Astăzi este o zi de-a dreptul specială pentru familia Adelei Popescu, pentru că mama ei își serbează ziua de naștere. Chiar dacă aceasta nu este alături de cei dragi, fiica sa nu s-a putut abține și i-a transmis un mesaj de-a dreptul emoționant în mediul online.
Adela Popescu, mesaj emoționant de ziua mamei sale
Adela Popescu este mereu atentă atunci când vine vorba de părinții ei și nu ratează niciun moment să le arate cât de mult îi iubește și îi apreciază. Astăzi este o si specială în familia actriței, pentru că mama ei își serbează ziua de naștere. Soția lui Radu Vâlcan nu s-a putut abține și i-a transmis un mesaj de-a dreptul emoționant în mediul online și a mărturisit și cum își serbează cea care i-a dat viață aniversarea.Se pare că mama Adelei este plecată în Suedia alături de câteva prietene, iar toți cei dragi o așteaptă acasă.
„Astăzi este ziua celei mai minunate femei de pe pământ. Mama mea. Nu am putut să o sărbătorim cum se cuvine pentru că e plecată cu niște puștoaice de vârsta ei, la Malmo, în Suedia.
🙂 Abia aștept să se întoarcă, să o strâng tare în brațe, și să îi spun cât de mult o iubim. Și să ne dea ce ne-a adus de pe acolo.:))) La mulți ani, mama mea!”, a fost mesajul transmis de Adela Popescu în mediul online.
View this post on Instagram
Fanii Adelei au felicitat-o pe mama actriței
Adela Popescu este urmărită de foarte multe persoane care îi sunt mereu alături și o apreciază nespus. Nici de această dată fanii ei nu s-au putut abține și au invadat secțiunea de comentarii pentru a-i transmite toate gândurile bune Doinei Popescu. Și Laura Cosoi și Dana Rogoz s-au numărat printre persoanele care au felicitat-o pe mama Adelei.
„Să fie sănătoasă”
„La mulți ani cu fericire și sănătate!”
„Să îți trăiască mămica fericită și sănătoasă! Este un exemplu de femeie, iar tu i-ai călcat pe urme”
„La mulți ani! Să-ți trăiască sănătoasă și să te bucuri de prezența ei cât mai mult timp!”
„La multi ani d-na Doina, mama Adeluței!! Sănătate maximă și tot binele din lume.”, au fost câteva dintre comentariile de la postarea Adelei Popescu.