. Mama avea 83 de ani și nu mai știa care comprimate erau pentru dimineață și care pentru seară.

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Mariana s-a uitat la bonurile întinse pe masă, apoi a tras un scaun și s-a așezat. Mama ne urmărea din fotoliul de lângă fereastră, cu mâinile împreunate în poală.

— Ți-am explicat deja, Rodica. Am cumpărat medicamente mai ieftine. Nu înțeleg de ce trebuie să dau socoteală pentru fiecare leu.

— Pentru că banii aceștia erau pentru tratamentul mamei. Iar tu ai schimbat medicamentele fără să întrebi medicul. Vreau să știu ce ai cumpărat și ce ai făcut cu diferența.

— Am luat ce mi s-a părut potrivit. Și am folosit banii rămași pentru alte cumpărături.

— Ce cumpărături?

Mariana a ezitat.

— Lucruri de care aveam nevoie.

— Pentru mama?

— Nu toate. Am luat și câteva lucruri pentru mine. Nu credeam că este o tragedie.

M-am uitat spre mama. Își coborâse privirea, de parcă se simțea vinovată că noi două ne certam în casa ei.

— Mamă, nu ai făcut nimic greșit, i-am spus. Vreau doar să știm ce medicamente ai primit și cum trebuie să le iei.

— Eu am crezut că Mariana știe, a răspuns încet. Mi-a spus că sunt la fel și că nu mai trebuie să cheltuim atât de mult.

— Și sunt la fel, a intervenit sora mea. Doar că au alte cutii.

Am ridicat bonul mai recent.

— Nu putem stabili asta noi. Aici apar denumiri și concentrații diferite. Medicul trebuie să verifice dacă sunt potrivite și cum se administrează.

Mariana și-a încrucișat brațele.

— Atunci du-o la medic. Dar nu mai spune că am vrut să-i fac rău.

— Nu am spus că ai vrut să-i faci rău. Spun că ai luat o hotărâre care putea să o pună în pericol. Iar faptul că ai folosit o parte din banii tratamentului pentru tine este o problemă separată.

Am adunat toate cutiile, foliile cu comprimate și bonurile. Le-am pus într-o sacoșă, fără să mut pastilele din ambalajele în care le găsisem. Am luat și lista de tratament pe care o primiserăm la ultima consultație.

Am sunat la cabinetul unde mama era urmărită și am explicat că medicamentele fuseseră înlocuite, iar unele comprimate nu mai aveau ambalajele originale. Am cerut să fie verificată situația cât mai repede și să ni se spună ce trebuie făcut până la consultație.

Nu am încercat să stabilesc singură ce pastile trebuia să ia mama. Am urmat indicațiile primite pentru perioada până la evaluare și am avut grijă să nu i se administreze comprimate a căror identitate nu putea fi verificată.

Mariana mă urmărea din pragul bucătăriei.

— Acum o să spui la cabinet că eu am încurcat toate medicamentele?

— O să spun exact ce am găsit. Medicul trebuie să știe ce a luat mama și ce schimbări au fost făcute.

— O să mă faci să par iresponsabilă.

— Mariana, mama nu mai recunoaște comprimatele. Nu pot ascunde asta ca să nu te superi.

La consultație am mers împreună cu mama. Am prezentat toate ambalajele și bonurile, iar medicul a comparat produsele cu schema de tratament recomandată anterior.

Am aflat că înlocuirile nu fuseseră recomandate de medic. Unele produse necesitau verificarea substanței active și a concentrației, iar comprimatele scoase din ambalajele originale nu puteau fi identificate în siguranță doar după culoare sau formă.

Medicul ne-a explicat că schimbarea tratamentului fără o verificare corespunzătoare putea duce la administrarea unor doze greșite, la omiterea unui medicament sau la luarea lui de două ori. Nu era suficient ca două cutii să pară destinate aceleiași afecțiuni.

Mama a ascultat cu atenție. La un moment dat, a întrebat:

— Deci eu am greșit că nu am știut ce să iau?

— Nu, mamă, i-am răspuns. Tocmai de aceea am venit, ca să nu mai existe neclarități.

După verificare, medicul a stabilit schema pe care mama trebuia să o urmeze în continuare și ne-a oferit instrucțiuni clare. Am cumpărat medicamentele indicate, în ambalajele lor originale, și am pregătit acasă o listă actualizată, ușor de citit.

Am trecut pe listă denumirile, dozele și orele de administrare, exact cum fuseseră recomandate. Nu am mai folosit cutiile în care Mariana amestecase comprimatele. Pentru organizarea zilnică am urmat indicațiile primite, astfel încât mama să poată verifica fiecare medicament fără să ghicească după aspect.

În seara aceea, mama părea mai liniștită.

— Acum știu ce am de făcut, mi-a spus. Mă speriasem când am văzut că nu mai recunosc pastilele.

— Dacă nu ești sigură de ceva, mă suni înainte să iei medicamentul. Nu trebuie să te descurci singură cu o cutie pe care nu o cunoști.

— Bine, Rodica.

După ce am rezolvat problema tratamentului, am revenit la bonuri și la banii trimiși Marianei. Am scos extrasele transferurilor din ultimele luni și le-am comparat cu cheltuielile pe care le putea justifica.

Nu toate diferențele însemnau automat bani folosiți în interes personal. Prețurile se schimbaseră, iar unele cumpărături pentru mama nu aveau legătură cu farmacia. De aceea i-am cerut Marianei să aducă bonurile pe care le mai păstra și să-mi spună ce plătise din fiecare sumă.

La început a refuzat.

— Nu sunt angajata ta, Rodica. Eu am alergat prin magazine și farmacii, iar acum mă pui să justific fiecare cumpărătură.

— Nu îți cer să justifici timpul petrecut ajutând-o pe mama. Îți cer să lămurim banii pe care ți i-am trimis pentru tratamentul ei.

— Am cumpărat și eu câteva lucruri. Nu am crezut că o să-mi ceri banii înapoi.

— Dacă aveai nevoie de ajutor, puteai să-mi spui. Dar nu puteai să reduci cheltuielile cu medicamentele mamei ca să folosești diferența pentru tine.

Am stabilit împreună ce sume fuseseră cheltuite pentru mama și ce bani folosise Mariana pentru cumpărăturile personale. Sora mea a recunoscut că păstrase diferența în mai multe rânduri, considerând că i se cuvenea ceva pentru drumurile făcute.

— Puteai să-mi spui că te costă transportul sau că nu mai poți face toate cumpărăturile, i-am răspuns. Găseam o soluție. Dar nu aveai dreptul să hotărăști singură că banii pentru medicamente devin banii tăi.

Mariana a acceptat să restituie suma folosită în interes personal. Nu a avut toți banii imediat, așa că am stabilit să mi-i înapoieze în două tranșe. I-am cerut să respecte înțelegerea, fără alte amânări.

Mai greu decât discuția despre bani a fost momentul în care i-am spus că nu se va mai ocupa singură de tratamentul mamei.

— De acum înainte, eu cumpăr medicamentele și țin legătura cu medicul, i-am spus. Dacă apare vreo schimbare, o verificăm înainte să facem ceva.

— Deci nu mai am voie să o ajut pe mama?

— Ba da. Poți să-i faci cumpărături, să o vizitezi și să o ajuți cu lucrurile obișnuite. Dar medicamentele nu le mai schimbi și nu le mai reorganizezi fără să discutăm cu medicul.

Mariana s-a uitat spre mama, așteptând să o susțină.

Mama stătea la masă, cu lista nouă de tratament lângă ea.

— Mariana, eu vreau să știu ce iau, a spus. M-am speriat când nu am mai recunoscut pastilele. Las-o pe Rodica să se ocupe o vreme de ele.

Sora mea a rămas tăcută. Cred că o durea mai mult răspunsul mamei decât orice îi spusesem eu.

În săptămânile următoare, am trecut mai des pe la mama. I-am organizat cumpărăturile, am verificat dacă avea medicamentele necesare și am ținut legătura cu cabinetul pentru orice nelămurire. Nu era simplu, pentru că locuiam în alt cartier, dar am preferat să-mi schimb programul decât să las lucrurile neclare.

Mariana a continuat să o viziteze. Uneori îi aducea pâine, fructe sau produse de curățenie, însă nu a mai cumpărat și nu a mai schimbat medicamentele din proprie inițiativă.

Mi-a restituit și banii, potrivit înțelegerii. Când mi-a adus ultima tranșă, mi-a spus că se simte jignită de felul în care o verificasem.

— Poate că am greșit, Rodica, dar am făcut și multe lucruri pentru mama. Acum parcă nu mai contează nimic.

— Contează că ai ajutat-o. Nu am negat asta niciodată. Dar ajutorul pe care l-ai oferit nu șterge riscul la care ai expus-o când ai schimbat tratamentul fără să întrebi.

Nu am reușit să ne împăcăm atunci. Mariana considera că o pedepsisem, iar eu nu puteam trece peste faptul că mama ajunsese să nu mai știe ce comprimate trebuie să ia.

Într-o dimineață, am găsit-o pe mama în bucătărie, pregătindu-și ceaiul. Lista de tratament era la locul ei, iar cutiile erau așezate ordonat, în ambalajele originale.

— Acum nu mă mai încurc, mi-a spus. Și dacă nu sunt sigură, te sun.

Am rămas puțin cu ea la masă. Mi-a povestit ce mai făcuse în ultimele zile, apoi m-a întrebat dacă eu și Mariana ne vom împăca.

— Sper că da, mamă. Dar avem nevoie de timp.

Nu voiam să o fac să creadă că trebuie să aleagă între fiicele ei. Mariana rămânea copilul ei, iar anii în care o ajutase nu dispăreau din cauza unei greșeli. Totuși, încrederea pierdută nu putea fi refăcută doar printr-o promisiune.

Mama avea din nou o schemă de tratament verificată de medic și știa cui să ceară ajutor când apărea o nelămurire. Mariana restituise banii folosiți pentru ea și nu mai putea decide singură ce medicamente cumpără sau schimbă.

Relația dintre mine și sora mea rămăsese rece, dar nu regretam că verificasem cutiile și bonurile în dimineața aceea. Dacă aș fi trecut cu vederea diferențele, mama ar fi continuat să ia medicamente pe care nici ea nu le mai recunoștea, iar noi am fi aflat prea târziu cât de nesigur devenise tratamentul ei.