Apropiații Anei și ai lui Lucas au transmis data la care cei doi vor fi înmormântați, după ce și-au pierdut viața într-un accident rutier.
Ana Maria și Lucas se pregăteau pentru venirea pe lume a bebelușului lor, însă și-au găsit sfârșitul într-un teribil accident rutier, la doar două săptămâni după ce au devenit soț și soție. Cei doi polițiști plecaseră ieri din Cluj spre Oradea pentru a-și petrece luna de miere, dar și-au pierdut viața la puțin timp după ce au pornit la drum.
Apropiații lor se pregătesc acum de înmormântare, la doar două săptămâni de la nunta celor doi tineri.
Rudele și prietenii polițiștilor care și-au pierdut viața în accidentul din Cluj sunt copleșiți de durere și nu își pot reveni din șocul provocat de moartea celor doi.
Ana Maria și Lucas, în vârstă de 23, respectiv 24 de ani, au pierit într-un teribil accident rutier în timp ce mergeau să își petreacă luna de miere în Oradea. Colegii lor din Poliție au transmis în mediul online că Ana și Lucas vor fi înmormântați miercuri, la ora 14, în satul Șardu din comuna Sânpaul, județul Cluj. De asemenea, cei care vor să le aducă un ultim omagiu celor doi tineri pot merge mâine seară, la ora 19, la capela unde au fost depuse trupurile neînsuflețite ale acestora.
„Dragi colegi, Cu privire la regretatul eveniment petrecut în cursul zilei de ieri, accidentul de pe DN1E60, în care și-au pierdut viața colegii noștri, Ana Maria Cucoș si Lucas Eduard, cei care doresc să le aducă un ultim omagiu sunt așteptați în cursul zilei de marți (27.06) ora 19 la Priveghi sau în cursul zilei de miercuri (28.06) ora 14 când va avea loc înmormântarea la capelă, în sat Șardu, com.
Sânpaul, jud. Cluj. Dumnezeu să îi odihnească!”, a scris o apropiată a cuplului pe Facebook.
Ana Maria și Lucas și-au pierdut viața la câteva zile după nuntă
Cei doi tineri erau abia încadrați în poliție și urmau să devină părinți peste doar câteva luni. În urmă cu doar două săptămâni, Ana Maria și Lucas au sărbătorit o zi importantă din viața lor, în care au devenit soț și soție. Însă ieri, în timp ce mergeau spre Oradea pentru a-și petrece luna de miere, Lucas a pierdut controlul volanului pe o șosea din Cluj și s-a izbit puternic de o autocisternă condusă de un ucrainean. Din păcate, pentru cuplul proaspăt căsătorit nu s-a mai putut face nimic, iar atât Ana și Lucas, cât și bebelușul lor nenăscut și-au pierdut viața.
„Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 23 de ani, din județul Vaslui, care circula cu autoturismul înspre Oradea, ajuns la km 522+300 m, într-o curbă la stânga ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor și cisternă), condus de un cetățean ucrainean, în vârstă de 51 de ani. Din nefericire, echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul tânărului de 23 de ani și a pasagerei, în vârstă de 24 de ani, aflată în autoturism”, sunt informațiile făcute publice de IPJ Cluj.