Simona Halep scapă de suspendarea Federației Române de Tenis
Deși riscă un proces lung și plin de dovezi contra, președintele Federației Române de tenis vine și face declarații menite să mai îndulcească actuala situație a Simonei Halep.
Conform unei declarații date în cursul acestei seri, George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, a anuțat că FRT nu o va suspenda pe Simona Halep. Același oficial spune că nu se va lua nicio decizie în acest sens până la definitivarea cercetărilor și până când nu va apărea la dosarul sportivei și cea de a doua probă a analizei.
„Departe de mine gândul că Simona ar putea face aşa ceva, mai ales că a avut o carieră strălucită şi bazată pe muncă. În perioada în care Simona a început ascensiunea şi bătea toate vedetele care dominau tenisul mondial, era verificată cam de 20 de ori pe an.
Deci puţin probabil ca cineva să gândească că la rangul ei ar putea să se dopeze. Ea întotdeauna a fost o sportivă care a jucat şi a câştigat corect. Eu exclud varianta dopajului.
Din punctul meu de vedere situaţia nu este clară. Până nu apare a doua probă, până nu va fi verificat, să se vadă exact ce s-a întâmplat, nu putem lua noi o hotărâre sau o decizie definitivă”, a transmis George Cosac, potrivit radioconstanta.ro.
Simona Halep a fost prinsă dopată!
Sportiva noastră trece prin momente grele, iar riscul este ca o întreagă carieră să se ducă pe apa sâmbetei. Multe voci din sportul românesc nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în aceste zile. Printre aceștia, Ion Țiriac, Ilie Năstase, sau chiar Gigi Becali, i-au luat apărarea Simonei Halep.
Fostul antrenor al româncei, Darren Cahill a postat un text amplu pe contul său de Instagram, text în care îi ia apărarea Simonei. În cele ce urmează vă prezentăm textul integram publicat de Darren Cahill pe Instagram:
„Chiar dacă nu mai lucrez cu Simona, aș vrea să mă adresez clar persoanei pe care o cunosc și sportivei cu care am lucrat timp de 6 ani.
În primul rând, și cel mai important, NU există nicio șansă ca Simona să fi luat cu bună știință sau în mod intenționat vreo substanță de pe lista substanțelor interzise. Niciuna. Zero.
Ea este o atletă care a subliniat orice lucru care i-a fost prescris de un profesionist medical (ceea ce a fost rar) sau orice supliment pe care l-a folosit sau l-a luat în considerare. Simona a uzitat de cuvintele`vă rugăm să verificați de două ori acest lucru, de trei ori acest lucru pentru a vă asigura că este legal, sigur și permis. Dacă nu sunteți sigur, nu-l iau`.
Amândoi credem în programul de testare ITIA și discutam adesea despre de câte ori a fost testată, atât la turnee, cât și la întâmplare. Ea a făcut-o fără să se plângă, având siguranța că știa că și alți sportivi sunt testați la fel de des.
Pentru ea era important să concureze împotriva unor sportivi curați. Este important pentru toată lumea și, deși sistemul nu este perfect, funcționează.
Integritatea Simonei este ireproșabilă, își respectă colegii, iubește jocul și are întotdeauna picioarele bine înfipte în pământ, fiind o campioană umilă și accesibilă.
Am stat cu mândrie și admirație în fața persoanei în care s-a maturizat, urmărind compasiunea pe care a arătat-o celorlalți. Nu mă refer la lucrurile pe care lumea tenisului ajunge să le vadă, ci vorbesc despre bunătatea și grija pe care foarte puțini au norocul să le experimenteze. Genul de acțiuni care sunt făcute din dragoste și nu pentru publicitate.
Onestitatea a fost întotdeauna cea mai mare putere și cea mai mare slăbiciune a ei. Râdeam adesea de faptul că nu știe să joace și nu știe să spună o mică minciună albă. Puneți-i o întrebare într-o conferință de presă și ea va da un răspuns sincer. Își poartă starea de spirit pe umăr pentru ca lumea să o vadă, la bine și la rău. Aceasta este Simo.
Ceea ce vedeți este ceea ce obțineți. Și-a construit o carieră și o moștenire uimitoare făcând lucrurile pe calea cea mai grea. Așa cum trebuie.
Acum va urma un proces care va dezvălui răspunsurile la multe întrebări. Așa cum a spus Simona, cel mai greu meci din viața ei începe acum.
Eu cred în ea. Întotdeauna am crezut și pot spune sincer că niciodată nu am crezut mai mult ca acum în această problemă. Sunt alături de Simo.”
Sponsorii româncei încep să reacționeze
De-a lungul carierei sale, Simona Halep a încheiat contracte cu branduri importante, active în lumea sportului alb.
Printre cei cu care Simona avea un contract de imagine, se numără și gigantul Nike. Conform unor date publicate de colegii de la Prosport, Nike ar putea chiar să întrerupă acest contract cu Simona Halep după scandalul de dopaj.
Astfel, românca ar urma să piardă aproximativ 1,7 milioane de dolari. Atât primește pentru un sezon de joc.
Anterior, Halep a colaborat cu Adidas. În prezent, pe lângă Nike, românca în vârstă de 31 de ani este legată prin contracte de publicitate cu companii precum: Hublot, Rexona, Dorna, Dorna, Avon, Dedeman, Banca Transilvania și Urban Monkey.
Scandalul dopajului ar putea să o coste mult pe Simona Halep. În condițiile în care în spațiul public au început să circule zvonuri legate de posibilitatea ca sportiva să piardă toate contractele de imagine, doi dintre marii sponsori din România și-au exprimat susținerea pentru jucătoarea de tenis.
„Curaj, Simona!”, a fost mesajul transmis pe platformele de social media de reprezentanții Banca Transilvania.
„Mereu alături de tine! Multă putere, Simona!”, a transmis și Dedeman, pe Facebook.