Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am rămas cu telefonul la ureche, așteptând răspunsul tatălui meu.
— Nu mi-a spus nimeni deschis că nu sunt dorit, Doina, dar am înțeles. Cezar m-a sunat și mi-a spus că nu are cine să mă aducă și că ar fi mai bine să rămân acasă. Nu vreau să vă încurc. Știu că aveți musafiri și că nu mă mai pot mișca așa cum mă mișcam odată.
Am simțit că mi se strânge inima.
— Tată, eu ți-am promis că vin după tine. Nu te-am uitat și nici nu am renunțat să te aduc la masa de Ajun.
— Dar băiatul mi-a spus că nu este nevoie să te mai deranjezi. Că aveți programul vostru și că ar fi mai bine să nu vin.
— Tu vrei să vii, tată?
A tăcut câteva secunde.
— Mi-ar plăcea, dar nu vreau să fiu o povară. Dacă trebuie să stai toată seara după mine, mai bine rămân acasă.
— Nu ești o povară. Ești tatăl meu. Vin să te iau, așa cum am stabilit.
Am închis telefonul și m-am întors spre Cezar.
— L-ai sunat pe bunicul și i-ai spus că nu are cine să-l aducă?
Fiul meu a ridicat din umeri.
— I-am explicat că nu este o idee bună să vină. Nu vreau să-l supăr, dar nici nu vreau să ne petrecem seara având grijă de el.
— I-am promis că merg după el. Ți-am spus asta și ție.
— Mamă, nu poți să te ocupi de toate. Are nevoie de ajutor când merge, când se așază, când mănâncă. O să trebuiască să stai permanent lângă el.
— Și care este problema? Este tatăl meu. Dacă are nevoie de ajutor, îl ajut.
— Avem zece oameni la masă. Nu putem să organizăm totul în funcție de nevoile lui.
Am privit masa pe care o pregătisem de dimineață. Zece farfurii, zece pahare și un loc pe care fiul meu încercase să-l șteargă dintr-o simplă hotărâre.
— Cezar, nu ți-am cerut să renunți la invitații tăi. Ți-am cerut să nu-l excluzi pe bunicul tău. Dacă nu vrei să-l ajuți, mă ocup eu de el.
— Fă cum vrei, mamă. Dar să nu te aștepți să mă implic și eu.
Nu i-am mai răspuns.
Am intrat în dormitor, mi-am luat haina și am pregătit câteva lucruri de care tata ar fi putut avea nevoie. Apoi am verificat dacă aveam medicamentele pe care mi le spusese că trebuia să le ia în seara aceea.
Înainte să plec, am privit încă o dată masa pregătită pentru zece persoane. Nu mai aveam de gând să mă cert pentru un scaun și o farfurie. Aveam de gând să-mi respect promisiunea făcută tatălui meu.
Cezar a rămas în sufragerie, verificând ultimele pregătiri pentru invitați.
— Chiar pleci acum?
— Da. Mă duc după tata.
— Să nu întârzii. O să înceapă să vină oamenii.
Am închis ușa fără să-i mai răspund.
Când am ajuns la tata, l-am găsit îmbrăcat în hainele bune, așezat pe marginea patului. Avea lângă el un pulover pe care voia să-l ia cu el și câteva lucruri pregătite într-o sacoșă.
— Ai venit, Doina?
— Ți-am spus că vin. Hai să te ajut să te pregătești.
— Nu vreau să te obosesc, fata mea.
— Nu mă obosești. Astăzi petrecem Ajunul împreună.
L-am ajutat să-și pună haina și să-și ia lucrurile. Am mers în ritmul lui, fără să-l grăbesc. Când am ajuns la mașină, l-am ajutat să se așeze și am verificat dacă era comod.
Pe drum, tata a rămas tăcut. După câteva minute, m-a întrebat:
— Cezar s-a supărat tare?
— Nu vreau să discutăm despre asta acum. Important este că suntem împreună.
— Eu nu vreau să vă stric relațiile din cauza mea. Dacă nu mai este loc pentru mine la masa voastră, pot să înțeleg.
Am tras aer în piept.
— Tată, nu trebuie să te simți vinovat pentru că ai îmbătrânit. Niciodată nu o să consider că nu mai ai loc în familia mea doar pentru că te miști mai greu.
Când am ajuns acasă, Cezar încă pregătea sufrageria pentru invitați. M-a privit surprins când m-a văzut intrând cu bunicul.
— L-ai adus totuși?
— Da. Este tatăl meu și va petrece Ajunul cu mine.
— Dar unde o să stea? Masa este pregătită și toate locurile sunt ocupate.
— Nu mai trebuie să-ți faci griji pentru asta. O să organizăm o masă mai restrânsă, într-un loc unde să se simtă confortabil.
Am hotărât să mergem la locuința tatălui meu. Avea acolo tot ce îi trebuia, se putea deplasa în ritmul lui și nu trebuia să se simtă observat sau grăbit de ceilalți.
Am luat câteva dintre preparatele pregătite pentru Ajun și am pus într-o sacoșă tot ce aveam nevoie pentru o masă simplă. Nu aveam nevoie de zece invitați, de muzică sau de o sufragerie plină. Voiam doar să stau cu tata și să mâncăm împreună.
Înainte să plecăm, Cezar m-a întrebat:
— Deci nu mai stai aici cu noi?
— Nu în seara aceasta. Tu ai invitații tăi. Eu am făcut o promisiune și vreau să o respect.
— O să trebuiască să le explic oamenilor de ce nu ești aici.
— Le poți spune adevărul. Că am ales să petrec Ajunul cu tatăl meu.
Am plecat împreună cu el, iar Cezar a rămas să-și primească invitații.
La tata am pregătit o masă mai mică. Am pus două farfurii, am așezat mâncarea și am aprins o lumină caldă în sufragerie. L-am ajutat să se așeze comod și i-am pus tot ce avea nevoie la îndemână.
— Uite, tată, acum putem să mâncăm liniștiți.
El a privit masa și a zâmbit.
— Nu trebuia să faci atâtea pentru mine.
— Nu am făcut nimic deosebit. Este masa noastră de Ajun.
Am vorbit despre anii în care eram copil, despre sărbătorile petrecute împreună și despre oamenii pe care îi cunoscuserăm de-a lungul timpului. Tata și-a amintit câteva întâmplări pe care nu le mai povestise de mult.
La un moment dat, m-a privit și mi-a spus:
— Mă bucur că ai venit după mine. Nu vreau să ajung să mă simt străin printre ai mei.
I-am luat mâna.
— Nu ești străin, tată. Și nu vei fi niciodată.
Am petrecut seara împreună, fără să ne grăbim. Nu a fost petrecerea mare pe care o pregătisem inițial, dar a fost o masă la care tata a putut participa fără să se simtă incomod sau nedorit.
După sărbători, Cezar a încercat să-mi explice că nu avusese intenția să-l jignească pe bunicul și că voia doar să păstreze atmosfera întâlnirii pe care o organizase.
— Mamă, nu trebuia să pleci. Puteam să găsim o soluție.
— Ți-am spus că mă ocup eu de el. Tu ai hotărât că bunicul nu trebuie să vină. Ai vorbit cu el fără să mă întrebi și l-ai făcut să creadă că nu mai este dorit.
— Nu am vrut să se simtă prost.
— Dar exact asta s-a întâmplat. Tata a ajuns să creadă că este o povară pentru propria familie.
Cezar nu a mai răspuns.
De atunci, relația dintre noi s-a răcit. Nu am mai acceptat ca el să decidă în numele meu cine poate participa la întâlnirile de familie și nici să-i transmită bunicului că nu este binevenit fără să discute cu mine.
Tata a continuat să vină la mine ori de câte ori am putut să-l aduc, iar eu am avut grijă să-i pregătesc un loc în care să se simtă în largul lui.
Am înțeles că vârsta și neputințele unui om nu îi șterg locul în familie. Uneori, tocmai atunci când cineva are nevoie de mai mult ajutor, trebuie să-i arătăm că nu este o povară.
În Ajunul acela, fiul meu a rămas cu invitații lui, iar eu am petrecut seara cu omul care îmi fusese tată toată viața. Nu am regretat nicio clipă alegerea făcută.