Următorii șapte ani se anunță a fi plini de satisfacții, mai ales din punct de vedere profesional, chiar dacă ele vin adesea la pachet cu provocări dificile. În plus, timpul va avea grijă să vindece rănile tuturor celor care suferă în această perioadă din cauza unei despărțiri dureroase.
Ștergeți-vă lacrimile și priviți cu încredere spre viitor, pentru că vă așteaptă lucruri la care acum nici nu ați îndrăzni să visați. Nu o spunem doar noi, ci și astrologul Mariana Cojocaru, care vine cu vești extraordinare pentru toate semnele zodiacale.
Cei mai fericiți vor fi, însă, Gemenii și Fecioarele, așa că poți pune șampania la rece dacă te numeri printre acești nativi. Nu de alta, dar fiecare zi va fi o adevărată sărbătoare. Vei spune adio definitiv grijilor materiale, iar fiorii dragostei își vor face din nou loc în sufletul tău. Nimeni și nimic nu îți va mai sta în cale în următorii ani.
Astrologul Mariana Cojocaru îți spune ce te așteaptă în următorii 7 ani
Berbec
Începi să culegi în sfârșit roadele muncii din ultimii 10 ani. Nu de alta, dar ai așteptat destul și ai tras pe brânci, deși toate sacrificiile păreau zadarnice. Așteaptă-te ca succesul să devină o constantă în viața ta și nu mai amâna nimic, pentru că banii nu vor mai fi o problemă. În plus, e posibil ca în familia ta să își facă loc încă un membru. Nu îți spunem mai multe, te lăsăm să descoperi toate surprizele de unul singur.
Taur
Va trebui să iei decizii dificile în carieră şi în viaţa de familie. Fii cumpătat şi chibzuit, pentru că altfel vei avea mari probleme financiare în următorii ani. Încearcă să păstrezi familia cât mai unită și să judeci cât mai rațional cu putință de fiecare dată când ești pus în această situație.
Gemeni
Urmează cinci ani plini de pasiune. Da, ai auzit bine. Dragostea va fi la loc de cinste, însă ai grijă, nu flirta chiar cu toate fetele care îți ies în cale. Nu de alta, dar vei întâlni sufletul pereche și ar fi păcat să dai cu piciorul tocmai acelei relații care te va face să te simți împlinit din toate punctele de vedere. Nici profesional nu o vei duce rău, mai ales că e foarte posibil să primești o funcție de conducere și, bineînțeles, să îți rotunjești serios veniturile.
Rac
Exportul de relaţii e important în viaţa voastră. Aventurierii o păţesc, şi-o fură de la realitate. Trădările în amor sunt aspru sancţionate de Eclipsa Totală de Lună de Lună din Vărsător şi de planetele retrograde din Capricorn. Unii pot primi cartonaşe galbene şi roşii pentru netrebnicii şi nebunii de alcov. Familiştii adevăraţi ai zodiei vor fi ocoliţi de astfel de aspecte astrale.
Leu
Viața amoroasă îți va mai da bătăi de cap încă vreo trei ani de acum încolo, după care vei trage linie. Nu va mai exista cale de mijloc sau loc de compromisuri. Apoi vei repune cariera pe primul plan. Sorții de izbândă vor fi ai celor care muncesc din greu și cu dăruire.
Fecioară
Atenție la schimbările care urmează să se facă la locul de muncă. Mercur Retrograd este în Leu, așa că ai mare grijă la duşmani, la persoanele care vă pot bârfi pe la spate sau îți pot pune piedici în ascensiunea profesională.
Balanţă
Luptă să rezolvi chestiuni presante care te macină de mult timp. Fii eficient în tot ce faci şi rezolvă problemele cât mai repede posibil. Stai bine cu sănătatea, așa că poți face față oricăror provocări. Vei discerne ce e bine și ce este rău, vei renaște din propria cenușă ca pasărea Phoenix. Nimic nu îți va mai părea imposibil, mai ales dacă bați fierul cât e cald.
Scorpion
Devii popular, veniturile îți cresc, dar alegerile tale te aduc în pragul unor schimbări decisive. Poate este vorba de o nouă reședință, chiar și în altă țară, de a găsi modalitatea și locul în care să te împlinești ca individ în toate sectoarele vieții.
Săgetător
Următorii 7 ani vor trece ca și când ai de depășit teste, obstacole, de învățat lecții. Cum nimic nu este întâmplător în Univers, vei trage foloasele din toate acestea și te vei împlini. Vei simți cum familia este cel mai important dar și vei face totul ca să o protejezi. Astrele îți sunt favorabile până în 2026.
Capricorn
Nu vei mai privi în trecut, pentru că prezentul îți oferă destule satisfacții. Încrederea în sine îți va spori proporțional cu câștigurile obținute și vei ști cu siguranță că ai făcut alegerile corecte, chiar dacă îndoiala va mai încerca uneori să se strecoare în sufletul tău.
Vărsător
Nimeni nu va fi mai ambițios decât tine în următorii 7 ani. Vei lupta în fiecare zi pentru ceea ce crezi și vei face totul să devii ce îți dorești. Veniturile vor crește, cel mai înalt munte pe care acum îl consideri de netrecut va fi în curând la picioarele tale.
Pești
Satisfacții, dar și despărțiri, una caldă, alta rece. Cam așa vor trece pentru tine următorii 7 ani. E posibil chiar să renunți la unii oameni din viață ta de până acum, însă nu ai de ce să regreți. Norocul te însoțește la fiecare pas, iar relațiile cu rudele sunt din ce în ce mai bune. Totuși, pot apărea și capcane, așa că fii cu ochii în patru.