Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Ginerele meu a rămas câteva clipe fără să răspundă. S-a uitat la Corina, apoi la roata lângă care stăteam. Până atunci încercase să mă convingă că puteam pleca liniștită, dar acum părea că nu mai găsește o explicație.
— Pentru că ale noastre erau foarte uzate, a spus în cele din urmă. Știam că trebuie schimbate înainte să mai facem drumuri lungi cu ele.
— Și atunci de ce le-ai pus pe mașina mea?
— Corina mi-a spus că tu circuli foarte puțin. Am crezut că o să le folosești doar prin apropiere, până găsim bani pentru altele.
M-am uitat la fiica mea. Nu mai era vorba despre o neînțelegere sau despre niște anvelope schimbate din comoditate. Știau amândoi că setul vechi nu mai era potrivit pentru drumurile pe care le aveam de făcut.
— Eu v-am spus de săptămâna trecută că plec la sora mea, i-am amintit Corinei. Știai că am aproape o sută de kilometri de mers.
— Mamă, nu ne-am gândit că o să ningă tocmai astăzi.
— Suntem în decembrie, Corina. Tocmai de aceea mi-am cumpărat anvelope de iarnă.
Ginerele meu a încercat să intervină.
— Nu înseamnă că s-ar fi întâmplat neapărat ceva. Am circulat și noi cu ele.
— Dar ai recunoscut că trebuiau schimbate. De ce să risc eu pe drum cu niște cauciucuri pe care voi nu le-ați mai vrut?
Corina s-a apropiat de mine și a coborât vocea.
— Bine, mamă. Am greșit că nu te-am întrebat. Dar gândește-te și la noi. Avem doi copii, facem drumuri zilnic. Dacă pățeam ceva cu ei în mașină?
— Tocmai pentru că aveți doi copii trebuia să vă ocupați de siguranța lor. Nu să mutați problema pe mașina mea.
— Tu nu înțelegi cât ne costă toate!
— Ba înțeleg foarte bine. Și eu am strâns bani câteva luni ca să cumpăr anvelopele acelea. Am renunțat la alte lucruri fiindcă voiam să pot conduce în siguranță.
Corina a început să spună ceva, dar am oprit-o.
— Vreau să mergem la vulcanizare. Acum. Verificăm anvelopele și îmi montați setul meu înapoi.
— Și dacă nu avem bani pentru manoperă? a întrebat ea.
— Când le-ați schimbat fără să mă întrebați, v-ați descurcat. Vă descurcați și acum.
Ginerele meu a scos mâinile din buzunare.
— Hai să mergem. Nu are rost să mai discutăm aici.
Am pus geanta în casă, am încuiat ușa și am plecat cu ambele mașini spre atelier: eu la volanul meu, iar Corina cu soțul ei în mașina lor. Altfel nu aveam cum să montăm anvelopele înapoi pe mașina mea.
La atelier, ginerele meu a explicat situația, iar anvelopele vechi au fost verificate. Profilul era foarte uzat, iar două dintre ele prezentau și semne de îmbătrânire a cauciucului. Concluzia a fost că setul nu mai trebuia folosit pentru deplasarea pe care o plănuisem, cu atât mai puțin pe un drum acoperit de zăpadă.
Corina a ascultat fără să spună nimic. Eu m-am apropiat de anvelope și am privit din nou șanțurile tocite. Îmi venea greu să accept că fiica mea fusese dispusă să mă lase să plec la drum fără să-mi spună adevărul.
— Acum înțelegi de ce nu voiam să conduc cu ele? am întrebat-o.
— Am înțeles, mamă. Dar nici noi nu putem rămâne fără mașină.
— Nu v-am cerut să rămâneți fără mașină. V-am cerut să-mi dați înapoi ce este al meu.
Ginerele meu a cerut să fie demontate anvelopele noi de pe mașina lor. Am verificat factura pe care o păstrasem în torpedou și am comparat dimensiunile și modelul cu cele înscrise pe anvelope. Era setul cumpărat de mine cu trei săptămâni înainte.
Operațiunea a durat mai bine de o oră. Anvelopele mele au fost montate din nou pe jantele mașinii mele, roțile au fost echilibrate, iar presiunea a fost verificată. Cele vechi au fost scoase din circulație, iar Corina și soțul ei au rămas să rezolve echiparea propriei mașini.
Când a venit momentul plății, Corina s-a uitat la mine.
— Mamă, nu poți să ne ajuți măcar cu jumătate?
— Nu, Corina. Eu am plătit deja o dată pentru montarea anvelopelor mele. Schimbul acesta l-ați făcut voi, fără acordul meu.
A oftat, apoi a scos cardul și a achitat operațiunile. Nu i-am spus nimic în timp ce plătea. Nici nu simțeam vreo satisfacție văzând-o supărată. Mi-aș fi dorit să nu ajungem acolo.
Înainte să plecăm de la atelier, ginerele meu s-a apropiat de mine.
— Îmi pare rău. Trebuia să-ți spun de la început în ce stare erau anvelopele. Și n-ar fi trebuit să le schimb fără să te întreb.
— Așa este. Dar vreau să fie clar un lucru. De acum înainte nu mai umbli la mașina mea. Dacă are nevoie de ceva, o duc eu la atelier.
— Am înțeles.
Corina a auzit și s-a întors imediat.
— Adică nici măcar nu mai putem să-ți luăm mașina când avem nevoie?
— Nu. Nu v-o mai împrumut.
— Pentru o singură greșeală?
— Nu pentru că ați greșit la montaj, ci pentru că ați luat ceva fără să mă întrebați și ați încercat să mă convingeți că nu este nicio problemă, deși știați în ce stare sunt anvelopele.
Corina a rămas lângă mașină, cu brațele încrucișate. Mi-a spus că sunt prea aspră cu ea și că într-o familie oamenii ar trebui să se ajute. I-am răspuns că o ajutasem de multe ori și că aveam să o ajut în continuare când puteam, dar asta nu îi dădea dreptul să hotărască în locul meu ce să facă cu bunurile mele.
În ziua aceea nu am mai plecat la sora mea. Se făcuse târziu, iar ninsoarea se întețise. Am sunat-o și i-am spus că voi porni dimineața următoare, dacă vremea îmi permite. N-am vrut să o îngrijorez povestindu-i toată cearta, dar i-am explicat că avusesem o problemă cu anvelopele și că o rezolvasem.
Seara, Corina m-a sunat. Era mai liniștită.
— Mamă, am găsit un set nou de anvelope pentru mașina noastră. Mâine mergem să le montăm.
— Mă bucur. Așa trebuia să faceți de la început.
— Știu. Ne-am gândit că, dacă tu nu folosești mașina atât de mult, nu te-ar deranja schimbul. Dar trebuia să te întrebăm.
— Și dacă m-ați fi întrebat, ți-aș fi spus că nu sunt de acord. Le-am cumpărat tocmai pentru drumurile mele de iarnă.
A tăcut puțin.
— Îmi pare rău că am făcut asta. Și că te-am pus în situația de a-ți amâna plecarea.
Am acceptat scuzele ei, dar nu mi-am schimbat hotărârea privind mașina. Corina și soțul ei aveau să folosească autoturismul lor, cu anvelope cumpărate din banii lor, iar eu urma să mă ocup singură de întreținerea celui pe care îl conduceam.
A doua zi, după ce ninsoarea s-a oprit și am verificat starea drumului, am plecat la sora mea. Mașina mergea bine, iar anvelopele noi își făceau treaba pe porțiunile unde mai rămăsese zăpadă.
Când am ajuns, sora mea m-a întâmpinat la poartă și m-a întrebat de ce întârziasem o zi. I-am povestit atunci ce se întâmplase. M-a ascultat până la capăt, apoi m-a întrebat dacă eram încă supărată pe Corina.
— Sunt supărată pentru că a știut că anvelopele erau uzate și totuși m-a lăsat să mă pregătesc de drum, i-am spus. Nu pentru cei 1.800 de lei.
Am petrecut câteva zile frumoase împreună. Între timp, Corina mi-a trimis o fotografie cu mașina lor, după montarea noului set de iarnă. Plătiseră anvelopele și montajul din banii lor.
La întoarcere, am trecut pe la ea să le duc copiilor cadourile pregătite pentru Crăciun. Am stat la masă, am vorbit despre sărbători și nu am mai deschis discuția despre cauciucuri.
Când am plecat, Corina m-a condus până la poartă.
— Mamă, dacă o să avem vreodată nevoie să împrumutăm mașina, chiar nu ne-o mai dai?
— Nu, Corina. V-am iertat, dar mașina mea rămâne în grija mea.
A dat din cap și nu a mai insistat.
De atunci, ginerele meu nu a mai intervenit asupra mașinii mele, iar Corina nu mi-a mai cerut cheile. Ne-am văzut de Crăciun, ne-am vizitat și am continuat să ne ajutăm cu lucrurile obișnuite. Numai că, atunci când a venit vorba despre mașini, fiecare s-a ocupat de a sa.