Dieta cu apă caldă este una dintre cele mai cunoscute diete de slăbit, mai ales datorită faptului că promite rezultatele vizibile după numai 3 zile.
Dieta cu apă caldă este o dietă sănătosă de slăbit, ea se bazează pe o hidratare corespunzătoare a organismului. În dieta cu apă se bea, de fapt, apă la temperatura corpului, adică la 36-37 de grade, nu mai fierbinte de atât.
Mulți dintre noi știm că un pahar cu apă caldă băut pe stomacul gol ajută la pierderea kilogramelor mai repede și mai sănătos decât alte metode de slăbire. Totuși, Bob Harper, trainer și nutriționist al multor vedete din SUA, a explicat în detaliu cum funcționează dieta cu apă. Potrivit acestuia, țesuturile organismului uman sunt alcătuite din 70% apă. Mai mult, apa reprezintă 80% din sânge, 20% din compoziţia oaselor, 75% din muşchi şi 90% din compoziţia creierului.
Dieta cu apă – Cum să bei apă în mod corect
Cea mai importantă regulă în dieta cu apă caldă este una singură, susțin specialiștii. Să bei cât de multă apă poți. În acest fel, organismul va fi hidratat, senzația de foame redusă, tentațiile de a ciuguli infinit mai mici. În acest fel, rezultatele se pot vedea după numai 3 zile, timp după care organismul nostru începe să reacționeze și să ne simțim mai „ușori”.
Ajunsă în stomacul gol, apa caldă va fi ușor absorbită în sânge. În doar câteva minute, ea va spăla toate organele afectate de reziduuri. Cura nu este însă indicată în multe afecțiuni renale, neurologice, circulatorii.
Iată cum trebuie să bei apă corespunzător:
Dimineaţa, înainte de masă, bea 2 căni de apă
La prânz, bea 1 litru de apă, cu înghiţituri mici, timp de 30 de minute
Seara, înainte de cină, bea 2 căni de apă între orele 17-18
Între mese beţi din nou apă, cu înghiţituri mici. În total, ar trebui să ajungi la 2,5-3 litri de apă băuţi zilnic
Dieta cu apă – Cum te ajută consumul regulat de apă
Lipsa apei favorizează depunerile de grăsime în organism. Așadar, dacă nu bei suficientă apă, rinichii nu vor mai funcţiona normal, iar o parte din sarcina lor va fi transferată ficatului. Ficatul are rolul de a transforma rezervele de grăsime în energia necesară corpului. Atunci când preia funcţia rinichilor, ficatul lucrează ineficient, prelucrând mai puţine grăsimi, ceea ce duce la depunerea surplusurilor.
Rolul dietei cu apă:
activează metabolismul
previne depunerea de grăsime
ajută la reprimarea poftei de mâncare
oferă energia necesară organismului
Ce presupune dietă cu apa caldă
Apa poate fi consumată că atare sau îi poți îmbunătăți gustul prin adăugarea sucului de la o jumătate de lămâie, această contribuind și ea la activarea metabolismului. Nu bea apa în timpul mesei, ci la câteva minute după ce ai terminat de mâncat.
Prin urmare, bea un pahar de apă cu 30 de minute înainte de masă. La fel și după masă, pentru a accelera digestia. În plus, atunci când simți senzația de foame, bea mai întâi un pahar cu apă caldă. Asta pentru că, de foarte multe ori, confundăm senzația de sete cu cea de foame și avem tendința să mâncăm atunci când, de fapt, ne este sete.
În timpul acestei diete, alimentația trebuie supravegheată și să urmăm o dietă sănătoasă, chiar dacă nu stăm să numărăm obsesiv caloriile.
Ca-n orice dietă, și dieta de slăbit cu apă este necesar să fim atenți la ce mâncăm și să nu facem excese.
Micul dejun în dieta cu apă ar trebui să fie compus din cereale integrale și fructe. De menționat că pe parcursul dietei meniul trebuie să conțină legume, pește, pâine integrală, cereale și fructe.
Alimente interzise în dieta cu apă caldă
Pe lângă faptul că este obligatoriu să mănânci în cantități moderate, fără niciun fel de excese există și alimente interzise și anume:
alimentele de tip fast-food
prăjelile de orice fel
dulciurile procesate să fie înlocuite cu fructe
băuturile acidulate și alcoolice
alimente cu un conținut ridicat de grăsimi precum lactatele foarte grase
produsele de patiserie