Anunțul făcut de Alin Oprea după ce s-a căsătorit cu Medana. Ce a declarat îndrăgitul cântăreț despre partenera sa de viață.
Alin Oprea s-a căsătorit cu Medana zilele trecute, iar acum artistul a făcut anunțul. Fostul solist de la Talisman este foarte fericit și împlinit după marele eveniment, care a fost organizat aproape în totalitate de el.
Anunțul lui Alin Oprea la scurt timp după nunta cu Medana
Recent, Alin Oprea și partenera sa, Medana, au devenit soț și soție, iar nunta a fost una spectaculoasă. Cei doi au organizat totul, iar evenimentul nu a fost unul cu prea multe tradiții.
Fostul solist al trupei Talisman se simte cu adevărat împlinit de când s-a căsătorit cu Medana, despre care spune că este femeia visurilor sale, la adresa căreia are numai cuvinte de laudă.
“Mă simt un om binecuvântat de Dumnezeu, un bărbat împlinit și un artist iubit de către public. Statutul de bărbat însurat este cel care mă reprezintă, eu fiind un familist convins.
Având alături de mine soția mult dorită, soția visurilor mele, spun cu mâna pe inimă că este o onoare să fiu soțul unei femei care știe să fie femeie”, a declarat cântărețul pentru Click.ro.
Nunta celor doi a început vineri, iar cununia religioasă s-a desfășurat în prezența a zece perechi de nași. Medana a declarat că nunta a fost mai mult decât s-ar fi așteptat vreodată și că soțul ei a făcut totul pentru ca evenimentul să se desfășoare așa cum și-au dorit amândoi.
Medana a fost mireasă pentru prima dată, iar partenerul ei a avut grijă de aproape toate aspectele. În schimb, ea s-a ocupat de verighete, ținute, tort și candy bar. La cununia religioasă au fost prezenți cei trei câini ai cuplului, iar unu, dintre aceștia a adus verighetele.
Alin Oprea și Medana, nuntă de vis cu Medana
La nuntă au cântat mai mulți artiști de renume, printre care și Gheorghe Turda. Interpretul de muzică populară a cerut bilet de voie de la spital pentru a putea onora invitația la eveniment.
Deși Alin Oprea a fost cel care s-a ocupat de toate aspectele nunții, însă tot a avut parte de o surpriză. Medana și-a făcut apariția alături de Sorin Lupu, prim-tenor la Opera Națională din Cluj, și au susținut un recital. Au fost, de asemenea, și alte momente emoționante.
“Nu am vrut o nuntă clasică, tradițională. Eu nu a vrut să fiu furată timp de 30-40 de minute. Eu am preferat să lansez cartea pe care am oferit-o cadou la plecare invitaților.
Am avut multe momente emoționante. Ceremonia religioasă, valsul mirilor, dansul cu fiul meu la care am și izbucnit în plâns, prezentarea torturilor, lansarea primului volum de poezii, premiat de către domnul doctor Victor Constantin Moruțoiu, membru al Uniunii Scriitorilor în cadrul Festivalului Literar Internațional cu premiul pentru debut în poezie ‘Cornelia Caragea’, prezentat de doamna editor Nadia Farcaș de la Editura Ecou Transilvan”, a mai spus Medana.
Soția lui Alin Oprea a avut două rochii de mireasă, printre care și una de prințesă. Printre artiștii care au fost invitați să cânte s-au numărat și Mindora, Daniela Gyorfi, Julia Chelaru, Angela Rusu, Doinița și Ionuț Dolănescu, Maria Dragomiroiu și Bebe Mihu, Corina Chiriac și Mirabela Dauer.