Un incendiu puternic a izbucnit, marti seara, in curtea Spitalului „Nicolae Robanescu” din Bucuresti, dupa ce un transformator ar fi explodat. In urma incidentului care a dus la explozia unui generator la spitalul de copii Robanescu nu s-au inregistrat victime, a transmis Ministerul Sanatatii.
Toti cei 110 de copii au fost transferati in siguranta la Spitalul Marie Curie, aflat in apropiere. In momentul de fata toti copiii sunt repartizati pe sectii.
Ulterior, s-a schimbat bilantul. 79 de copii si 21 de apartinatori au fost transferati de la Spitalul Nicolae Robanescu la Marie Curie, a anuntat Denis Stanescu, purtator de cuvant al acestei unitati medicale.
Foc la Spitalul Nicolae Robanescu din Capitala pic.twitter.com/1RvBKR4jJ6
— aktual24.ro (@ak24ro) July 25, 2023
Andrada Mirea, managerul medical al centrului de recuperare, sustine ca toti copiii au fost evacuati in 5 minute, desi sunt pacienti cu deficiente fizice, unii fiind carati pe targa sau ventilati mecanic.
Asadar, din fericire, nu exista raniti.
Pana de curent
Transformatorul a explodat dupa ce a fost repornit in urma unei intreruperi de curent. Un bucurestean din zona a declarat pentru Antena3 ca pana de curent a afectat soselele Giurgiului si Oltenitei.
In perioade de canicula (e cod rosu in Bucuresti), reteaua electrica este suprasolicitata de toate aparatele de aer conditionat.
Spitalul a fost alimentat de generator mai mult de o ora.
”In momentul revenirii energiei electrice in retea, transformatorul a explodat, provocand incendierea a doua masini din apropiere.
Personalul a luat imediat masuri pentru oprirea instalatiilor de gaze din incinta spitalului si a procedat la evacuarea in siguranta a copiilor internati, a apartinatorilor acestora”, a transmis Ministerul Sanatatii.
Pompierii au folosit o autospeciala noua cu azot si pulbere
ISU Bucuresti Ilfov a precizat ca incendiul a ars cu flacara violenta si degajari mari de fum, iar pompierii s-au straduit sa evite extinderea focului spre spital.
Rafila anunta ancheta
Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, a anuntat o ancheta pentru a afla cauzele incendiului.
Ministrul Rafila a mentionat la Digi24 ca pacientii nu vor reveni de la Marie Curie la spitalul Robanescu pana cand “nu va fi totul sigur”.
Ministrul a mentionat ca la Spitalul “Nicolae Robanescu” erau internati multi copii cu diverse grade de handicap sau boli rare. Aici se realiza recuperarea neuro-motorie.
“Sunt si copii cu afectiuni neurologice, degenerative. E un spital foarte special din punctul acesta de vedere. Un spital foarte bun, de altfel. Si impactul emotional e foarte mare. Sunt copii multi dintre ei cu afectiuni foarte serioase. Ma bucur ca nu exista niciun fel de victime”, a spus Rafila, la Antena3.