Andra Măruță, surprinsă în timp ce citea imnul României de pe tabletă, înainte de meciul România-Elveția. Cum a fost filmată cântăreața.
Înainte de meciul România-Elveția, Andra Măruță a interpretat imnul României, dar a avut în față o tabletă. Vedeta a fost foarte emoționată după acest moment, pe care l-a postat și pe rețelele sociale.
Andra Măruță a avut o tabletă în față atunci când a interpretat imnul României. Cum a fost surprinsă artista la meciul România-Elveția
Pe 2o noiembrie, Federația Română de Fotbal (FRF) a transmis că Andra Măruță va interpreta imnul României, “Deșteaptă-te, române”, în fața a aproximativ 50.000 de oameni, înainte de meciul dintre România și Elveția.
Momentul a fost unul foarte apreciat de oamenii prezenți în tribune. Interpretarea artistei a uimit pe toată lumea, inclusiv pe utilizatorii din mediul online.
Se pare că îndrăgita cântăreață nu a avut suficient timp să se pregătească pentru acest moment, așa că a avut la îndemână o tabletă, unde erau versurile imnului național. Astfel, din când în când, artista s-a mai uitat la ecran pentru a se asigura că nu greșește versurile.
La finalul momentului, Andra și-a făcut o cruce, deoarece momentul i-a ieșit bine. Ulterior, vedeta a postat și un clip video cu momentul în care a interpretat imnul.
“Cântarea imnului României pe un stadion cu peste 50.000 de suporteri este o onoare imensă! Am fost o parte din cea mai puternică voce a serii, iar sentimentul de a striga împreună ‘Hai România’ este absolut extraordinar!”, a scris Andra la postarea de pe Facebook.
După ce a postat filmarea pe rețelele de socializare, artista a primit multe aprecieri din partea internauților, care i-au lăudat vocea și prestația de la Arena Națională. Au existat, de asemenea, și utilizatori care au criticat-o pentru că a fost nevoită să se uite pe tabletă la versurile imnului.
“Oare imnul de stat se citește de pe foaie? Întreb și eu”, “Dar ce, dragă Andra, nu știi imnul României și era musai să îl ai scris?”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauți.
Andra a fost criticată pentru cum s-a afișat la un eveniment
De curând, Andra a fost invitată să cânte la un eveniment privat. Invitații au dansat și s-au bucurat de unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale. Artista a apărut într-o rochie elegantă, scurtă, cu pietricele, iar în picioare a purtat o pereche de pantofi cu toc.
Filmarea a fost postată pe Tik Tok, iar internauții au criticat-o dur. Aceștia s-au legat de aspectul fizic al juratei de la Românii au talent, spunându-i că s-a îngrășat.
“Gata, s-a dus și Andra, îi place dulcele. A devenit o băbuță de 70 de ani”, “Adio, talie”, “Știi vorba aia, banii îngrașă”, “Parcă seamănă cu soacră-mea”, sunt câteva dintre mesajele utilizatorilor.