O polițistă din Cisnădie a murit la numai 35 de ani în urma unei boli grave, soțul ei rămânând singur cu cei doi copii ai lor.
Teodora Maria Popa a murit, miercuri, la vârsta de 35 de ani, în urma unei boli grave. Tânăra era polițistă și lucra ca agent în cadrul poliției din Cisnădie. Colegii îi pot aduce un ultim omagiu la capela cimitirului din Sibiu.
„Cu durere în suflet anunțăm trecerea în neființă a colegei noastre Popa Teodora Maria, care astăzi, a pierdut lupta cu o boală necruțătoare. La doar 35 ani, a lăsat în urmă soțul, un băiețel de 5 ani și o fetiță de 10 ani.
A activat la IPJ Sibiu – Poliția Orașului Cisnădie, a adorat această meserie, a iubit oamenii, a empatizat și suferit cu fiecare în parte, adunând la ea problemele tuturor, oferind oricărui străin și pâinea de la gură, lucruri ce și-au lăsat amprenta în societate. Trupul neînsuflețit a fost depus la capela cimitirului din Sibiu. Dumnezeu să o ierte!”, au transmis colegii săi pe grupul de Facebook „Polițiști – Uniți suntem puternici”.
În ultimele luni, mai mulți polițiști în activitate au murit în urma unor tragedii care s-au abătut pe neașteptate asupra lor. În urmă cu mai puțin de o lună, pe 13 decembrie, un polițist din Craiova de 23 de ani a murit într-un accident rutier.
Agentul se afla în mașina cu care mergea către locul său de muncă, din localitatea Bechet. La un moment dat, polițistul a pierdut control mașinii și a intrat pe contrasens unde a lovit un microbuz. Accidentul a avut loc pe DN65, în localitatea Berevoiești, județul Dolj.
Pe 30 noiembrie doi polițiști, unul în Botoșani, celălalt în Suceava, s-au sinucis împușcându-se cu arma din dotare. Primul dintre ei, un bărbat de 47 de ani, s-a împușcat în cap în cimitirul din comuna Vlăsinești, la mormântul fiicei sale.
Aceasta murise la vârsta de un an, iar pe 30 noiembrie și-ar fi serbat onomastica întrucât numele său era Andreea. Tatăl său nu a reușit să treacă peste suferința pricinuită de moartea copilului și și-a curmat zilele la mormântul ei.
În aceeași zi, un polițist de numai 22 de ani, care lucra la Constanța, s-a sinucis în mașina de poliție. Era originar din județul Vâlcea și absolvise școala de agenți de poliție în luna aprilie, după care a fost repartizat la postul de poliție din Cumpăna, județul Constanța.
„Părinții lui Remus erau cunoscuți cu afecțiuni medicale cronice ce necesitau ajutorul și sprijinul băiatului lor, trimis la 400 km de casă. Durerea era mare și frustrarea că e departe de ei a contribuit la dezechilibrul psihologic prin care trecea acest tânăr. Dar cu toate acesta, nu interesa pe nimeni și nici nu se punea problema să i se aprobe mutarea mai aproape de casă”, a precizat Sindicatul Europol.