Toxinele care se acumulează în colon interferează cu funcția primară a colonului de a absorbi substanțele nutritive și de a elimina deșeurile și afectează negativ bacteriile benefice din intestin, motiv pentru care uneori este atât de dificil să slăbim.
Iată o listă de 8 lucruri care te ajută să scapi de toxinele acumulate în colon
Bea suficientă apă
Deshidratarea este una dintre principalele cauze ale blocajelor intestinale: intestinele au nevoie de apă pentru a curăța cu succes deșeurile iar cantitatea recomandată este minim 2 L pe zi, unii experți recomandă chiar și 3 L de apă pe zi pentru a scăpa mai ușor de substanțele toxice prezente în mai toate alimentele consumate.
Curăță intestinele cu suc de prune
Datorită conținutului mai mult decât generos de fibre, sucul de prune este excepțional pentru curățarea colonului. Se recomandă 225 ml de suc de prune înainte de micul dejun și încă 225 ml după-amiaza.
Consumă multe fibre
În afară de prune mai sunt și alte surse excelente de fibre, printre care și avocado, nuca de cocos, smochinele, varza de Bruxelles, fructele de pădure. Femeilor între 19-50 de ani li se recomandă câte 25 de grame de fibre pe zi pentru a menține sănătatea intestinelor iar bărbaților între 19-50 de ani 38 de grame de fibre pe zi.
După vârsta de 50 de ani, femeilor li se recomandă 21 de grame iar bărbaților 30 de grame.
Bea regulat suc de lămâie
Fiind bogat în vitamina C și având proprietăți antioxidante, sucul de lămâie este foarte benefic pentru sănătatea colonului. Lămâile au capacitatea de a accelera metabolismul, făcând astfel eliminarea deșeurilor din corp mai eficientă. Se recomandă un pahar de apă caldă cu lămâie în fiecare dimineață.
Consumă alimente probiotice
Probioticele sunt bacteriile sănătoase benefice organismului: reglează toxinele și bacteriile rele care blochează colonul și intestinele. De regulă, în organism există suficiente probiotice dar unele medicamente precum antibioticele le pot distruge. Pentru a restabili în mod natural nivelul probioticelor se recomandă consumul de iaurt, chefir, ciocolată neagră, murături și varză murată.
Adaugă semințe de in la aproape toate mesele
Semințele de in se pot adăuga la fulgi de ovăz, cereale și iaurt. Conțin acizi omega-3 care au capacitatea de a spăla colonul și conțin mai multe fibre decât orice alte cereale. 100 de grame de semințe de in conțin 27 de grame de fibre. Atenție: supradozajul de fibre duce la diaree.
Curăță colonul cu oțet de mere
Oțetul de mere conține enzime care au rolul de a susține creșterea probioticelor iar natura acidă îl ajută să facă față toxinelor rămase în intestine chiar și de ani de zile. Se recomandă un pahar cu apă caldă amestecată cu 2 linguri de oțet de mere și 2 linguri de miere naturală: se agită, se amestecă și se bea, în fiecare dimineață până scaunele sunt mai regulate.
Bea ceai de ghimbir
Ghimbirul are capacitatea de a încălzi corpul din interior, astfel accelerând digestia lentă și, implicit, mișcările intestinului. Pentru a prepara ceaiul de ghimbir ai nevoie de 5 pahare cu apă, ¼ linguriță de turmeric și 2 lingurițe de ghimbir proaspăt ras. Apa se pune pe foc împreună cu curcuma și ghimbirul până dă în clocot. Se reduce focul și se fierbe 10 minute după care se lasă să se răcească un pic și se adaugă și mierea.
Atenție! Femeilor gravide și persoanelor care iau medicamente li se recomandă să consulte medicul înainte de a încerca aceste remedii casnice.