajungem să ne organizăm în felul acesta.
— Nici eu nu mă așteptam să vin în vacanță și să descopăr că am un program de lucru mai strict decât acasă, i-am răspuns.
Nu am mai discutat atunci. Știam că nu îi convenise să renunțe la confortul cu care se obișnuise, dar nu aveam de gând să mă întorc la situația de la început.
După ce ne-am întors acasă, i-am spus clar că nu voi mai accepta vacanțe în care toate responsabilitățile gospodărești sunt puse în seama mea. Dacă plecăm împreună, împărțim și cheltuielile, și munca. Nu contează cine face rezervarea sau cine plătește cazarea. Suntem amândoi în vacanță și amândoi avem dreptul să ne bucurăm de ea.
Sandu a rămas nemulțumit de această condiție, dar a înțeles că nu mai puteam accepta vechiul aranjament. Pierduse confortul de a avea toate mesele pregătite fără să participe la nimic.
Eu am rămas cu o concluzie simplă: nu mă deranja să gătesc pentru familie, dar nu mai acceptam să mi se impună acest lucru ca și cum ar fi fost singurul motiv pentru care fusesem invitată într-o vacanță.