Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Radu s-a uitat la telefonul din mâna mea, apoi a aruncat o privire spre masa pregătită pentru musafiri. Din camera alăturată se auzeau vocile prietenilor lui, dar niciunul nu intervenea în discuția noastră.
— Nu înțeleg de ce mă iei la întrebări în propria casă, Oana. Ți-am spus că mama are mâncare.
— Nu te-am întrebat ce crezi tu că are mama. Te-am întrebat de ce i-ai spus că nu i-am pregătit nimic și unde sunt banii pe care ți i-am trimis.
— Am făcut și eu niște cumpărături. Nu țin minte fiecare lucru.
— Atunci arată-mi bonurile.
Radu a râs scurt, fără urmă de veselie.
— Ce sunt eu, angajatul tău? Trebuie să-ți prezint chitanțe pentru fiecare pâine?
— Nu pentru fiecare pâine. Dar când îți trimit bani ca să cumperi mâncare pentru mama, vreau să știu dacă ai făcut asta.
A ridicat din umeri.
— Mama se descurcă. Are conserve, are cartofi, are ce să mănânce. Nu trebuia să-i ducem atâtea lucruri deodată.
— Nu tu hotărăști ce merită mama să primească din banii mei.
— Și ce voiai să fac? Să las alimentele aici, în timp ce eu trebuia să pregătesc masa pentru musafiri?
M-am uitat la platoul cu brânză, la pâinea tăiată și la cozonacul desfăcut. Începusem să înțeleg de ce Radu nu se grăbise să ducă pachetul.
— Le-ai folosit ca să nu mai cumperi mâncare pentru petrecerea ta?
Nu mi-a răspuns imediat.
— Era păcat să dau alți bani pe aceleași lucruri, a spus în cele din urmă. Mama oricum nu putea mânca tot ce ai cumpărat.
— Nu aveai de unde să știi asta. Și, dacă ți se părea prea mult, puteai să mă întrebi. Nu să desfaci pachetul și să-l pui pe masa ta.
Radu s-a apropiat de frigider.
— Uite, au mai rămas niște ouă și câteva fructe. Ia-le și du-i-le, dacă tot ai venit.
Am rămas nemișcată.
— Tu chiar crezi că asta rezolvă problema?
— Ce mai vrei, Oana? Să le iau din farfurii și să le pun înapoi în sacoșe?
— Vreau să recunoști că ai folosit mâncarea mamei pentru musafirii tăi. Și vreau să-mi spui adevărul despre bani.
Am deschis conversația noastră și i-am arătat mesajul în care îmi ceruse suma pentru cumpărăturile mamei. Sub el apărea confirmarea transferului.
— Uite ce mi-ai scris. Că trebuie să-i cumperi alimente și că nu ai bani suficienți. Eu ți-am trimis suma în aceeași zi.
— Știu ce ți-am scris.
— Atunci ce ai cumpărat pentru ea?
Radu și-a trecut mâna prin păr.
— Am avut niște cheltuieli și am folosit banii. Urma să-i cumpăr mamei ce avea nevoie după Crăciun.
— Deci nu i-ai cumpărat nimic din suma aceea?
— Nu încă.
Am simțit că mă înfurii mai tare decât atunci când văzusem cozonacul pe masă. Nu era vorba doar despre mâncarea folosită la petrecere. Îi dădusem fratelui meu bani pentru mama, iar el hotărâse să-i păstreze pentru cheltuielile lui.
— Și de ce i-ai spus mamei că eu nu am pregătit nimic?
— Ca să nu mă mai întrebe de pachet. Dacă îi spuneam că îl am la mine, mă tot suna să i-l duc.
— Ai preferat să creadă că am uitat-o eu?
— Nu m-am gândit că o să ia lucrurile atât de în serios.
— Radu, mama are 70 de ani, se deplasează greu și stă singură. În Ajun a crezut că fiica ei nu s-a mai gândit la ea. Cum să nu ia asta în serios?
Fratele meu a tăcut.
Am luat de pe blat sacoșele în care îi adusesem cumpărăturile. Una era aproape goală, iar în cealaltă mai rămăseseră câteva produse nedesfăcute.
— Pe acestea le iau, i-am spus. Nu o să-i duc mamei mâncarea care a stat pe masa musafirilor tăi. Restul îl cumpăr din nou.
— Faci ce vrei. Dar să nu spui că am lăsat-o fără mâncare. Știu foarte bine ce are în cămară.
— Nu ai dreptul să folosești asta ca scuză. Pachetul era al ei din clipa în care ți l-am încredințat.
Înainte să plec, i-am cerut să-mi restituie banii pe care îi primise pentru cumpărăturile nefăcute.
— Nu îi am acum, mi-a spus. Am cheltuit pentru seara asta.
— Atunci mi-i înapoiezi când îi ai. Dar de astăzi nu îți mai trimit niciun leu pentru mama.
— Bine, Oana. Dacă asta vrei, descurcă-te singură.
— Asta voi face.
Am ieșit din casa lui cu cele câteva alimente rămase. Afară era frig, iar pe marginea drumului se adunase zăpadă. M-am urcat în mașină și am stat câteva clipe fără să pornesc motorul.
Mă gândeam la mama. În timp ce Radu își pregătea masa cu prietenii, ea stătea singură și încerca să nu mă supere spunându-mi că nu primise nimic.
Am trecut pe la un magazin care încă era deschis. Am cumpărat din nou pâine, brânză, ouă, carne, fructe și un cozonac. Am ales și câteva produse care puteau fi păstrate mai multe zile, ca mama să nu fie nevoită să iasă pe vreme rea.
Când am ajuns la ea, se făcuse deja întuneric. Mi-a deschis ușa încet, sprijinindu-se de tocul ușii.
— Oana, ce cauți la ora asta? Nu trebuia să vii pe frig.
— Am venit să-ți aduc pachetul de Crăciun, mamă.
A privit sacoșele din mâinile mele.
— Dar Radu mi-a spus că anul acesta n-ai mai avut timp.
Am intrat în bucătărie și am început să așez cumpărăturile pe masă.
— Nu este adevărat. Eu am pregătit pachetul cu câteva zile în urmă și i l-am lăsat lui Radu, ca să ți-l aducă.
Mama s-a așezat pe scaun.
— Atunci de ce nu l-a adus?
M-am oprit din desfăcut sacoșele. Nu voiam să o rănesc, dar nici să-i spun o altă minciună ca să-l protejez pe fratele meu.
— Pentru că a folosit o parte din alimente la masa pe care a pregătit-o pentru prietenii lui. Am fost la el și le-am văzut.
Mama m-a privit lung.
— Radu a făcut asta?
— Da. Și mi-a spus că nu era nevoie să-ți ducă tot pachetul, fiindcă ai provizii.
— Am câteva lucruri în cămară, a răspuns ea încet. Dar mă bucuram să primesc și eu ceva bun de Crăciun.
Cuvintele ei m-au durut mai mult decât cearta cu Radu.
— Tocmai de aceea am cumpărat toate lucrurile acelea, mamă. Nu pentru că nu ai avea absolut nimic de mâncare, ci pentru că voiam să ai o masă frumoasă de sărbători.
Mama a privit spre cozonacul pe care îl așezasem lângă pâine.
— Eu chiar crezusem că ai uitat de mine. Dar nu voiam să-ți reproșez.
— Nu te-am uitat. Și îmi pare rău că ai fost lăsată să crezi asta.
Am pus alimentele care necesitau păstrare la rece în frigider și am aranjat restul în cămară. I-am pregătit și câteva lucruri pentru dimineața următoare, ca să nu stea prea mult în picioare.
Mama m-a întrebat dacă mă certasem cu Radu.
— Da, mamă. Pentru că i-am încredințat ceva pentru tine și nu și-a respectat promisiunea.
— Să nu vă certați din cauza mea.
— Nu din cauza ta ne-am certat. Tu nu ai greșit cu nimic. Radu a hotărât să folosească lucrurile tale pentru el, fără să ne întrebe.
A oftat și a rămas tăcută. Nu am insistat să vorbească despre fratele meu. Era fiul ei și știam că o durea să afle ce făcuse.
Am petrecut o parte din seara de Ajun împreună. Am încălzit mâncarea, am pus masa și am stat de vorbă. Când am plecat, mama avea frigiderul aprovizionat și știa că voi reveni după Crăciun.
În zilele următoare, am verificat din nou mesajele și transferul făcut către Radu. Am păstrat confirmarea plății și lista cumpărăturilor pentru care îmi ceruse bani. Nu mai aveam nevoie de alte dovezi ca să stabilesc cum voi proceda de acum înainte. El însuși recunoscuse că folosise suma pentru cheltuielile lui.
L-am sunat și i-am spus că vreau să-mi restituie banii.
— Ți-am zis că nu îi am acum, Oana.
— Nu ți-am cerut să mi-i dai în seara de Ajun. Dar vreau să stabilim când îi înapoiezi.
— Bine. După sărbători.
— Și vreau să fie clar ceva. Nu îți mai trimit bani și nu îți mai las pachete pentru mama. Dacă are nevoie de ceva, mă ocup eu direct.
— Atunci să nu mă mai rogi să alerg pentru ea.
— Nu îți mai cer să faci cumpărături în locul meu. Dar asta nu înseamnă că nu mai este și mama ta.
Radu a închis fără să-mi răspundă.
După sărbători mi-a restituit suma pe care o primise pentru cumpărăturile nefăcute. Nu mi-a oferit bani pentru alimentele consumate la petrecere și nici nu și-a cerut scuze pentru ce îi spusese mamei.
Nu am mai insistat să recunoască fiecare lucru. Pierdusem deja încrederea în el, iar aceasta nu putea fi refăcută printr-o discuție despre câteva bonuri.
Mi-am reorganizat programul astfel încât să pot face eu cumpărăturile mamei. În zilele în care nu puteam ajunge, o sunam și stabileam direct cu ea ce îi trebuia și cum urma să primească alimentele. Nu mai trimiteam bani prin Radu și nu mai lăsam nimic la el pentru a fi dus mai departe.
Mama a înțeles schimbarea. La început mi-a spus că nu vrea să mă pună pe drumuri, dar i-am explicat că prefer să știu sigur că primește ceea ce îi cumpăr.
Radu a continuat să o viziteze din când în când. Nu i-am cerut mamei să se supere pe el și nici nu am încercat să o conving să-l îndepărteze. Relația lor era între ei, dar ajutorul pe care îl ofeream eu nu mai trecea prin mâinile lui.
Într-o zi, mama m-a întrebat dacă vom mai petrece vreodată Crăciunul împreună, ca înainte.
— Nu știu, mamă, i-am răspuns. Poate că da. Dar mai întâi trebuie să putem avea încredere unul în celălalt.
— Mi-a părut rău când am aflat ce a făcut.
— Și mie. Mai ales că te-a lăsat să crezi că eu nu mă gândisem la tine.
Am privit-o cum își pregătea ceaiul, sprijinindu-se cu o mână de marginea mesei. Avea 70 de ani și nu cerea aproape niciodată nimic pentru ea. Tocmai de aceea îmi doream ca ajutorul pe care i-l ofeream să ajungă acolo unde trebuia.
Radu economisise bani la propria petrecere folosind alimentele pregătite pentru mama. Dar, după acel Ajun, nu a mai putut conta pe banii mei pentru cumpărăturile lui și nici pe faptul că îi voi încredința lucrurile destinate ei.
Nu am rupt legătura dintre fratele meu și mama noastră. Am schimbat doar felul în care mă ocupam de ea.
Iar când a venit următoarea perioadă cu frig și zăpadă, mama nu a mai fost nevoită să aștepte un pachet despre care nimeni nu îi spunea adevărul. Îl primea direct de la mine, cu tot ce îi pregătisem, fără ca altcineva să hotărască în locul ei ce merită să păstreze.