„Copiii aceia pot să stea și în frig!” — Directorul școlii mi-a spus asta când l-am întrebat de ce banii strânși pentru repararea centralei fuseseră cheltuiți pe echipamente pentru biroul lui

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Directorul a privit factura așezată în fața lui, apoi și-a potrivit ochelarii. În jurul mesei, părinții așteptau explicația. Nimeni nu mai vorbea despre reparația centralei.

— Adresa aceea a fost trecută pentru că era mai simplu să primesc eu echipamentele, a spus el. Școala nu are întotdeauna personal disponibil pentru recepția coletelor.

— Și unde sunt acum echipamentele? am întrebat.

— Unele au fost aduse la școală. Celelalte urmează să fie instalate.

— Pe factură sunt trecute mai multe produse. Vă rog să ne arătați care se află aici și care au rămas la domiciliul dumneavoastră.

Directorul a împins hârtia spre mine.

— Doamnă Florentina, nu cred că o întâlnire a părinților este locul potrivit pentru verificarea inventarului școlii.

— Dar este locul potrivit pentru a explica ce s-a întâmplat cu banii strânși de părinți. Noi am contribuit pentru centrală, nu pentru cumpărături despre care nu știm nimic.

Unul dintre părinți a întrebat de ce reparația încă nu începuse, dacă banii fuseseră disponibili din noiembrie. Altul a vrut să știe cine aprobase schimbarea destinației colectei.

Directorul a încercat să răspundă tuturor deodată.

— Fondurile au fost înregistrate ca sprijin pentru școală. Am considerat că putem acoperi și alte necesități administrative.

— Dar părinții nu au fost informați despre asta, am spus. În toate mesajele noastre scrie că banii sunt pentru repararea instalației de încălzire.

Am scos din dosar evidența contribuțiilor și copia anunțului prin care organizaserăm colecta. Le-am pus lângă factură.

— Aici este destinația pentru care oamenii au dat bani. Iar aici sunt cheltuielile făcute. Trebuie să lămurim diferența.

Directorul a ridicat vocea.

— Nu puteți să mă acuzați că am făcut ceva greșit doar pentru că am cumpărat echipamente necesare școlii!

— Nu vă acuz fără verificări. Tocmai de aceea vă cer documentele de aprobare, dovada recepției și explicația pentru livrarea la domiciliul dumneavoastră.

Un părinte a intervenit:

— Copiii noștri stau cu gecile pe ei. Dacă banii au fost strânși pentru încălzire, de ce nu s-a rezolvat problema?

Directorul a răspuns că reparația urma să fie făcută, dar nu a putut indica o dată sigură. A spus că aștepta stabilirea lucrărilor necesare și că nu putea promite mai mult.

Am privit din nou factura. Erau trecute acolo echipamente de birou, nu materiale pentru instalația de încălzire. Unele puteau avea o utilizare administrativă, dar asta nu explica de ce fuseseră plătite din colecta destinată centralei și trimise la o adresă particulară.

— Propun să cerem verificarea tuturor cheltuielilor, am spus. Nu vreau să hotărâm acum, doar pe baza unei discuții, cine are dreptate. Dar nici nu putem accepta că banii au fost folosiți corect fără documente.

Câțiva părinți au fost de acord imediat. Alții au rămas tăcuți.

O mamă pe care o cunoșteam de la întâlnirile asociației m-a tras puțin deoparte.

— Florentina, ai grijă. Dacă ducem lucrurile mai departe, o să se vorbească în tot satul. Copiii noștri sunt încă la școala asta.

— Știu. Și fiul meu învață aici. Tocmai de aceea vreau să rezolvăm problema fără să implicăm copiii în conflict.

— Eu nu vreau să semnez nicio reclamație, mi-a spus. Mi-e teamă să nu aibă băiatul meu de suferit.

Nu am încercat să o conving. Înțelegeam că fiecare familie își calcula riscurile în felul ei. Dar nu puteam lăsa colecta neverificată numai pentru că unii se temeau de reacția directorului.

La sfârșitul întâlnirii, am propus ca asociația să formuleze o solicitare scrisă privind cheltuielile și să ceară verificarea lor de către conducerea școlii.

Am cerut să fie clarificate sumele primite, documentele prin care fusese schimbată destinația banilor, bunurile cumpărate și locul unde se aflau acestea.

Directorul ne-a spus că vom primi un răspuns oficial.

— Sper să nu transformați o problemă administrativă într-un scandal inutil, a adăugat.

— Nici eu nu vreau scandal, i-am răspuns. Vreau să funcționeze încălzirea și să știm cum au fost cheltuiți banii părinților.

În seara aceea, fiul meu m-a așteptat în bucătărie. Știa că fusesem la școală și părea îngrijorat.

— Mamă, ai vorbit iar cu directorul?

— Da. Am discutat despre banii pentru centrală.

— Și s-a supărat?

— Nu i-a plăcut că am cerut explicații.

Băiatul a lăsat privirea în jos.

— Dacă directorul se supără pe tine, poate o să mă întrebe ceva și pe mine la școală.

M-am așezat lângă el.

— Nu trebuie să răspunzi pentru ce fac eu. Nu te-am implicat în discuție și nici nu voi face asta. Dacă cineva îți spune ceva nepotrivit, îmi povestești.

— Mi-aș dori doar să fie cald în clasă.

— Și eu, i-am spus. Pentru asta am strâns banii.

În zilele următoare, asociația a transmis solicitarea de verificare, însoțită de evidența contribuțiilor, mesajele prin care fusese anunțată colecta și copiile documentelor de cheltuieli pe care le aveam.

Nu toți părinții au vrut să susțină demersul. Unii mi-au spus că exagerez, alții că ar fi fost mai bine să așteptăm până după sărbători. Au existat și familii care au încetat să mai participe la discuțiile asociației, de teamă că situația va provoca tensiuni la școală.

M-a durut să pierd sprijinul unor oameni alături de care organizasem colecta. Dar nu le-am reproșat nimic. Am continuat împreună cu părinții care doreau să fie clarificate cheltuielile.

Verificarea documentelor a arătat că o parte din bani fusese folosită pentru achiziții care nu aveau legătură cu reparația centralei. Pentru unele echipamente nu exista o justificare corespunzătoare privind folosirea lor în școală, iar livrarea la domiciliul directorului nu era însoțită de documente clare de predare către instituție.

Directorului i s-a cerut să explice achizițiile și să prezinte bunurile cumpărate. Nu a putut justifica toate cheltuielile ca fiind necesare scopului pentru care părinții contribuiseră.

În urma verificărilor, s-a stabilit că sumele folosite nejustificat trebuiau restituite. Directorul a fost obligat să acopere diferența, astfel încât banii destinați încălzirii să poată fi folosiți pentru lucrarea promisă.

Nu am primit vestea ca pe o victorie personală. Eram mai degrabă ușurată că exista, în sfârșit, o situație clară a banilor.

Asociația a hotărât ca fondurile pentru reparație să fie gestionate cu o evidență separată și cu verificarea documentelor de către reprezentanții părinților. Nu mai voiam ca o contribuție strânsă pentru un scop precis să fie prezentată ulterior drept o sponsorizare generală.

Au fost cerute documente pentru lucrările necesare, iar cheltuielile au fost urmărite până la finalizarea reparației. De data aceasta, părinții au primit informații despre sumele folosite și despre ceea ce se executase efectiv.

În cele din urmă, instalația de încălzire a fost reparată. Centrala a început să funcționeze corespunzător, iar caloriferele din clase s-au încălzit din nou.

Într-o după-amiază, fiul meu a venit acasă și și-a lăsat geaca în cuier, fără să se mai plângă de frig.

— Mamă, astăzi a fost cald în clasă. N-am mai stat îmbrăcați cu gecile.

Am zâmbit. Era prima veste bună pe care o așteptam de la începutul iernii.

— Mă bucur. Așa ar fi trebuit să fie de la început.

— Și acum nu mai trebuie să mergi la școală să te cerți?

— Sper că nu, i-am răspuns. Dar dacă mai apare o problemă, o să încercăm să o rezolvăm tot prin discuții și documente.

După verificarea cheltuielilor, directorul nu a mai vorbit cu mine la fel ca înainte. La întâlnirile următoare era rezervat și răspundea scurt la întrebări. Nici încrederea părinților în el nu mai era aceeași.

Nu știam ce consecințe profesionale va avea pe termen lung. Știam doar că fusese nevoit să restituie banii folosiți fără justificare și că nu mai putea trata contribuțiile părinților ca pe niște sume de care dispunea după bunul plac.

Au existat și părinți care au continuat să mă evite. Considerau că discuția despre facturi și despre adresa de livrare a provocat prea multă agitație. Nu am încercat să le schimb părerea.

În schimb, câțiva dintre cei care participaseră la colectă mi-au spus că se bucură că nu renunțasem să cer explicații. Pentru ei conta că banii ajunseseră, în cele din urmă, la lucrarea pentru care fuseseră donați.

Înainte de vacanță, am trecut din nou pe la școală. Am intrat pentru câteva minute pe hol și am simțit că în clădire era cald. Din sălile de clasă se auzeau vocile copiilor, iar caloriferele funcționau.

Mi-am amintit de ziua în care directorul îmi spusese că elevii puteau să stea și în frig. Atunci înțelesesem că nu era suficient să strângem bani și să avem încredere că vor fi folosiți corect.

Trebuia să verificăm și ce se întâmplă cu ei.

Nu toate familiile mă mai susțineau, iar relația mea cu directorul rămăsese tensionată. Dar fiul meu și ceilalți copii nu mai erau nevoiți să învețe cu gecile pe ei.

Acesta fusese scopul colectei din noiembrie. Și, după toate discuțiile, facturile verificate și banii restituiți, era singurul rezultat pentru care merita să insist.