Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Costin s-a uitat la mine câteva clipe, apoi a făcut un semn muncitorilor să se îndepărteze de utilaj. Părea mai degrabă deranjat că îl oprisem decât îngrijorat de ceea ce făcuse.
— Mamă, nu înțelegi că am început deja lucrarea? Am plătit oamenii, am adus utilajul și am comandat materialele. Nu pot să opresc totul pentru că te-ai răzgândit.
— Eu nu m-am răzgândit. Ți-am spus de mai multe ori că nu sunt de acord să dărâmi bucătăria. Ai profitat că am plecat la sora mea și ai făcut exact ce ți-am interzis.
— Nu am vrut să te supăr. Am considerat că este mai bine să rezolvăm problema locului de parcare.
— Pentru tine poate fi mai bine. Dar eu locuiesc aici și nu ți-am dat dreptul să distrugi nimic.
I-am cerut să nu mai continue lucrarea până când nu lămuream ce fusese demolat și ce urma să se întâmple cu restul gospodăriei. Costin a protestat, spunând că muncitorii nu puteau aștepta după fiecare discuție de familie. I-am răspuns că plata lor era responsabilitatea lui, nu a mea, mai ales că eu nu comandasem nicio lucrare.
Am cerut să văd ce plan aveau pentru garaj. Atunci am descoperit că nu intenționa doar să ocupe locul bucătăriei de vară. Marcajele din grădină arătau că voia să extindă construcția și peste o porțiune de teren pe care eu o foloseam pentru legume și câțiva pomi fructiferi.
— Și grădina mea ce are? De ce ați măsurat până acolo?
— Garajul trebuie să aibă loc pentru două mașini. Dacă tot facem o construcție nouă, trebuie să o facem cum trebuie.
— Dar tu ai terenul tău lângă casa în care locuiești. De ce nu îți construiești garajul acolo?
— Acolo nu este suficient spațiu pentru cum vreau eu să-l fac. Aici era locul potrivit.
Am înțeles atunci că nu se mulțumise să folosească o parte din curtea mea pentru parcare. Își făcuse planuri să ocupe treptat tot mai mult din gospodăria mea, fără să țină cont de refuzurile pe care i le dădusem.
Înainte să plece, i-am cerut să îndepărteze molozul de lângă peretele casei. Nu puteam permite ca resturile să rămână acolo, mai ales că observasem deja o urmă de umezeală în zona fundației. Costin mi-a spus că se va ocupa după terminarea garajului, dar i-am explicat că nu aveam de gând să aștept până atunci.
Am contactat un specialist în construcții și i-am cerut să verifice zona afectată. După ce a venit și a examinat construcția rămasă, mi-a explicat că trebuia eliberat accesul la peretele casei și verificată fundația înainte de venirea înghețului. Nu putea să-mi spună doar din priviri dacă existau probleme structurale, așa că a recomandat îndepărtarea molozului și o evaluare atentă a zonei.
Costin a fost nemulțumit când a aflat că trebuia să suporte și aceste cheltuieli.
— Acum mai trebuie să plătesc și specialistul? Eu am vrut doar să fac un garaj!
— Nu eu am adus utilajul în curtea mea și nici nu am dărâmat ceva fără acordul proprietarului. Ai început lucrarea din proprie inițiativă. Tot tu trebuie să suporți consecințele.
În următoarele zile, muncitorii au îndepărtat resturile care blocau accesul la peretele casei. Costin a achitat atât operațiunile de curățare, cât și verificarea și lucrările de remediere recomandate. Specialistul a examinat fundația și zona afectată, iar după evaluare au fost făcute reparațiile necesare pentru protejarea peretelui înainte de îngheț.
Între timp, i-am spus fiului meu că nu avea voie să mai aducă muncitori sau utilaje în gospodăria mea fără acordul meu. Faptul că locuia alături și că îi permisesem să parcheze uneori în curte nu însemna că putea decide ce construcții se păstrau și ce teren urma să folosească.
— Dar sunt fiul tău, mamă. Nu suntem străini.
— Tocmai pentru că ești fiul meu am avut încredere că nu vei face așa ceva. Dar proprietatea aceasta este gospodăria mea. Faptul că suntem rude nu îți dă dreptul să hotărăști în locul meu.
Am stabilit că își va amenaja garajul pe terenul propriu, fără să mai folosească spațiul ocupat de bucătăria de vară sau porțiunea din grădina mea. A trebuit să-și refacă planul și să suporte cheltuielile necesare pentru construcția de pe proprietatea lui.
Nu am mai putut recupera bucătăria de vară. O parte din pereți fusese distrusă, acoperișul nu mai exista, iar materialele recuperabile nu puteau înlocui construcția pe care o ridicase soțul meu. Am strâns ce mai putea fi păstrat, dar încăperea în care pregătisem atâtea conserve și în care munciserăm împreună nu mai putea fi folosită.
Uneori, când trec prin curte, mă opresc în locul în care se afla ușa vechii bucătării. Îmi amintesc cum soțul meu își petrecea acolo după-amiezile și cum îmi arăta, cu mândrie, fiecare lucru pe care îl terminase. Nu era doar o clădire veche, ci o parte din gospodăria noastră și din viața pe care o construiserăm împreună.
Costin a încercat să se comporte din nou ca înainte, dar relația dintre noi s-a schimbat. Nu i-am mai permis să intre cu utilaje sau să înceapă vreo lucrare în curtea mea fără să discutăm în prealabil. Dacă avea nevoie de ceva, trebuia să mă întrebe și să aștepte răspunsul meu.
Nu mi-am dorit să ajung să mă cert cu propriul copil pentru o bucată de pământ. Dar nici nu puteam să accept că, doar pentru că era fiul meu, avea dreptul să-mi distrugă gospodăria și să-mi spună ulterior că a făcut-o pentru binele meu.
Garajul lui urma să fie construit pe terenul lui, iar cheltuielile provocate de demolarea neautorizată rămâneau în sarcina lui. Eu am rămas fără bucătăria de vară pe care soțul meu o construise cu mâinile lui. Iar lucrul cel mai dureros nu a fost că fiul meu își dorea un garaj, ci că a ales să-mi distrugă o parte din gospodărie în timp ce eu nu eram acolo, deși știa foarte bine că nu îi dădusem voie.