Niculina Stoican a facut anuntul dupa 30 de ani de casnicie. Solista de muzica populara a spus care este secretul unei casnicii de lunga durata.
Intr-un interviu la Etno TV, artista a vorbit despre secretul care sta la baza mariajului ei.
„Nu as da pentru nicio pasiune din lume relatia pe care o am cu sotul meu. Trebuie sa cauti in subconstientul tau, sa vezi daca, dupa saptamana in care esti plecat, te trimite sufletul si mintea intr-un loc in care e si celalalt.
Iar cand ajungi acolo, sa te detasezi si sa iti fie bine. Iubirea de cuplu inseamna dependenta. Te duci la dependenta daca respecti, ajuti, tii cont de celalalt si iti pasa de el”, a spus Niculina Stoican.
Niculina Stoican a marturisit ca Angelica Stoican nu a vrut ca fiica sa cante.
„Mama nu si-a dorit niciodata sa cant, pentru ca ea s-a chinuit foarte mult. Ea are asa o poveste de viata frumoasa, este un om atat de frumos in suflet si in minte si in fiinta ei. Cu atata iubire pe care a daruit-o, nu a primit inapoi decat suferinta. Nu am nevoie de mai multe sfaturi, decat de exemplul ei. Ea l-a iubit pe tata dincolo de lume. Nici nu cred ca exista o asemenea iubire. N-am putut sa o inteleg niciodata. L-a iubit si l-a iertat pentru absolut tot ce i-a facut”, a marturisit Niculina Stoican.
Sotul artistei a ajuns la inchisoare
„Sotul meu a stat acolo aproape 3 ani si, cand s-a intors, viata noastra a luat-o de la capat. Cred ca am facut fata cu demnitate la toata situatia asta. Viata noastra a fost intrerupta de nedreptati.
Eu si sotul meu am invatat sa retraim aceasta viata care ne-a fost intrerupta. Eu am trecut prin momente foarte grele, am facut depresie, atacuri de panica. Am avut multe griji, dar am incercat sa nu-i impovarez pe ceilalti cu ele”, a declarat artista, potrivit viva.ro.