Ministrul Gabriela Firea a făcut anunțul momentului: va închide toate cele 73 de centre de plasament rămase în România. Acest proiect ar putea fi finalizat până în 2024. Toți copiii fără părinți vor crește și se vor dezvolta în medii mai prietenoase în casele de tip familial.
Anunțul făcut de Gabriela Firea vine în beneficiul copiilor fără părinți
“În următorii doi ani, închidem și ultimele 73 de centre de plasament care mai funcționează în România.
Astfel, toți copiii aflați în grija statului vor crește în medii mai prietenoase. 9 centre se desființează până la sfârșitul anului, 52 își vor închide porțile în 2023 și restul în 2024.
Terminăm astfel închiderea celor peste 500 de centre de plasament care existau în țară, în urmă cu 20 de ani..
Toți copiii trebuie să crească într-o familie! Și în cazul celor aflați în grija statului, trebuie create condiții ca într-o familie, iar aceste condiții pot fi obținute doar în locuințele de tip familial, nu în centre mari de plasament”, a anunțat ministrul Familiei, Gabriela Firea, vineri, pe pagina de Facebook.
Potrivit ministrului, soluțiile cele mai bune sunt reintegrarea în familie ori adopția. Dacă variantele nu sunt posibile, rămâne soluția asistenților maternali sau găzduirea copiilor în case de tip familial.
Datele oficiale arată că, în prezent, în România sunt 73 de centre de plasament clasice, în care stau aproximativ 1.900 de copii.
Nouă dintre acestea ar putea fi închise până la sfârșitul anului, iar estimările arată că alte 52 vor fi închise în 2023. Asta înseamnă că ultimele 12 centre de plasament din România vor dispărea în 2024, a precizat Gabriela Firea într-o postare pe rețelele de socializare.