Lidia Fecioru a făcut previziuni pentru 2024. Bioenergoterapeutul spune că „acești ani până în 2028 sunt hotărâtori pentru noi”.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit previziunile sale pentru anul 2024, oferind o perspectivă asupra evenimentelor care vor marca acest an. În emisiunea „Adevăruri ascunse”, ea a adus în discuție subiecte precum războiul, alegerile și o noua pandemie care se anunță.
Războiul din Ucraina va continua în forță în 2024
Potrivit Lidiei Fecioru, războiul din Ucraina va continua în forță în 2024, cu perspective sumbre până în 2028: „Pe plan general aș spune așa: războiul va mai continua și anul ăsta. Nu vă faceți iluzii. Din păcate, va mai dura un pic, până în 2028. Abia atunci se vor așeza foarte bine lucrurile. Până atunci este așa: ‘trag și eu de pătură, trag și tu de pătură’.
Din punctul meu de vedere, orice conflict se putea rezolva de mult. Doar că m-am uitat la cifre, la cât au câștigat statele care au vândut armament, la ce sume exorbitante au realizat.
Am spus tot timpul că banii se fac din foame și război și, din păcate, le convine situația. Într-un fel se va așeza pacea după 2028. Dar nu acum, încă. Mare diferență în 2024 față de 2023 nu va fi.
Problema este că noi trebuie să fim foarte atenți când vor veni alegeri. Și aici lăsăm la latitudinea fiecăruia să aleagă ce zice inima, nu ce zice altcineva. Sunt atât de hotărâtoare aceste alegeri pe care le vom avea acuma, mai ales cele europarlamentare și cei care ne vor reprezenta acolo”, a spus Lidia Fecioru.
Acești ani până în 2028 sunt considerați hotărâtori pentru noi, potrivit afirmațiilor Lidiei Fecioru: „Acești ani până în 2028 sunt hotărâtori pentru noi. Mult. Cum păstrăm la anul care vine bogăția, așa o să o avem. Dacă n-o păstrăm, nu vom avea.
Din păcate, spun cu durerea în suflet chestia asta: de partea cataclismelor, vor fi situații destul de grele cu vulcanul Etna. V-am zis eu acum doi ani că va începe să erupă și va erupe și anul ăsta. Vor fi chestii de apă, multă apă, dar doar în anumite zone. Nu va fi peste tot.
Noi vom avea secetă de nou, dar vor fi ape care vor inunda țările de nord: Finlanda, Norvegia, Islanda, Suedia, Olanda, deci toată partea de nord.
Dacă stăm să ne gândim, energia banilor pe sectorul populației există. Vor fi oportunități de câștig, nu pentru toată lumea, dar vor fi pe unele segmente. Ceea ce e foarte bine: dacă măcar jumătate dintre noi câștigă, au de câștigat și ceilalți”, a declarat Lidia Fecioru.
În ceea ce privește sănătatea, Lidia Fecioru a avertizat cu privire la o pandemie de boli pulmonare, deja declarată în China. Ea adaugă că această afecțiune este bacteriană, nu virală, și afectează în special tinerii și copiii.
„Pe partea de sănătate, o altă pandemie e ‘pe vine’. Este deja declarată în China. E o pandemie de boli pulmonare pe care n-o mai pot controla, pentru că am înțeles că nu este virală, este bacteriană, și se controlează foarte greu. Răspunde foarte greu la tratament și e foarte răspândită în rândul tineretului, al copiilor. Sunt foarte vulnerabili la asta.
Pe partea de dragoste, dacă dragoste nu este, facem! Facem să fie dragoste. Ce-mi doresc pentru voi, stimați telespectatori, este să vă întoarceți cu fața unii la ceilalți, să vă oglindiți în ochii celorlalți și să începeți să vă îmbrățișați, să nu vă mai certați, să nu vă urâți, să nu vă înrăiți. Uniți-vă! Uniunea va fi salvatoare, sunt convinsă de acest lucru”, a precizat Lidia Fecioru.
Cea mai mare provocare și cel mai mare pericol în 2024: alegerile
De asemenea, Lidia Fecioru a abordat subiectul alegerilor, considerându-le cea mai mare provocare în 2024. Ea îndeamnă la acțiune, subliniind importanța implicării individuale în schimbarea lucrurilor.
„Alegerile reprezintă cea mai mare provocare și cel mai mare pericol în 2024. Problema este că deja sunt mult prea mulți ani de când așteptăm să fim bine. Nu mai avem timp să așteptăm. Asta e problema: că nu mai avem timp să așteptăm.
Trebuie să începem să construim, noi pentru noi. Nu va veni nimeni nici să ne dea, nici să ne pună masa, nici să ne dea de mâncare de gratis.
Trebuie să punem osul la muncă, să ne lucrăm pământul și să începem să ne gospodărim. Ăsta este sfatul meu”, a spus Lidia Fecioru.
Obiectivele pentru 2024: „Ne vom face planuri, dar ne vom face planuri dintr-o perioadă în alta”
„Știi cum spuneam: dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i planurile tale. Și atunci ne vom face planuri, dar ne vom face planuri dintr-o perioadă în alta.
Cel care vrea să ajungă undeva, să-și construiască ceva, nu e nicio problemă: să-și facă planurile fără probleme. Vor fi oportunități de bani la unii, la alții nu.
Anul 2024, față de 2023, va fi în oglindă. Dacă gândim bine la alegeri, vom schimba din rădăcină lucrurile. Dacă nu, nu. Aici, alegerea ne aparține. Îmi doresc ca 2024 să nu fie un an interesant, ci să fie rodnic. Adică, ceea ce vom alege să ne dea roade bune pentru țară. După mine, sunt ultimele alegeri europarlamentare, și cu asta am spus tot.
Teza asta a ‘scăpat-o’ cineva care știe foarte bine lucrurile astea. Planul este făcut până în 2028”, a adăugat Lidia Fecioru, în cadrul emisiunii „Adevăruri ascunse”.