Șoferul TIR-ului care a lovit mortal un copil de 3 ani pe o trecere de pietoni din Lețcani, Alin Candrea, ar fi fugit din țară, înainte de a fi audiat.
Tragedia din Lețcani a cutremurat o țară întreagă! În dimineața zilei de 19 aprilie, un copilaș de doar 3 ani, Luca pe numele lui, a fost ucis de un TIR pe o trecere de pietoni, în timp ce traversa strada alături de tatăl său și fratele mai mare.
La acel moment, și părintele minorului, dar și celălalt copil al bărbatului, de 6 ani, au fost loviți grav, fiind transportați de urgență la spital. Cei doi nici nu au putut să-l conducă pe micuț pe ultimul drum, fiind internați în unitatea spitalicească în momentul când a avut loc înmormântarea lui Luca.
La doar câteva zile după accidentul mortal, șoferul care se afla la volanul TIR-ului a făcut o serie de declarații despre tragedie, mărturisind că pur și simplu nu i-a observat pe cei 3 pietoni.
Totuși, acum ies la iveală noi detalii din acest caz și se pare că Alin Candrea, conducătorul auto, ar fi fugit din țară, chiar înainte de a ajunge în fața oamenilor legii, pentru audieri, potrivit unor surse din anchetă, conform, BZI.ro.
De precizat este că, totul ar fi ieșit la iveală în urmă cu câteva zile, atunci când un coleg de-al conducătorului auto a scris pe un grup de Facebook că Alin Candrea ar fi plecat din țară.
Reacția apropiaților, după ce au fost contactați pentru declarații în acest caz
Cel mai probabil, Alina Candrea a plecat chiar înainte de audieri, de teama că i s-ar putea aplica o măsură care l-ar priva de libertate.
Totuși, contactați pentru a oferi detalii despre ”dispariția” lui Alin Candrea, apropiații acestuia au fost rezervați în declarații, fără a oferi prea multe informații concrete despre această situație.
„Nu l-am mai văzut, el are permis de conducere, poate a plecat în cursă”, a spus un apropiat de-al lui Alin Candrea, pentru sursa citată anterior.
La rândul său, și Alin Candrea a fost contactat pentru o reacție în acest caz, însă se pare că tânărul are telefonul închis de ceva vreme.
Alina Candrea, declarații despre tragedie
Cu ultimele puteri, căci la rândul său este tatăl a 3 copii, fiind șocat de întreaga tragedie, Alin Candrea a făcut o serie de declarații despre accidentul mortal. Șoferul de TIR susține că este primul accident pe care l-a produs în cei 16 ani de când are permis de conducere și spune că pur și simplu nu i-a văzut pe cei 3 pietoni, respectiv pe tatăl și cei 2 copii ai săi.
„ Pur și simplu nu i-am văzut. Am acordat prioritate pietonului din dreapta, știam că în stânga nu este nimic și într-o fracțiune de secundă s-au băgat și n-am apucat să îi văd. Nici nu am cuvinte să mai povestesc. Încă sunt în șoc. De două zile nu pot să pun capul pe pernă și să mai adorm. Am doar acele scene în cap. Am fost și la Spitalul Municipal din Vatra Dornei, pentru că nu îmi mai revin.
Nu am vrut să se întâmple așa ceva. Sunt și eu tată. Am 3 copii, de 3, 5 și 7 ani. Cel mai mic este născut în aceeași perioadă cu cel din accident (n.r. – micuțul Luca). Nu vreau să învinovățesc pe altcineva, dar cred că a fost cumva și vina tatălui. Acolo e un unghi mort. În 16 ani, de când sunt șofer, este primul accident. Mereu sunt atent la drum și nu conduc cu viteză. Încă mi se pare ceva ireal”, mărturisea, la mijlocul lunii aprilie, cu ochii plini de lacrimi, Alin Candrea, șoferul de TIR care l-a ucis pe micuțul Luca.