Calendar ortodox 13 septembrie 2023. Sărbătoare cu cruce neagră pe 13 septembrie, atunci când românii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.
Calendar ortodox 13 septembrie 2023, data la care Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, un mare sfânt român canonizat în anul 1992.
Chilia lui a devenit un loc de cinste, unde pelerinii vin pentru a se ruga și pentru a căuta mângâiere, fiind foarte aproape și de mormântul Părintelui Arsenie Boca.
Rugăciunea care aduce vindecare celor bolnavi și ocrotire celor necăjiți pe care este bine să o rostești pe 13 septembrie!
Sărbătoare 13 septembrie. În fiecare an, la data de 13 septembrie, Biserica Ortodoxă Română face prăznuirea Sfântului Ioan de la Prislop, mare sfânt român canonizat în anul 1992.
Sfântul Cuvios Ioan s-a născut spre sfârşitul veacului al 15-lea, în satul Silvaşul de Sus, din apropierea oraşelor Haţeg şi Hunedoara.
Dorind să-şi închine viaţa lui Dumnezeu, a părăsit casa părintească şi s-a închinoviat în obştea călugărilor de la Mănăstirea Prislop, ctitorită de Sfântul Nicodim de la Tismana. După mai mulţi ani s-a retras pe malul abrupt al pârâului Silviuţ, nu departe de mănăstire, unde şi-a săpat singur o chilie în piatră, cunoscută sub numele de Chilia sau Casa Sfântului. Pe când îşi săpa o fereastră la chilie, doi vânători l-au împuşcat, neştiind că el vieţuieşte acolo.
Sfântul Ioan de la Prislop a fost, este și va fi- pentru credincioșii din părțile Hațegului și Hunedoarei, cât și pentru tot omul ce caută mântuirea- o pildă vie de sfințenie, iar chilia lui rămâne mereu un loc de pelerinaj și de reculegere sufletească pentru toți cei ce caută cuvânt de mângâiere și de întărire în locurile de mare frumusețe naturală ale Prislopului, în care au trăit atâția cuvioși călugări cu viață aleasă și bine plăcută lui Dumnezeu.
Acestea au fost motivele pentru care a fost canonizat oficial prin hotărârea sinodală din 20 iunie 1992. Pomenirea lui se face în ziua de 13 septembrie, fiind înscris în sinaxar și în calendarele noastre bisericești.
Sărbătoare 13 septembrie
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, sărbătorit pe 13 septembrie în calendarul creștin
Troparul Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop, glasul 1:
Iubitorule de nevoinţă şi râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioan, părăsit-ai cele trecătoare şi ai ales pe cele veşnice; luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop şi în peşteră pustnicească, împreună cu îngerii, L-ai slăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Cânta-voi Ţie, Doamne…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cuviosul nevoitor, pe următorul lui Hristos, pe părintele nostru Ioan, toţi dreptcredincioşii cu cântări să-l cinstim, rugându-l să mijlocească la Dumnezeu pentru noi.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Biserica lui Hristos cea din Ţara Haţegului cu cinste face pomenirea ta şi cheamă pe toţi credincioşii ei, Fericite Părinte Ioan, să te praznuiască pe tine în cântări de laude duhovniceşti.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ajutor în rugăciuni şi întăritor în credinţă te avem pe tine, Cuvioase Părinte Ioan, care primeşti pururea cererile ce le îndreptăm către tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Măria, Rugul Cel Nestins şi de daruri Izvorâtor, ţie ne rugăm să ne ajuţi cu rugăciunile tale.
Cântarea a 3-a. Irmos: Biserica cea stearpă…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu curgerile lacrimilor tale ai stropit seminţele cuvântului lui Dumnezeu din ţarina sufletului tău, ca să aduci rod însutit în vremea vieţii pământeşti şi a celei veşnice.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu bucurie te-ai făcut ascultător Domnului Hristos, supunând trupul duhului, ca să ajungi la vieţuirea cea îngerească.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lepădând toată deşertăciunea lumii, te-ai alipit cu tot sufletul numai de Dumnezeu. Pentru aceasta, ai răbdat asprimea pustniciei ca să-L dobândeşti pe Hristos.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Citește și: Ce este homocisteina si care sunt valorile normale pe care ar trebui sa le avem
Pe tine, cea cu totul fără prihană, Adevărată Maică a lui Dumnezeu, cu bună credinţă te mărturisim, că prin tine ne-am învrednicit a ne apropia de Ziditorul.
Cântarea a 4-a. Irmos: Pentru dragostea chipului tău…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Năvălirile vrăjmaşului nu te-au înspăimântat, Sfinte Ioan, Preafericite, căci cu darul lui Dumnezeu ai cunoscut lupta războiului nevăzut şi toate le-ai biruit cu smerenia ta întru Domnul.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De tine însuţi te-ai lepădat, împreună cu toate dulceţile lumii şi pe umeri Crucea purtându-ţi, Cuvioase Ioan, te-ai făcut moştenitor al Cămării celei Cereşti.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rugăciunile tale de toată noaptea şi cu lucrul de toată ziua curăţindu-ţi neîntrerupt sufletul, ţi l-ai arătat locaş Treimii, Cuvioase Părinte.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Plinirea cuvintelor tale văzând-o, măreşte mai ales, Maica lui Dumnezeu, pe cel ce te măreşte pe tine, căci toate neamurile pe tine acum cu adevărat te fericim.
Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin înfrunzirea toiagului Dumnezeu adeverind nevinovăţia sufletului tău curat, ţi s-a aprins râvna pentru viaţa îngerească. Pentru aceasta, părăsind lumea şi venind în Mănăstirea Prislop, te-ai retras în peşteră, unde te-ai sfinţit prin rugăciune şi nevoinţă, Cuvioase Părinte Ioan.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Către toată fapta bună te-ai nevoit şi toată răutatea din cuget ai urât şi cu dreptate ai defăimat pe vicleanul diavol, preafericite.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine, fericite, te aducem rugător către Dumnezeu pentru lume; roagă-te cu stăruinţă să se dea credincioşilor bună înţelegere şi iertare de greşeli.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Domnul Cel Sfânt S-a arătat la plinirea vremii, făcându-se Om din tine, Născătoare de Dumnezeu, ca să mântuiască pe om.
Cântarea a 6-a. Irmos: Strigat-au mai înainte închipuind…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În tinereţile tale, Cuvioase Părinte Ioan, când mergeai primăvara cu plugul, glia îţi descoperea Tainele Ziditorului. Atunci îţi plecai genunchii şi te rugai fierbinte pentru rodirea pământului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Când, după multă osteneală, glia a rodit, ai înţeles, Cuvioase Părinte Ioan, că adevărata rodire este cea duhovnicească.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru aceasta, te-ai îndreptat spre Sfânta Mănăstire Prislop unde, râvnind la nevoinţele Sfântului Nicodim şi duhovniceşte umblând pe urmele lui, te-ai arătat purtător de Duh, Cuvioase Ioan.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preacurată Fecioară, deschide nouă uşile pocăinţei şi toarnă peste şiragul lacrimilor noastre, ploile milei tale, ca, fiind curaţi de întinăciunea păcatelor, să ne învrednicim de mântuirea sufletelor noastre.