Regizorul filmului Titanic știe cum au murit pasagerii submarinului Titan. James Cameron: ”Nu a fost o surpriză”

Regizorul filmului Titanic vine cu dezvăluiri neașteptate. James Cameron spune că el se aștepta la implozia submarinului.

Regizorul filmului Titanic, James Cameron, a vorbit despre implozia submarinului Titan. Tragedia i-a îngrozit pe mulți, având în vedere că cinci persoane și-au pierdut viața în timpul unei călătorii care părea a fi fabuloasă.

Regizorul filmului Titanic se aștepta la implozia submarinului
Submarinul Titan nu a mai putut fi contactat de duminică. De atunci și până acum, au fost demarate numeroase operațiuni de căutare. De abia în urmă cu câteva ore însă, mai multe bucăți din acesta au fost descoperite.

Autoritățile spun că este vorba despre implozia submarinului. Totuși, regizorul filmului Titanic, James Cameron, nu este tocmai uimit de ceea ce a aflat. Acesta spune că se aștepta oricum la implozia submarinului și că nimic nu e surprinzător.

Într-un interviu acordat pentru ABC News, James Cameron a dezvăluit că după ce a aflat de dispariția submarinului Titan, a urmărit atent toate aceste căutări. Știa că totul este degeaba și totuși a sperat să greșească până în ultimul moment.

Pentru el, vestea legată de implozia submarinului nu a fost o surpriză. S-a gândit la ea încă din prima clipă, iar din păcate, acest gând avea să fie unul corect după câteva zile intense de căutări.

„Vestea despre implozia submersibilului nu a fost cu siguranță o surpriză. Singurul scenariu care mi-a putut veni în minte care ar putea explica asta a fost o implozie. Am urmărit aceste căutări, ştiind foarte bine că este zadarnic, sperând însă că greşesc”, a spus James Cameron.

Greșeala făcută de cei e la Ocean Gate
Regizorul filmului Titanic a ținut să transmită condoleanțe familiilor îndurerate. Cinci persoane se aflau la bordul submarinului Titan și plătiseră o sumă generoasă pentru a avea parte de o experiență unică.

Pe de altă parte, James Cameron a rămas dezamăgit de faptul că unele persoane au comparat dezastrul de pe Titanic cu situația din prezent. El la rândul său și-a construit propriul submarin și a criticat carcasa utilizată de OceanGate, din fibră de carbon, care în opinia lui era ”fundamental defectuoasă”.

Deși a sperat însă că acest lucru nu va aduce probleme, iată că în final, gândurile regizorului aveau să devină realitate. ”Mi s-a părut o idee îngrozitoare. Mi-aş fi dorit să fi vorbit, dar am presupus că cineva este mai deştept decât mine. Pentru că nu am experimentat niciodată acea tehnologie, dar pur şi simplu suna rău”, a spus Cameron pentru Reuters.