Rugăciunea celui cuprins de depresie și anxietate! Pe mulți i-a ajutat această Rugăciune

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou a celui care se interesează ori se înfricoșează adeseori

“Bunul Părinte Efrem, foarte adesea mintea mea este cuprinsă de întristare și mi se pare că inima mi-e ca o frunză bătută de vânt, ce este cu totul nestatornică. Puțina liniște pe care o am mi se spulberă la cea mai mică frică pe care o întâmpin și, puțin câte puțin, această simțire se preschimbă în spaimă și panică.

Aceasta cuprinzându-mă, mă paralizează cu totul, iar sufletul meu se simte pierdut și al nimănui. Doar cuvintele de rugăciune mai domolesc întrucâtva această stare și îmi îngăduie să răsuflu în întunericul și spaima ce mă cuprind. Ajută-mi și mie cu grăbire, Sfinte Părinte Efrem, căci nu știu ce să mai fac și la cine să mai merg. Tu înțelegi mai bine ca oricine starea în care mă aflu, pentru că ție ti-a fost înmiit mai greu atunci când te batjocoreau, te schingiuiau și te ucideau acei oameni cu inimi păgâne. Pune și în inima mea o picătură din răbdarea și tăria ta mucenicească și astfel, tămăduiește-mă și întremează sufletul meu cel zdrobit de pătimirea fricii și a mâhnirii.

Deschide-mi și mie cale senină, spre a împlini în viața mea învățătura Evangheliei, și mă izbăvește de toată slăbiciunea și nestatornicia minții și a inimii. Ajută-mă să înțeleg din viața și pătimirile tale care este puterea poruncilor Domnului Hristos, ca și eu, împlinindu-se după putere, să dobândesc măcar și puțin dintru dragostea și înțelepciunea ta nepieritoare.

Pentru marea și nespusa ta bunătate, fii și mie prieten, dumnezeiescule Efrem, împreună călătorind cu mine ăn răstimpul viețuirii pământești, ca, povățuindu-mă și luminându-mă în chip tainic, să pot ajunge în Împărăția cea Veșnică, unde strălucește de-a pururi cu razele dragostei Preasfânta și de viață făcătoare Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Amin.”