Oana Moșneagu i-a transmis un mesaj extrem de emoționant lui Vlad Gherman, care a devenit soțul ei în urmă cu câteva zile. Cei doi s-au cununat civil, iar la eveniment au participat toți cei apropiați.
Oana Moșneagu și Vlad Gherman au devenit oficial soț și soție, după ce au spus cel mai hotărât „da” în fața ofițerului stării civile. Cei doi au o relație foarte frumoasă și se iubesc mult, iar actrița a vrut să le arate acest lucru tuturor. I-a transmis un mesaj lui Vlad Gherman chiar pe rețelele sociale.
„Suflete, ai avut curaj să te arunci în toate anotimpurile mele, te-ai ținut strâns și ai îndurat furtunile, vântul aprig, zilele toride și pe cele groaznic și axfisiant de umede. Și ai rămas. Astăzi renaștem. E primăvara noastră. Să o încununăm cu bucuria cuvenită, anii sunt mulți, anotimpurile nemiloase își intră în drepturi negreșit. Mă ții de mână și suntem pregătiți. Iubire, fi-ne primăvară în suflet în toate iernile aprige!
P.S.: Așa să ne fie, după cum ne-ați urat, o viață întreagă și chiar mai mult. Vă mulțumim pentru fiecare gând bun!”, a scris Oana Moșneagu pe Social Media.
Acum, după cununia civilă, cei doi actori urmează să facă și petrecerea cea mare, la care vor avea în jur de 200 de invitați. Cristina Ciobănașu, fosta iubită a lui Vlad Gherman, a lipsit de la cununie și va lipsi și de la nunta cea mare.
„O să avem cred că spre 200 de invitați, asta dacă vine toată lumea. Aici includ și membrii trupelor, videograf, fotograf, toți oamenii de acolo. Invitații noștri cred că undeva la 160-170, nu sunt mulți, puțini, cred că sunt fix oamenii dragi nouă. Chiar ne dorim să vină oameni cu care am interacționat, nu vrem să fie ceva „Nunta anului, fast și opulență”. E ceva pe care-l facem pentru noi. Colegii au confirmat, toată lumea a întrebat ce o să se întâmple cu Cris, răspund și la întrebarea asta, în caz că subtil asta urma.
Am discutat cu ea, i-am spus că mie, personal, mi se pare ciudat să o chem la nunta mea, ea a zis că cel mai probabil oricum nu ar fi venit, iar așa am convenit împreună, a fost o discuție liberă, și a zis că nu ar venit. Asta nu înseamnă că încă suferă, e o chestie de respect față de relația în care am fost timp de 10 ani și e o situație ciudată. Nici eu nu aș vrea să fiu prezent la nunta ei, nu are legătură cu trecutul, ar fi doar ciudat”, spunea Vlad Gherman, în cadrul emisiunii Fresh by Unica.