Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Marius s-a uitat spre muncitor, apoi și-a întors privirea către mine. Nu părea pregătit să-mi spună adevărul, deși venise cu un om și cu uneltele necesare ca să taie bradul.
— Le-am promis unor prieteni că le dau bradul, mamă. Au văzut o fotografie cu el și le-a plăcut.
— Le-ai promis bradul din curtea mea?
— Da. Au nevoie de un pom mare pentru Crăciun.
— Dar mai devreme mi-ai spus că îl vrei pentru casa ta, fiindcă soția ta își dorește un brad natural.
— Așa este. Ea a venit cu ideea. Numai că, după ce am vorbit cu prietenii mei, am stabilit să le dau lor bradul acesta și să găsesc altul pentru noi.
Am rămas cu fotografia veche în mână.
— Deci ai hotărât să tai pomul plantat de tatăl tău, să-l dai unor prieteni și abia după aceea să-mi spui mie?
— Mamă, nu îl dau unor străini. Sunt prietenii mei.
— Pentru mine nu contează cui îl dai. Contează că nu ți-am dat voie să-l tai.
Marius și-a trecut mâna prin păr.
— Le-am promis că îl au înainte de Crăciun. Nu pot să-i sun acum și să le spun că m-am răzgândit.
— Atunci spune-le adevărul. Că ai promis un brad care nu îți aparține.
— O să mă fac de râs.
— Și pentru asta trebuie să pierd eu pomul pe care l-am păstrat douăzeci de ani?
Nu mi-a răspuns. S-a uitat din nou spre muncitor, care stătea lângă cutia cu unelte, fără să se apropie de brad.
— Domnule, i-am spus bărbatului, vă rog să vă strângeți lucrurile. Bradul nu se taie.
Muncitorul a încuviințat.
— Am înțeles, doamnă. Eu am venit pentru o lucrare, dar nu pot să tai un pom din curtea dumneavoastră dacă nu sunteți de acord.
Marius a intervenit imediat.
— Mai stai puțin. Rezolv eu cu mama.
— Nu mai este nimic de rezolvat, i-am spus. Hotărârea mea este aceeași.
Fiul meu s-a apropiat de gardul reparat în toamnă și a pus mâna pe unul dintre stâlpi.
— Uite aici, mamă. Eu am cumpărat materialele și am plătit tot ce a trebuit pentru reparație. Dacă nu interveneam, gardul acesta cădea.
— Știu că l-ai reparat și ți-am mulțumit. Dar nu ți-am promis bradul în schimb.
— Nici nu ți-am cerut bani pentru lucrare.
— Tocmai de aceea am crezut că mă ajuți fiindcă sunt mama ta, nu pentru că aș avea ceva de dat la schimb.
Marius s-a încruntat.
— Acum îmi reproșezi că te-am ajutat?
— Nu. Îți reproșez că folosești ajutorul acela ca să hotărăști ce se întâmplă în gospodăria mea.
Am privit porțiunea de gard. Scândurile noi erau bine prinse, iar stâlpii păreau solizi. Nu observasem vreo stricăciune provocată de brad.
— Dacă ai o îngrijorare adevărată legată de rădăcini, putem verifica separat, i-am spus. Dar nu tai un pom sănătos doar fiindcă vrei să-l duci cuiva de Crăciun.
— Bradul acesta a crescut prea mult pentru curtea ta.
— Este curtea mea, Marius. Eu hotărăsc dacă mă deranjează.
— Nu te gândești că poate peste câțiva ani o să fie și mai greu de tăiat?
— Dacă va exista vreodată un motiv serios să-l îndepărtez, voi lua atunci o hotărâre. Nu astăzi, când ai venit cu un fierăstrău fără să mă întrebi.
Muncitorul începuse să-și așeze uneltele în cutie. Marius îl urmărea nemulțumit.
— Am plătit omul să vină până aici, a spus fiul meu. Acum pierd și banii aceștia.
— Îmi pare rău că ai făcut cheltuiala, dar trebuia să mă întrebi înainte să-l chemi.
— Credeam că o să înțelegi.
— Ai crezut că o să accept pentru că totul era deja pregătit și nu voiam să te fac de râs în fața muncitorului.
Nu a negat.
Am pus fotografia în buzunarul paltonului și m-am apropiat de brad. Am atins una dintre ramurile de jos, de pe care a căzut puțină zăpadă.
Îmi aminteam foarte bine ziua în care îl plantaserăm. Soțul meu săpase groapa, iar Marius îl ajutase să așeze puietul drept. La sfârșit, amândoi aveau mâinile murdare de pământ.
În anii următori, soțul meu avusese grijă să nu se usuce. Îl uda în verile călduroase și îndepărta cu atenție ramurile rupte de zăpadă.
După ce murise, bradul rămăsese singurul lucru din curte care îmi amintea în fiecare zi de grija cu care lucrase acolo.
— Marius, tatăl tău a plantat pomul acesta ca să crească, nu ca să-l tăiem când ajunge destul de mare pentru un Crăciun.
— Știu povestea, mamă. Mi-ai spus-o de multe ori.
— Atunci ar trebui să înțelegi de ce nu vreau să-l pierd.
— Nu poți să păstrezi toate lucrurile numai pentru că au legătură cu tata.
— Nu păstrez toate lucrurile. Am schimbat destule în gospodărie după moartea lui. Am reparat acoperișul, am înlocuit poarta și am renunțat la obiectele care nu mai puteau fi folosite. Dar bradul acesta este viu și nu mă încurcă.
Marius a rămas tăcut.
— Și mai este ceva, am continuat. Nu ai niciun drept asupra pomului sau asupra terenului doar pentru că ai contribuit la repararea gardului.
— Sunt fiul tău.
— Tocmai de aceea mă doare că trebuie să-ți explic un lucru atât de simplu. Dacă vrei să iei ceva din curtea mea, mă întrebi. Iar dacă îți spun că nu sunt de acord, te oprești.
Fiul meu a scos telefonul din buzunar. A privit ecranul, apoi s-a îndepărtat câțiva pași.
— Trebuie să-i sun pe oamenii aceia, a spus.
— Sună-i și explică-le ce s-a întâmplat.
— Nu o să le convină.
— Înțeleg. Dar nici mie nu mi-ar fi convenit să mă trezesc cu bradul tăiat.
Marius a vorbit la telefon câteva minute. Nu am încercat să ascult toată conversația, dar am auzit când a spus că pomul nu mai este disponibil.
După ce a închis, s-a întors spre mine.
— S-au supărat. Se bazau pe mine.
— Și eu mă bazam pe tine când mi-ai spus că repari gardul ca să mă ajuți.
— Nu este același lucru.
— Ba pentru mine are legătură. Eu am crezut că faci un lucru bun fără să aștepți să primești ceva din gospodărie.
Muncitorul și-a ridicat cutia cu unelte.
— Eu plec, a spus. Lucrarea nu se poate face fără acordul proprietarei.
Marius a mers cu el până la poartă. Au discutat despre plata deplasării, apoi muncitorul a plecat.
Am rămas singură cu fiul meu în curte.
— Acum ești mulțumită? m-a întrebat. Am pierdut timpul, am plătit omul și am rămas fără brad.
— Nu ai rămas fără bradul tău, Marius. Ai rămas fără un pom pe care nu aveai dreptul să-l iei.
— Soția mea o să fie foarte supărată.
— Poți să-i explici că nu am fost de acord să tai bradul plantat de tatăl tău.
— Ea credea că nu o să te deranjeze.
— Atunci ar fi trebuit să mă întrebi. Nu este greu să dai un telefon.
Marius a început să se plimbe prin curte. Se vedea că încă spera să mă răzgândesc.
— Dacă îți cumpăr o instalație nouă și îți repar și restul gardului, mă lași să-l iau?
Am clătinat din cap.
— Nu negociez bradul. Nu vreau altă instalație în schimbul lui și nici alte reparații.
— Măcar gândește-te.
— M-am gândit douăzeci de ani la pomul acesta. Știu foarte bine ce vreau.
Atunci i-am spus și lucrul pe care îl hotărâsem în timp ce îl vedeam pregătindu-se să taie bradul.
— De acum înainte, nu mai faci nicio lucrare în gospodăria mea fără să discutăm înainte și fără să-ți spun clar că sunt de acord.
— Nici măcar dacă văd că trebuie reparat ceva?
— Îmi spui ce ai observat și hotărâm împreună. Nu mai aduci muncitori, nu mai cumperi materiale în numele meu și nu mai stabilești singur ce se taie sau ce se schimbă.
— Așa răsplătești tu ajutorul meu?
— Îți sunt recunoscătoare pentru ce ai făcut. Dar recunoștința nu înseamnă că îți dau dreptul să dispui de proprietatea mea.
Marius a privit spre gard, apoi spre brad.
— Bine. Atunci să nu mă mai chemi când ai nevoie de ceva.
— Nu te voi chema să faci lucruri pe care nu vrei să le faci. Dar sper să înțelegi că ajutorul nu trebuie să vină cu pretenții ascunse.
A plecat supărat, fără să mai intre în casă.
În aceeași seară m-a sunat soția lui. Voia să știe de ce nu acceptasem să le dau bradul, deși Marius reparase gardul și făcuse deja pregătirile.
— Pentru că bradul nu este un obiect pe care îl pot lua din curte și înlocui a doua zi, i-am explicat. Este pomul plantat de soțul meu și vreau să rămână acolo.
— Noi ne doream un brad natural pentru casa nouă.
— Înțeleg. Dar puteți cumpăra unul. Nu este nevoie să-l tăiați pe al meu.
— Marius spune că pomul este prea mare și că strică gardul.
— Dacă există o problemă cu gardul, o verificăm. Dar astăzi a venit să-l taie pentru Crăciun, nu să repare ceva.
Nu am ridicat vocea. I-am spus doar că hotărârea mea era definitivă și că nu mai doream să discut despre tăiere.
În zilele următoare, Marius nu m-a vizitat. Am aflat de la el, într-o convorbire scurtă, că fusese nevoit să le spună prietenilor să-și caute alt pom și că pentru casa lui cumpărase un brad natural.
— Am cheltuit bani degeaba, mi-a reproșat.
— Ai cheltuit bani pentru că ai făcut planuri cu un lucru care nu îți aparținea.
— Tot nu poți să treci peste povestea asta?
— Eu nu am început-o, Marius. Am vrut doar să păstrez bradul în curte.
Nu ne-am mai certat atunci. Am închis telefonul fără să încerc să-l conving că trebuia să-mi dea dreptate.
Cu două zile înainte de Crăciun, am scos instalația luminoasă din cutia în care o păstram. Am verificat-o și am așezat-o pe ramurile de jos ale bradului, acolo unde puteam ajunge în siguranță.
Nu am încercat să împodobesc tot pomul. Crescuse prea înalt pentru asta, dar luminile de la bază erau suficiente ca să-l văd frumos de pe prispă.
În seara de Ajun, am ieșit în curte și am aprins instalația.
Bradul era tot acolo, cu rădăcinile în pământul în care îl plantase soțul meu. Ramurile se mișcau ușor în vânt, iar luminițele se vedeau printre acele verzi.
M-am așezat pe prispă, cu o haină groasă pe umeri, și am privit pomul.
Mi-am amintit de soțul meu, de ziua în care adusese puietul acasă și de cât de mândru fusese când bradul începuse să crească. Mi-am amintit și de Marius, tânăr, ținând pomul drept în timp ce tatăl lui punea pământ la rădăcină.
Nu îmi doream să mă îndepărtez de fiul meu. Mă durea că ajunseserăm să ne certăm pentru un lucru pe care tatăl lui îl plantase cu atâta grijă.
Dar nu puteam să-i permit să decidă în locul meu doar pentru că îmi reparase gardul.
După sărbători, Marius a trecut pe la mine. Nu a mai adus vorba despre tăierea bradului, însă s-a oprit lângă gard și a privit pomul câteva clipe.
— Tot aici este, a spus.
— Da. Și aici va rămâne cât timp este sănătos și nu pune nimic în pericol.
— Am înțeles, mamă.
Nu mi-a cerut iertare pentru felul în care procedase. Nici eu nu am încercat să forțez o împăcare. Am vorbit despre lucruri obișnuite, apoi a plecat.
De atunci, când observa că trebuie reparat ceva în curte, mă întreba mai întâi dacă vreau să se ocupe. Uneori acceptam, alteori preferam să găsesc singură o soluție.
Nu am uitat că mă ajutase cu gardul. Dar nici nu am mai confundat ajutorul cu dreptul de a hotărî asupra lucrurilor mele.
Marius pierduse bradul promis prietenilor și fusese nevoit să cumpere altul pentru casa lui. Eu păstrasem pomul plantat de soțul meu și stabilisem o limită pe care fiul meu trebuia să o respecte.
În fiecare iarnă, când aprind luminile din curte, mă gândesc la omul care a plantat bradul și la anii în care l-am privit crescând.
Pentru alții poate fi doar un pom mare, bun de tăiat și dus într-o casă de Crăciun. Pentru mine este o parte din viața pe care am construit-o alături de soțul meu.
Și atâta timp cât bradul crește în curtea mea, nimeni nu va hotărî în locul meu când trebuie să dispară.