Sărbătoare mare pentru toți credincioșii la data de 14 Septembrie. Biserica ortodoxă sărbătorește Înălțarea Sfintei Cruci miercuri, în zi de post, un eveniment religios extrem de important.
Vezi ce este complet interzis astăzi, precum și ce tradiții trebuie să respectăm cu această ocazie.
Tradiții importante de 14 septembrie
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a fost instituită de către Biserică în urma a două evenimente: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos şi înălţarea ei în văzul poporului, la 14 septembrie 335 și aducerea Crucii de la perşi în anul 629.
Sărbătoarea aceasta marchează finalul verii și începutul toamnei. Se zice că vremea se schimbă de acum și noul anotimp își intră cu adevărat în drepturi. În tradiție se mai spune că astăzi se adună Șerpii laolaltă și formează o piatră ce vindecă orice boală.
In unele zone, preoții sfințesc butoaiele de vin, pentru ca țăranii să aibă o recoltă bună și anul viitor. Strugurii din ultima tufă de vie nu trebuie culeşi acum, ci se lasă ofrandă păsărilor.
Interzis pe 14 septembrie
Tot astăzi se sfințesc planetele tămăduitoare: busuiocul, menta. maghiranul şi cimbrul.
De asemenea, se spune că nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune şi pește. Se spune că ar fi indicat chiar să ții post negru pentru curățarea sufletului și a trupului.
Nu este voie, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, să se lucreze, pentru a nu atrage bolile și necazurile. Se spune că bărbații care merg pe câmp vor fi trăsniți de fulger, iar femeilor li se vor usca mâinile.
Nu uita de ofrandele pentru biserică, ce se dau apoi de pomană pentru sufletele celor adormiți. Se duc la sfințit căni noi pline cu miere şi lapte, la care se leagă un fir de ață roșie și care se acoperă cu un colac.
Rugaciunea Sfintei Cruci! Are putere mare asupra tututor relelor! Se spune 3 zile la rand
Rugaciunea Sfintei Cruci
Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul; cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul crucii si zic cu veselie:
Bucura-te, preacinstita si de viata facatoarea Crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, si S-a pogorat la iad si a calcat puterea diavolului si te-a daruit noua pe Tine, cinstita Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmasul.
O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi cu Sfanta Doamna Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, si cu toti sfintii in veci. Amin.
Ingradeste-ma, acopera-ma si ma pazeste, Doamne, cu puterea cinstitei si de viata purtatoarei Crucii Tale, departand de la mine tot raul. Amin.
In mainile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, iti incredintez sufletul meu, pazeste-ma, binecuvanteaza-ma, miluieste-ma dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale si viata vesnica imi daruieste. Amin.