Vica Blochina a ajuns, în sfârșit, la silueta la care visa de ani buni. În vârstă de 49 de ani, fosta concurentă de la Survivor România 2023, se bucură de rezultatele intervenției la stomac prin care a trecut la sfârșitul lunii mai și este mândră foc de cât de mult a slăbit.
Vica Blochina a postat pe rețelele de socializare, unde este foarte activă, într-o sesiune de Insta Stories, imagini cu noua ei siluetă zveltă, trasă prin inel, după ce ani la rând s-a luptat cu surplusul de kilograme. Vica s-a fotografiat purtând doar o bustieră și o pereche de colanți scurți cu talie înaltă. Ținuta sumară a fost accesorizată cu o pereche de pantofi cu toc.
În urmă cu două luni, Vica Blochina a trecut printr-o intervenție chirurgicală bariatrică modernă făcută laparoscopic, ce poartă denumirea de plicatură gastrică. Intervenția presupune suturarea unuia sau mai multor pliuri mari în stomac. Practic, stomacul ei a fost micșorat fără a fi tăiat, iar Vica este de atunci nevoită, în mod natural, să mănânce mult mai puțin, lucru ce a ajutat-o să dea jos rapid kilogramele nedorite.
Vica Blochina: „Am slăbit 7 kg și m-am îngrășat 13!”
„Simt nevoia să împărtășesc cu voi. Pentru că sunt sigură că multe femei trec prin ce am trecut eu. Prin depresii, când nu ești mulțumit cu tine, de cum arăți. Și nu poți să slăbești… Am ținut sute de cure de slăbire, am fost și la Survivor, unde am slăbit 7 kg și m-am îngrășat 13. Am trecut printr-o perioadă foarte stresantă. Și am vrut să fac acest pas.
„Sunt cel mai fericit om din lume!”
Vreau să vă spun că sunt cel mai fericit om din lume. Când m-am trezit din operație, nu-mi venea să cred. Intervenția pe care am făcut-o eu este una pentru oamenii care sunt supraponderali, dar nu sunt obezi. Eu am avut undeva la 15 kilograme în plus.” – a declarat ea, după ieșirea din spital.
Acum, poate duce un stil de viață normal, dar în primele săptămâni după intervenție, fosta balerină a trecut prin momente de-a dreptul chinuitoare, pentru că a fost nevoită să consume exclusiv lichide, care, în mod evident, nu i-au oferit senzația de sațietate.
„Am o lună de chin, după aceea îmi refac regimul”
“Beau decât apă plată, supă și ceai, timp de o săptămână. Mai am voi niște shake-uri proteice, în rest absolut nimic. Crede-mă că îmi vine să… jur pe viața mea. Nu se poate așa ceva. Am zis că nu mai pot. Am o lună de chin, după aceea îmi refac regimul.
Nu am voie să mănânc deloc, doar lichide simple precum apă, supe clare, niște shakeuri proteice, ceai. Doar ceea ce este super curat pot să mănânc. Nu am voie nimic din rândul produselor pe care trebuie să le mestec. Săptămâna viitoare o să trec pe piureuri, produse pasate.
Nu am voie să fac sport, dar trebuie să fac mișcare așa că merg 4-5 kilometri pe zi, în fiecare zi, în parc.” – a povestit ea, în urmă cu câteva săptămâni.