Sf. Petru și Pavel 2023. În acest an, credincioșii au intrat în postul Sf. Petru și Pavel pe data de 12 iunie. Acesta se va termina pe data de 29 iunie 2023. Iată ce tradiții există în acest post!
Iată cine au fost Sfinții Petru și Pavel, dar și ce tradiții trebuie respectate în această zi!
Cine au fost Sfinții Petru și Pavel?
Numele adevărat al lui Petru a fost Shimon. Acesta s-a născut în Betsaida, un sat din zona lacului Genezaret, astăzi El Aradsch din Siria.
Acesta a fost fratele apostolului Andrei. Petru a fost pescar.
Din acest motiv, el a fost prezent în barcă în momentul pescuitului minunat. Mântuitorul a fost cel care i-a pus numele Petru. După propunerea de a-l face ,,pescar de suflete”, IIsus l-a numit Kepha, din cauza fizicului solid. În aramaică înseamnă piatră. Ulterior, numele i-a fost tradus cu Biblia în greacă drept Petros, apoi în latinescu Petrus.
Apostolul Pavel, numit Saul de către evrei, Paul de romani și Pavel de slavi, s-a născut la Tars, în Cilicia (Turcia de astăzi), în jurul anului 5 a.D.
Acesta a fost membru activ al societății tarsiene, având multe scrieri. Orașul din care provenea acesta era cunoscut în Antichitate pentru școlile de retorică și filosofie. Pavel este recunoscut de apostoli ca fiind învățat. Acesta ar fi urmat școala rabinic, cel mai probabil pe cea a lui Gamaliel.
Ce se face în această zi? Aduce noroc și sănătate
Din această zi se spune că privighetorile și cucul nu mai cântă. Sânpetru pocnește din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se vor transforma în licurici, care vor călăuzi călătorii rătăciți pe drumuri de munte sau în pădure.
De asemenea, pentru sporul casei, dar și pentru Sănătate, se va respecta tradiția Moșilor de Sânpetru și se vor sfinți la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci și mere acrișoare.
Oamenii pistruiați se vor spăla pe față cu apă la miezul nopții, atunci când va cânta cocoșul.
Potrivit tradiției, pistruii nu se vor mai înmulți.
Exact ca în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, NU se fac nunți
De asemenea, NU se fac nici botezuri
Iar totodată, NU se fac nici cumetrii
Această perioadă de post, NU este însoțită de niciun fel de petrecere
Biserica spune că NU se cântă și NU se dansează
Iar tot conform Bisericii, NU se bea alcool și NU se fumează