Ce trebuie neapărat să faci în Sâmbăta Mare 2023. Cei care vor să meargă la slujba de Înviere trebuie să știe acest detaliu.
Sunt câteva lucruri pe care trebuie să faci înainte de Paște, în Sâmbăta Mare 2023. Credincioșii care vor să meargă șa slujba de Înviere trebuie să respecte anumite tradiții.
Ce trebuie neapărat să faci în Sâmbăta Mare 2023, înainte să mergi la slujba de Înviere
În această perioadă, credincioșii se pregătesc pentru Sfintele Paști. Sâmbăta din Săptămâna Patimilor este ziua în care gospodinele fac ultimele pregătiri și retușuri prin casă.
Sâmbăta Mare, cea de dinaintea Învierii Domnului, este ultima zi în care gospodinele pot face pregătiri pentru Paște. Este, de asemenea, ziua în care se sacrifică mielul, simbolul lui Iisus Hristos în tradiția creștină.
În dimineața din Sâmbăta Mare, copiii și adulții merg la biserică îmbrăcați în haine noi. Acolo se vor spovedi și se vor împărtăși. În această zi se poate spăla și se pot face alte treburi casnice. Totodată, trebuie pregătite hainele pentru Paște.
Gospodinele pregătesc mâncarea pentru masa de Paște, adică drobul, borșul de miel, stufatul sau friptura. Se vopsesc și ouă, dacă această activitate nu a fost făcută în Joia Mare. Se pregătesc și deserturile, adică pasca și cozonacul. Înainte de Paște, este importantă primenirea hainelor. Haina are un rol purificator, la fel ca apa.
Sâmbătă seara, gospodinele trebuie să pregătească cu grijă coșul care urmează să fie dus la biserică pentru sfințire. În coș se pune un ștergar curat și se așază o lumânare albă, apoi ouă roșii, pască, cozonac, o bucată de slănină, drob, zahăr și făină. Se mai așază salată de hrean cu sfeclă roșie fiartă, sare, câțiva căței de usturoi, o ramură de busuioc și friptură de miel, potrivit ziarulunirea.ro.
Înainte de miezul nopții, credincioșii pornesc către biserică, acolo unde primesc Lumina Sfântă. După slujba de Înviere, oamenii merg la cimitir și aprind lumânări. Astfel, le vestesc Învierea Domnului și celor trecuți în neființă.
Ce să nu faci în noaptea de sâmbătă spre duminică
Potrivit tradiției, oamenii nu trebuie să doarmă în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru ca toate dorințele lor să se împlinească. În noaptea de Înviere se deschid cerurile, iar dacă dormi, Domnul nu poate vedea înlăuntrul ființei tale și nu îți poate oferi ce îți dorești.
Se face un foc în curți sau pe dealul din apropierea bisericii, iar acesta trebuie să țină până la miezul nopții. De la miezul nopții, oamenii merg la biserică, la slujba de Înviere. Focul poate fi întreținut de flăcări, până în zori.