Duminica Tomii, sărbătorită în prima duminică de după Paște, este dedicată Apostolului Toma în calendarul ortodox. Această sărbătoare este însoțită de numeroase tradiții și obiceiuri.
Este o zi care marchează sfârșitul Săptămânii Luminată și este cunoscută sub numele de Duminica Tomii, în onoarea Apostolului Toma, cunoscut și ca cel necredincios.
Această sărbătoare, denumită și Paștele Morților sau Lunea Morților, este dedicată aduceri de omagii spiritelor moșilor și strămoșilor. Se crede că aceștia, blajini și buni, trăiesc într-o altă lume și sunt anunțați de sosirea Paștelui prin aruncarea în apele curgătoare a cojilor de ouă sau a altor obiecte rituale.
Tradiția spune că atunci când cojile de ouă ajung în lumea lor, este momentul sărbătoririi separate a Paștelui Blajinilor sau a Paștelui Morților, atât “aici”, cât și “acolo”.
Ultima zi a Săptămânii Luminată, denumită Duminica Tomii, este plină de tradiții și obiceiuri, marcând momentul în care Isus se arată Apostolilor, inclusiv lui Toma, care nu credea în învierea Sa.
În această zi, se comemorează și morții, iar în regiunea Banatului femeile pun pachete cu mâncare pe apele curgătoare, în timp ce copiii împletesc coșuri din nuiele, în care așează ouăle roșii, vopsite în ajunul sărbătorii.
In această zi specială, în timpul ceremoniei religioase, preotul binecuvântează produsele culinare și ouăle aduse de credincioși la biserică. Apoi, acestea sunt duse la o apă în mișcare, pentru a fi purificate și pentru a călători către sufletele celor decedați. Credincioșii consideră că această ofrandă îi va ajuta pe cei plecați să se elibereze de păcatele lor, permițându-le să umble liber prin lumea de dincolo.
După încheierea slujbei, oamenii se îndreaptă către cimitire pentru a lua parte la o altă ceremonie religioasă, dedicată comemorării celor decedați în „lumea de dincolo”, de unde provine și denumirea de Paștele Blajinilor.
Tradiții și obiceiuri din Duminica Tomii.
Duminica Tomii marchează pomenirea morților, fiind cunoscută și ca Paștele Morților sau Paștele Blajinilor. Termenul „blajini” se referă la cei care au dus o viață pașnică și bună și sunt considerați incapabili să facă rău altcuiva. Aceștia ar fi localizați la granița dintre lumea noastră și lumea de dincolo.
Acești blajini sunt anunțați despre apropierea Paștelui prin aruncarea cojilor de ouă roșii în râuri sau alte cursuri de apă în mișcare. Deoarece acest gest durează aproximativ o săptămână până când ouăle ajung la ei, sărbătoarea Paștelui este amânată cu o săptămână.
În Duminica Tomii, credincioșii își amintesc de cei decedați la morminte, iar apoi se strâng la mese în cimitire sau în apropierea bisericilor, în aer liber. Se crede că acest moment este unul în care sufletele celor plecați se alătură celor vii la masă pentru a cinsti învierea Mântuitorului.
Ce sa nu faci în Duminica Tomii
În ziua Duminicii Tomii, este important să eviți treburile casnice sau agricole. Se recomandă să nu te ocupi de spălat, coasere sau curățenie. De asemenea, este bine să eviți certurile, cuvintele neplăcute și vorbitul de rău despre cei decedați.