La doar câteva ore după ce ITIA a anunțat că Simona Halep a primit o suspendare de 4 ani pentru dopaj, sportiva a avut parte de mesaje de susținere, dar și lovituri dure, de la cei la care se aștepta cel mai puțin. O fostă rivală, care o vedea pe campiona României ca un idol, a lansat un atac dur la adresa ei, pe rețelele de socializare.
Timp de mai bine de un an, constănțeanca a încercat, în fel și chip, să-și demonstreze nevinovăția. Susține că nu a consumat niciodată substanțe de dopaj și este dispusă să-și caute dreptatea în tribunal, anunțând la doar câteva ore după comunicatul ITIA că va face apel. Mereu a iubit sportul curat și a sacrificat ani buni pentru a face performanță, dar va sta departe de teren până pe data de 6 octombrie 2026, când va avea deja 35 de ani.
Atac dur la Simona Halep
Imediat după ce ITIA a transmis comunicatul care anunța că Simona Halep a fost găsită vinovată de dopaj la U.S. Open, Nicole Gibbs, fost număr 68 WTA, care s-a retras în anul 2021, s-a lepădat de idolul ei:
„E o dezamăgire atât de mare când descoperi că jumătate dintre eroii tăi din tenis au trișat. E atât de frustrant și transformă sportul în ceva urât. Nu e o luptă corectă. Te întrebi câți mai sunt și câți trec neobservați (Cred că mulți)”, a scris Nicole Gibbs pe Twitter.
Amintim faptul că cele două sportive s-au înfruntat de două ori în carieră, în 2018 la Shenzhen și în 2019, la U.S. Open. În ambele cazuri, constănțeanca a ieșit câștigătoare.
Suspendare de 4 ani pentru dopaj
Pe data de 12 septembrie, ITIA a dat verdictul în cazul Simonei Halep. La doar câteva ore după aceea, a venit și prima sa reacție:
„Continui să mă antrenez și să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-mi reabilita numele in fata acestor acuzații false şi pentru a mă întoarce pe teren. Intenționez să apelez această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi să urmez toate căile legale de atac împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză”, a scris tenismena pe Instagram.
Amintim faptul că scandalul de dopaj a început pe data de 29 august, la US Open, când constănțeanca a fost suspendată pentru că a picat testul anti-doping. Substanța nespecifică identificată în corpul Simonei a fost Roxadustat, care se găsește și în medicamente pentru afecțiunile cronice sau bolile rinichilor. Din acel moment, nu a mai jucat niciun meci oficial.