Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Mi-am retras telefonul înainte ca Mihai să-l apuce. Nu ridicasem vocea și nici nu aveam de gând să mă cert cu el pentru a-i demonstra ceva. Voiam doar să-mi răspundă la întrebarea pe care o evita de când găsisem invitația.
— Nu-ți dau telefonul, Mihai. Sunt mesajele pe care mama ta mi le-a trimis ca să înțeleg ce s-a întâmplat. De ce i-ai spus că eu nu vreau să vin?
— Pentru că știam că altfel nu o să mă lase în pace. Dacă îi spuneam că eu nu vreau să merg, începea să-mi reproșeze că nu o vizitez, că o las singură și că nu-mi pasă de ea.
— Și ai preferat să creadă că eu sunt cea care nu vrea să o vadă?
— Nu m-am gândit că o să ajungem la discuția asta. Am vrut doar să petrecem liniștiți acasă.
Am luat invitația de pe masă și am pus-o lângă telefon.
— Dar de ce i-ai promis că vei merge singur?
Mihai s-a așezat pe scaun și a oftat.
— Ca să nu mai insiste. I-am spus că poate trec pe la ea, dar nu aveam de gând să merg. Credeam că până la urmă o să renunțe să mă mai aștepte.
— Și dacă nu renunța? Dacă pregătea masa și te aștepta toată seara?
— Alina, mama știe că am și eu viața mea. Nu trebuie să merg de fiecare dată când mă cheamă.
— Nici nu trebuie. Dar puteai să-i spui adevărul. Nu era nevoie să mă faci pe mine vinovată.
Mihai a rămas tăcut. Am privit mesajele primite de la Elena și mi-am amintit cât de rece se purtase cu mine în ultimele luni. De fiecare dată când încercam să mă apropii de ea, aveam impresia că mă pedepsește pentru ceva ce nu înțelegeam.
— Și de Paște ai făcut la fel? l-am întrebat.
— Ce legătură are Paștele cu asta?
— Mama ta mi-a spus atunci că nu mă poate obliga să vin dacă nu vreau. Tu mi-ai spus că ea nu ne chemase. Vreau să știu dacă și atunci ai folosit aceeași explicație.
Mihai și-a frecat fruntea.
— Da, i-am spus că tu preferi să stăm acasă.
— Dar eu nu ți-am spus niciodată asta!
— Știu. Numai că nu voiam să merg și nu aveam chef de încă o ceartă cu mama.
— Și de ziua ei?
Nu mi-a răspuns imediat. A privit spre bucătărie, unde friptura era încă în cuptor.
— Și atunci, a recunoscut în cele din urmă.
M-am așezat în fața lui. Nu mai era vorba despre o singură invitație ascunsă. Începusem să înțeleg de ce Elena mă privea cu atâta răceală și de ce îmi făcea reproșuri pe care nu le meritam.
— Mihai, mama ta crede de luni întregi că eu te împiedic să o vizitezi. Iar eu am crezut că ea nu mă mai vrea în casa ei. Tu ai știut ce crede fiecare dintre noi și nu ai făcut nimic ca să lămurești situația.
— Am crezut că este mai bine să nu vă spun tot. Voi două oricum nu vă înțelegeți întotdeauna.
— Cum să ne înțelegem dacă tu îi spui una și mie alta? De fiecare dată când am încercat să repar relația cu ea, m-am lovit de supărarea pe care tot tu ai provocat-o.
— Nu am vrut să vă cert.
— Dar exact asta ai făcut. Ai evitat o discuție neplăcută pentru tine și ai lăsat-o pe mama ta să creadă că eu sunt de vină.
Mihai a încercat să-mi explice din nou că mama lui îl presa să o viziteze și că se simțea obligat să accepte fiecare invitație. L-am ascultat până la capăt. Nu contestam că Elena putea fi insistentă. O cunoșteam destul de bine ca să știu că uneori îi era greu să accepte un refuz.
Dar asta nu explica de ce trebuia să suport eu consecințele.
— Dacă nu vrei să mergi la mama ta, îi spui că nu vrei, i-am răspuns. Poate se supără, poate vă certați, dar este o discuție între voi. Eu nu mai accept să fiu folosită drept motiv pentru hotărârile tale.
— Și ce vrei să fac acum?
— Să o suni și să-i spui adevărul. Nu doar despre seara asta, ci și despre celelalte sărbători.
— Acum? Înainte de Revelion?
— Da. Ea încă te așteaptă. Și încă este convinsă că eu am refuzat invitația.
Mihai a luat telefonul, dar nu a format imediat numărul. Se vedea că îi era greu să înceapă conversația. Până atunci găsise mereu o explicație care îl scutea să-și asume propriile decizii.
— Dacă o sun, o să înceapă să-mi reproșeze toate sărbătorile la care nu am venit.
— Atunci o asculți și îi explici. Eu am făcut asta fără să știu măcar de ce era supărată pe mine.
În cele din urmă, a sunat-o. Am rămas lângă masă și am ascultat partea lui de conversație.
— Mamă, trebuie să-ți spun ceva despre invitația de Revelion. Alina nu a refuzat să vină. Eu nu i-am arătat invitația.
A urmat o pauză lungă.
— Nu, mamă, nu ea a hotărât să stăm acasă. Eu am vrut asta. Și ți-am spus că ea nu dorește să vină pentru că nu voiam să te superi pe mine.
Elena a început să vorbească mai tare, iar Mihai a îndepărtat puțin telefonul de ureche.
— Știu că ți-am spus că vin singur. Dar nici asta nu era sigur. Am zis-o doar ca să nu ne certăm.
După câteva minute, Mihai a încheiat convorbirea. Părea obosit și supărat.
— Mama vrea să vorbească și cu tine.
Am sunat-o eu. Elena mi-a răspuns imediat, dar vocea ei nu mai avea răceala cu care mă obișnuisem.
— Alina, Mihai mi-a spus ce a făcut. Nu știu ce să mai cred.
— Eu nu am refuzat invitația dumneavoastră. Nici de Revelion, nici de Paște. Dacă aș fi știut că ne chemați, am fi putut discuta și hotărî împreună.
— Dar el mi-a spus de fiecare dată că tu nu vrei să vii. Eu am crezut că nu mă mai suporți și că îl ții departe de mine.
— Nu am încercat niciodată să-l împiedic să vă viziteze. Și nici nu știam că vă spusese asemenea lucruri.
Elena a tăcut câteva clipe.
— Am vorbit urât despre tine în fața rudelor, a recunoscut ea. Le-am spus că nu vrei să ai de-a face cu familia noastră. Îmi pare rău că am crezut asta fără să te întreb.
Nu mi-a fost ușor să aud că mă vorbise de rău. Îmi aminteam toate vizitele în care încercasem să fiu amabilă, fără să înțeleg de ce eram primită cu răceală.
— M-a durut felul în care v-ați purtat cu mine, i-am spus. Dar acum măcar știm de unde a pornit totul.
— Veniți în seara asta? Am pregătit masa și pentru voi.
M-am uitat spre Mihai, care stătea în sufragerie, cu telefonul în mână.
— Nu vreau să luăm acum o hotărâre doar ca să acoperim ce s-a întâmplat. Trebuie să discutăm mai întâi. Și nu vreau să mai particip la întâlniri la care unul dintre noi este invitat sau exclus prin minciunile celuilalt.
Elena a înțeles că nu urma să venim în acea seară. Mi-a spus că îi pare rău și că ar vrea să vorbim din nou, după sărbători.
Am închis telefonul și m-am întors spre Mihai.
— Mama ta știe acum adevărul. Dar asta nu înseamnă că totul s-a rezolvat.
— Ce mai vrei să fac? I-am spus că eu am mințit.
— Vreau să înțelegi de ce ai făcut-o și ce ai stricat. Nu ai ascuns doar o invitație. Ai făcut-o pe mama ta să creadă că nu o respect, iar pe mine m-ai lăsat să cred că ea nu mă mai vrea în familie.
Mihai nu a mai încercat să se apere. A rămas la masă, în timp ce eu m-am întors în bucătărie să verific friptura.
Am petrecut Revelionul acasă, așa cum plănuiserăm inițial. Dar atmosfera nu a mai fost aceeași. Nu ne-am certat în fața rudelor care au trecut pe la noi, însă nici nu am încercat să ne prefacem că discuția din acea după-amiază fusese lipsită de importanță.
După sărbători, Elena m-a sunat din nou. Am vorbit mai mult decât o făcuserăm în ultimele luni. Mi-a spus că îi pare rău pentru lucrurile pe care le spusese despre mine și că nu ar fi trebuit să accepte explicațiile lui Mihai fără să mă întrebe direct.
I-am răspuns că și eu îmi doream să avem o relație normală, dar că nu mai voiam să discutăm despre invitații și întâlniri prin intermediul lui Mihai. Dacă dorea să ne vedem, putea să-mi spună direct, iar eu urma să-i răspund sincer.
Mihai a fost nevoit să recunoască și în fața mamei lui că nu fusese prima dată când procedase astfel. Elena s-a supărat pe el mai mult decât se așteptase. Nu pentru că refuzase să o viziteze, ci pentru că o mințise și o lăsase să-și învinovățească nora.
Între mine și Mihai lucrurile au rămas tensionate o perioadă. Nu mai puteam avea aceeași încredere în explicațiile lui, mai ales când venea vorba despre familia lui. I-am spus că nu voi mai accepta să aflu din întâmplare despre invitații, promisiuni sau hotărâri luate în numele meu.
Elena, la rândul ei, a început să-l întrebe direct ce dorește el să facă, fără să mai accepte răspunsuri în care vina era pusă pe mine.
Nu am rupt legătura cu soacra mea, dar am refuzat să mai particip la reuniuni organizate pe baza unor informații ascunse sau schimbate de Mihai. Dacă urma să ne întâlnim, voiam ca fiecare să știe cine a fost invitat și cine a acceptat.
Într-o zi, Mihai mi-a spus că nu crezuse niciodată că o minciună spusă ca să evite o ceartă putea să provoace atâtea probleme.
— Nu a fost o singură minciună, i-am răspuns. Au fost luni întregi în care ai lăsat două femei să se supere una pe cealaltă, doar ca să nu fii tu nevoit să spui că nu vrei să mergi la mama ta.
Nu i-am cerut să-și viziteze mama mai des decât își dorea. Nici Elena nu avea dreptul să-l oblige să petreacă fiecare sărbătoare cu ea. Dar amândouă aveam dreptul să știm adevărul și să nu fim folosite drept scuze pentru hotărârile lui.
Invitația de Revelion a rămas în sertarul comodei, lângă fotografia pe care o căutasem în acea după-amiază. Nu am aruncat-o. Îmi amintea de o seară în care descoperisem că relația mea cu soacra fusese stricată nu de o ceartă între noi, ci de lucrurile pe care Mihai alesese să ni le ascundă.
Elena a aflat că nu o refuzasem niciodată, iar eu am aflat de ce ajunsese să mă privească atât de rece. Mihai a pierdut încrederea amândurora și a trebuit să accepte că, de atunci înainte, nu mai putea hotărî singur ce adevăr ajunge la fiecare dintre noi.