În această perioadă, găsirea liliacului în întreaga țară este foarte ușoară. Aceste flori provin din Europa și Asia și nu numai că sunt extrem de frumoase, dar și incredibil de parfumate. Mulți oameni preferă mirosul de liliac în locul celui de trandafir, care este cea mai populară floare.
Floarea de liliac are multe semnificații, cele mai multe fiind legate de exprimarea dragostei sau afecțiunii. În timpurile victoriene, dăruirea de flori de liliac însemna că bărbatul încearcă să cucerească o femeie. Florile de liliac pot exprima, de asemenea, încrederea pe care o persoană o are în alta.
O ramură de liliac, în special liliacul alb, simbolizează nevinovăția. Liliacul alb simbolizează schimbarea, puritatea și încrederea. Liliacul violet simbolizează spiritualitatea și sinceritatea, cel albastru simbolizează fericirea și liniștea sufletească, iar cel roz simbolizează iubirea adevărată și relațiile bazate pe încredere.
În plus, există o legendă prea frumoasă pentru a fi ignorată despre floarea de liliac. În urmă cu mii de ani, trăia o fată numită Lili cu ochi mov-albăstrui pe care nimeni nu îi mai văzuse până atunci. Ea cunoscuse un băiat cu care se iubea incredibil de mult; deși erau destul de tineri, cei doi voiau să se căsătorească. Din păcate, băiatul suferea de o boală incurabilă și zilele lui erau numărate. Din acest motiv, cei doi încercau să petreacă fiecare zi pe acest pământ cu iubire, râsete și veselie. Într-o zi, din păcate, s-a întâmplat inevitabilul și fata a rămas singură. Plină de durere, frumoasa fată se ducea în fiecare zi la mormântul lui pentru a-i povesti cum a fost ziua ei. Ea vărsa lacrimi amare de dor și singurătate. Și-a promis că niciodată nu va mai iubi atât de mult.
Zilele au trecut, iar fata nu mai era în stare să se ridice de pe mormântul băiatului. Inima ei era sfâșiată. Potrivit legendei, în acel loc a crescut un arbust cu flori mov-albastre care aveau un miros divin. “Dacă în Rai miroase a dragoste, atunci și floarea dragostei noastre trebuie să aibă un parfum divin”, îi spunea fata tânărului când erau împreună.