Dacă vrei să ai o grădină de poveste, dar nu știi ce flori să plantezi, ei bine, trebuie să știi că există un soi care se îngrijește ușor și rezistă chiar și atunci când temperaturile sunt scăzute.
Cu toate că se îngrijește ușor și nu este o plantă pretențioasă, Clematis, căci despre ea este vorba, nu este la fel de populare ca alte flori. Este o plantă agățătoare, care rezistă la frig și este ușor de îngrijit.
De cele mai multe ori, planta se găsește în parcuri, asta pentru că are diferite forme și culori diverse, de la albastru, mov, galben până la roz, alb și roșu. Despre această plantă se spune că este bine ca rădăcina să fie la umbră, dar, totuși, să fie în lumina soarelui, mai ales atunci când are flori.
De aceea, este bine ca la bază, în jurul ei, să fie plantate alte soiuri, astfel încât rădăcina să fie protejată. Deși face parte din categoria plantelor ușor de îngrijit, nu este indicat să fie într-un ghiveci, ci mai degrabă plantată în grădină.
Contrar așteptărilor, Clematis rezistă la temperaturi scăzute, chiar și iarna. Totuși, trebuie ferită de ger, pentru că valorile termice mai mici de 5 grade Celsius nu îi sunt favorabile.
Este o plantă iubitoare de apă, mai ales atunci când înflorește. Cu toate acestea, nu exagera cu udatul. Este bine să folosești scoarță de copac, astfel încât să menții constantă umiditatea.
Planta are nevoie de îngrășământ, mai ales atunci când se apropie perioada de creștere. De obicei, se plantează fie primăvara, fie toamna, dar este bine ca temperaturile să fie ridicate, pentru că este mult mai sensibilă când este pusă în pământ.
Indicat este și să fie plantată lângă un trandafir urcător sau lângă un gard, asta pentru că a se putea dezvolta. Fiind o plantă cățărătoare, este bine să te asiguri că poate crește normal. În caz contrar, cel mai probabil, se va ofili sau nu va înflori deloc.