Dana Roba traversează o serie de schimbări semnificative, după ce a fost bătută cu bestialitate de Daniel Balaciu.
Cazul Danei Roba a șocat o țară întreagă. În urmă cu aproape două luni, makeup artista ajungea pe mâinile medicilor, după ce a fost bătută cu bestialitate de soțul său. Daniel Balaciu s-a năpustit mamei copiilor săi cu un ciocan, iar ce a urmat este demn de filmele de groază.
Din fericire, medicii au reușit să îi salveze viața brunetei, iar acum Dana Roba este în plin proces de recuperare.
Dana Roba, fericită că s-a reîntors la muncă
După ce a ieșit din spital, Dana Roba credea că nu va mai putea lucra niciodată, date fiind rănile pe care le-a suferit la mâini în urma loviturilor cu ciocanul. Din fericire, bruneta și-a putut relua activitatea mai repede decât s-ar fi așteptat, iar acest lucru a constituit pentru ea un real motiv de bucurie.
Acum, makeup artista își dorește să se dezvolte cât mai mult în profesia ei, deoarece îi face o deosebită plăcere să lucreze, fiind foarte atașată de clientele sale.
„ Îmi doresc ca pe viitor să revin în forță pe partea de make up, să rămân cea mai bună, pentru că oamenii au un respect aparte față de mine și le mulțumesc pentru asta. O să vă dăm o veste mai frumoasă zilele următoare.
O să înfloresc și o să mă vindec mai repede. Abia aștept. Pe mine faptul că stau acasă mă termină psihic. Eu nu pot să stau acasă, nu sunt făcută să stau. Sunt făcută doar să muncesc. Îmi place munca, îmi place să mă duc la lucru, eu ador! Nu fac asta numai pentru bani, ci pentru bucuria femeilor care îmi calcă pragul pentru că la mine vin femei care au tot felul de cicatrici pe față, tot felul de defecte și când pleacă de la mine sunt impecabile.”,
a declarat Dana Roba pentru WOWbiz.ro.
Dana Roba, criticată dur în mediul online
Recent, Dana Roba a postat în mediul online o imagine cu bărbatul care i-a fost alături în ultimul timp. Vedeta a ținut să precizeze că este vorba de un prieten ce i-a fost alături în clipele grele prin care a trecut, acesta oferindu-i susținere și afecțiune.
Faptul că și-a reluat atât de repede activitatea și că s-a afișat cu un alt bărbat, la scurt timp după cele întâmplate, au stârnit numeroase reacții negative din partea fanilor în mediul online.
„ Eu zic așa, anume că ți-ai pierdut mult credibilitatea: ceea ce faci și alegi să trăiești e treaba ta, dar era mult mai bine să nu vii 2 zile cu ideea că ai nevoie de bani că nu poți munci, apoi după nici 1 săptămâna zici că reiei munca, apoi după nici 1 săptămână te afișezi cu acest bărbat etc …nu știu, mie îmi pare totul pe repede înainte… Pentru o femeie care a trecut prin chinuri de iad ca și tine trebuia să îți iei timp de refacere fizic, sufletesc, spiritual …iar când lași pe cineva să se apropie din nou de tine să caști ochii nu de 5 ori de 100 de ori! Oricum multă sănătate îți doresc !”, este unul dintre comentariile pe care Dana Roba l-a primit la postarea sa cu bărbatul respectiv.