Toţi facem acelaşi lucru pentru că o casă are nişte reguli nescrise. Toţi trebuie să se adapteze. E un colectiv, iar dacă nu te adaptezi, încadrezi în colectiv, eşti dat la o parte.
Între copii există această concurenţă, a telefonului, a îmbrăcămintei, a comportamentului. Aşa îşi aleg prietenii acum. Dar nu toţi copiii au posibilitatea să muncească de mici. Evident, dacă ai o firmă şi vrei să îi dai ceva copilului să muncească la tine la firmă, e altceva. Dar acest tip de copil, în orice clipă în care calcă strâmb sau nu mai poate ştie că este tata în spate.
Una e să îi responsabilizezi pe copii. Noi, părinţii, putem sacrifica o cameră pentru ei. Să le dăm un spaţiu al lor, să îşi creeze singuri un spaţiu al lor.
Eu acasă am adoptat o lege pentru spălarea farfuriilor. Cine rămânea ultimul la masă, spăla farfuriile. Am crescut doi băieţi. Când am văzut că în şifonier e dezordine, le spuneam să facă ordine. Ei preţuiau munca mea şi făceau.
Şantajul merge, însă dacă o faci trebuie să îţi asumi că în interiorul lui va începe să te urască. Pentru că începi să devii duşmanul lui. Şi atunci, treburile se pot împărţi.
Negocierea este destul de în regulă ca să îi implici pe copii în viaţa ta şi să accepte aşa cum sunt.
Totuşi, trebuie să existe un echilibru căci altfel dacă îşi bate joc de tot ce faci tu pentru el, respectul unde e? Dacă nu respecţi ceea ce spun, înseamnă că nu mă respecţi nici pe mine, nici munca mea. Iar dacă nu îţi pasă, te duci la muncă.
Vara în vacanţă, te duci la muncă şi vezi cum se câştigă banul. A preţui lucrurile pe care le primesc înseamnă respect. Dacă facem altfel, înseamnă că îi lăsăm să ne manipuleze şi dacă încep să facă asta, la revedere.
Recompensele în bani pentru a responsabiliza un copil funcţionează, însă doar pentru o perioadă de timp. Ulterior, îşi va da seama că vrei să îl cumperi. Şi undeva se va rupe.
Şantajul emoţional este o altă formă prin care copiii încearcă să obţină ceea ce vor. Toate aceste lucruri se pot echilibra foarte bine, lămurind, discutând, vorbind cu copilul. Că e mic, că e adolescent, dacă stai şi discuţi, toate aceste lucruri sunt excepţionale şi nu există să nu îi ajungi la suflet.
Dar, dacă tu eşti dezordonat, nu poţi să îi impui copilului să fie ordonat. Tu pentru copil trebuie să fi un exemplu. Copiii copiază ce face mama, ce face tata, gesturile, cuvintele. Şi dacă va intra într-un program, se va comporta ca în familie.