Fostul soț al Monicăi Gabor a spus tot adevărul despre presupusa propunere a lui Mr. Pink de a-l ajuta în situația grea în care se află în ultima perioadă. Irinei Columbeanu a mărturisit că actualul soț al fostei sale partenere nu l-a căutat deloc până la acest moment.
Irinel Columbeanu spune că nici fosta soție sau actualul ei partener nu au luat legătura cu el, după ce a ajuns la azil. După ce au apărut zvonuri privind un ajutor din partea lui Mr. Pink, fostul afacerist a dezvăluit că nimeni nu l-a căutat cu acest scop.
Irinel Columbeanu nu a fost căutat de Mr. Pink pentru ajutor
Fostul milionar de la Izvorani a făcut noi dezvăluiri cu privire la viața pe care o trăiește în prezent, la azil. Recent, au apărut zvonuri potrivit cărora Mr. Pink, actualul partener de viață al Monicăi Gabor, l-ar fi sunat pe acesta și i-ar fi propus să meargă în America, acolo unde el s-ar ocupa de toate cheltuielile pentru azil și medicamente. Și deși Irinel Columbeanu nu ar fi refuzat această ofertă, în ciuda problemelor de sănătate c are nu îi permit să circule cu avionul, nimic din aceste lucruri nu sunt reale. Nici Monica și nici Mr. Pink nu l-au contactat până acum.
„Nu m-a sunat deloc Mr. Pink, deși are telefonul meu și dacă aș accepta această invitație care nu există, nu aș fi putut, pentru că doctorii mi-au spus că nu mai e bine să călătoresc cu avionul, până la Los Angeles e un zbor foarte lung. Am mai auzit niște zvonuri, dar toate la timpul lor”, a declarat Irinel Columbeanu, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP, de pe Prima TV.
Irinel Columbeanu consideră că fosta sa soție s-a lepădat de orice responsabilitate prin faptul că a delegat-o pe fiica lor, Irinuca, să se ocupe de această situație. Fostul afacerist spune că adolescenta îl sună aproape săptămânal pentru a vedea care este starea sa de sănătate și cum se descurcă. De asemenea, acesta a confirmat din nou faptul că doar fiica sa l-a ajutat financiar, oferindu-i suma de 200 de dolari.
„Vorbesc cu Irina săptămânal, e o diferență de 10 de ore de care eu țin cont și stau pregătit dacă mă sună, să răspund. Cred că Monica i-a delegat Irinei multe, inclusiv să țină legătura cu mine și să mă ajute în măsura posibilităților. Irina mi-a trimis 200 de dolari din economiile ei, eu am fost foarte impresionat, suma nu contează, i-am mulțumit”, a continuat acesta.
Nu doar Monica Gabor pare că a uitat de fostul său partener, ci și alte iubiri ale milionarului, precum Anna Lesko. Irinel Columbeanu se arată, însă, disponibil oricărui apel , ba chiar așteaptă cu sufletul deschis orice dialog cu persoanele care au însemnat odată ceva pentru el.
„Pe Anna Lesko o urmăresc pe Instagram, ăsta a fost singurul mod de a comunica. Nu vreau să fac niciun proces de intenție. Dacă intenția lor există, eu oricând aș răspunde la orice mesaj. Sunt oameni care au sărit în ajutor, medicamentația a rămas aceeași, nu am voie să beau cafea, asistentele de acolo sunt foarte drăguțe”, a mai adăugat fostul om de afaceri.