Ana însăși era orfană, crescută într-un orfelinat administrat de o biserică catolică din Brașov și a urmat o școală comunitară. Ulterior, a urmat un curs de însoțitoare de bord după ce a absolvit universitatea și a devenit stewardesă.
Ana o aducea pe Ioana acasă doar în timpul vacanțelor sale anuale, iar ele petreceau timp împreună. Alți copii din orfelinat erau invidioși, pentru că, deși Ioana își petrecea cea mai mare parte a timpului la orfelinat, măcar avea o mamă care avea grijă de ea și o iubea.
Dar, în afară de Ioana, nimeni nu știa cât de singură se simțea când mama ei o vedea doar de două ori pe an. Ea era mai ales singură pentru că niciunul dintre copii nu voia să îi fie prieten din invidie, și din plictiseală și-a dezvoltat un interes pentru pictură.
Când Ioana a împlinit 16 ani, pictura a devenit și motivul pentru care a decis să urmeze Arte la facultate. Dar Ana nu a fost de acord — ea își dorea ca Ioana să urmeze medicina, ceea ce a dus la o mare ceartă între mamă și fiică, rezultând într-o relație înstrăinată.
„Îmi place să pictez, mamă, și nu mă poți forța să fac medicină!” a spus Ioana cu fermitate.
„Nici gând, Ioana,” i-a spus Ana. „Nu artele. Acest domeniu nu are viitor, și vei trebui să te chinui toată viața! Nu vreau să treci prin asta.”
„Dar, mamă,” a insistat Ioana. „Iubesc pictura și vreau să-mi fac o carieră din asta. Nu vreau să fac medicină doar pentru că tu crezi că doctorii câștigă mulți bani și este o carieră stabilă!”
„Dragă, ești încă tânără și iei o decizie pripită,” i-a avertizat-o Ana. „Am avut încredere în tatăl tău când eram tânără, și uite cum am suferit. Tu trăiești într-un orfelinat, iar eu mi-am petrecut toată viața muncind non-stop, zi și noapte!”
„Bineînțeles, mamă. Știi ce, în tot acest scenariu, doar eu am suferit. Deși am o mamă, a trebuit să trăiesc ca o orfană. De ce? Pentru că tu te-ai îndrăgostit de cine nu trebuia! Și acum iei încă o decizie care ne afectează pe amândouă!” a spus Ioana. „Dacă te îngrijorează banii, pot lucra part-time și îmi pot plăti facturile.”
Cu aceste cuvinte, Ioana și-a făcut bagajele și a plecat din casa mamei sale în acea seară, hotărâtă să-i dovedească că are dreptate, mutându-se din Brașov în Sibiu.
A luat un an liber de la școală pentru a se pregăti pentru examenele de bursă, și a reușit să se înscrie într-un program de Arte Plastice la o universitate la începutul anului următor.
A continuat, de asemenea, să facă voluntariat, la fel cum făcuse în orfelinatul unde își petrecuse peste 16 ani din viață, și în weekenduri vizita un orfelinat din apropierea noii sale locuințe, aducând cărți de colorat și jucării, și ocazional organizând sesiuni de pictură pentru copiii de acolo.
16 ani au trecut în acest fel. Ioana nu mai vorbise cu Ana de la acea zi fatidică, dar începuse să simtă nevoia să o vadă pe mama ei din nou.
În primele zile după ce s-a mutat la Sibiu, a contactat-o de mai multe ori prin telefoane și chiar i-a trimis scrisori, dar Ana era furioasă pe ea, așa că și-a schimbat numărul de telefon și a ignorat toate mesajele.
Însă, Ioana, acum în vârstă de 32 de ani, director al unei mari firme de design, era mult mai matură decât Ioana de 16 ani și a realizat că ar fi putut să încerce să vorbească cu mama ei mai răbdătoare și să o convingă, în loc să întrerupă legătura cu ea din cauza unei certuri.
Așa că, după toți acești ani, a decis să se întoarcă la orfelinat și să se reconcilieze cu mama ei. Desigur, nu a fost o decizie ușoară emoțional, având în vedere cât timp trecuse și cum s-a încheiat ultima conversație cu mama sa.
„Dar, timpul vindecă totul, Ioana, și o să fie bine,” și-a spus ea când a angajat un taxi pentru a o duce la Brașov în seara următoare.
Din păcate, însă, taxiul s-a stricat la jumătatea drumului. Se însera deja și trei taxiuri o refuzaseră. „Poate nu mi-e destinat să rezolv lucrurile cu mama,” a gândit ea, aproape gata să renunțe după ce și al patrulea taxi a anulat cursa. Dar atunci, o mașină s-a oprit lângă ea, iar un bărbat amabil i-a oferit ajutor. „Hei, pot să te ajut?” i-a spus bărbatul într-un ton prietenos, coborând geamul mașinii.
„Da, ar fi foarte amabil din partea ta,” i-a răspuns Ioana, ușurată să primească ajutor. „M-ai putea duce, te rog, la Brașov? Mașina mea s-a stricat și deja am fost refuzată de patru taxiuri!”
„Desigur,” i-a spus bărbatul, Mihai. „Oricum mă îndrept și eu spre Brașov! Urcă-te!”
„Doamne, îți mulțumesc atât de mult!” i-a răspuns Ioana, așezându-se repede pe scaunul din față. Ioana s-a prezentat și i-a explicat că merge spre orfelinatul unde fusese crescută. Mihai s-a prezentat și el, și, pentru a trece timpul, a început să-i povestească despre viața lui.
„Nu am mai avut chef să ies la întâlniri după ce am divorțat,” i-a spus el. „Nu am avut copii, așa că sunt doar un bărbat singur care își trăiește viața așa cum vine.”
Ioana a roșit. „Ești din Brașov?”
„Da. Mă întorc acasă după ce mi-am vizitat niște rude.”
„Frumos,” a răspuns Ioana, încet. „Ești norocos să ai o familie.”
„Da, e plăcut să ai o familie… până când nu te bat la cap o dată pe lună pentru o reuniune plictisitoare!” a spus Mihai. „Sunt momente în care prefer să fiu singur. Apropo, ajungem în curând la Brașov. Unde vrei să te las?”
„M-ai putea lăsa lângă stația de autobuz de la Valea Răsăritului? Orfelinatul e la doar două minute de mers pe jos de acolo.”
„Sigur!”
„Mulțumesc, Mihai.”
Era în jur de ora 20:30 când Ioana a ajuns la orfelinat. După cină, copiii erau deja în camerele lor, iar directoarea orfelinatului plecase. În acea noapte, maica Veronica era de serviciu, și a recunoscut-o imediat pe tânăra Ioana care fusese cândva acolo.
„Oh, dragă,” a exclamat maica Veronica. „Chiar ești tu, Ioana?”
„Maică!” a strigat Ioana, bucuroasă, îmbrățișând-o. „Ce mai faceți?”
„Sunt bine, draga mea. Dar de ce ai plecat atât de brusc? Mama ta era foarte îngrijorată după ce ai plecat.”
„Îmi pare rău, maică. Eu și mama ne-am certat din cauza a ceva și a trebuit să plec, dar m-am întors ca să îmi repar greșeala. Vreau să o surprind pe mama, așa că nu am contactat-o înainte. E în oraș?”
„Ei bine,” maica Veronica era pe punctul să spună ceva când o fetiță a intrat în cameră. „Mă poți ajuta să-mi găsesc păpușa, maică Veronica?” a întrebat ea cu o voce subțire, frecându-și ochii de somn.
Un fior a trecut prin Ioana când s-a uitat mai atent la fetiță. „Ea… ea arată exact ca mine! Cum este posibil?”
Maica Veronica a observat cum fața Ioanei s-a albit la vederea fetiței. I-a spus micuței, Maria, să meargă în camera ei și a trimis-o pe sora Silvia să o ajute. Apoi s-a întors către Ioana, așezându-și mâna pe mâinile acesteia.
Ioana a observat o teamă ciudată în ochii maicii Veronica în acel moment. „Este ceva ce ar trebui să știi, Ioana. Este vorba despre fetița pe care tocmai ai întâlnit-o,” a început ea, și i-a povestit istoria fetei.
Maica Veronica i-a spus Ioanei că Maria era sora ei mai mică. Ana s-a căsătorit cu un bărbat pe nume Andrei la câțiva ani după ce Ioana a plecat, iar ei au avut o fetiță pe care au numit-o Maria. Cu toate acestea, Andrei nu a vrut să aibă grijă de copil și de Ana și le-a abandonat pentru o femeie mai tânără.
„A fost foarte deprimată după ce a fost părăsită din nou,” a explicat maica Veronica. „Dar cine poate sfida voința lui Dumnezeu? Săraca ta mamă a îndurat multă durere și suferință. Și, din păcate, a murit într-un accident de avion. Maria are acum șase ani. Obișnuia să stea la noi când Ana era la serviciu, dar după ce a murit, am luat-o oficial sub îngrijirea noastră.”
Când Ioana a aflat că mama ei nu mai este în viață, inima i s-a frânt. S-a simțit cumplit că nu o contactase măcar o dată, iar lacrimile au început să-i curgă pe obraji. „Ar fi trebuit să o contactez. A suferit atât de mult, și eu… eu nu mă pot ierta, maică.”
„Nu plânge, Ioana,” i-a spus maica Veronica, îmbrățișând-o. „Ceea ce s-a întâmplat face parte din planul lui Dumnezeu. Ar trebui să fii recunoscătoare că ești aici și că încă ai ocazia să repari greșelile, având grijă de sora ta.”
„O voi face, maică. Nu voi repeta greșeala pe care am făcut-o înainte,” a promis Ioana. Și în ziua următoare, ea a depus cererea de tutelă pentru Maria.
Când cererea a fost finalizată o lună mai târziu, Ioana a adus-o pe micuța Maria acasă. Fetița a fost încântată să afle că are o soră mai mare.
De atunci, au trecut 9 ani. Maria are acum 15 ani și va absolvi curând liceul. Recent, Ioana i-a povestit ce s-a întâmplat între ea și Ana, ceea ce a întristat-o pe Maria, dar a motivat-o să urmeze medicina și să îndeplinească dorința mamei lor.
Pe de altă parte, Ioana și-a extins afacerea în mai multe orașe din România, iar ea și Mihai s-au căsătorit anul trecut. Ei s-au întâlnit frecvent după ce Ioana s-a mutat înapoi la Brașov pentru Maria. În cele din urmă, întâlnirile lor s-au transformat în dragoste, și au decis să se căsătorească.
Ce putem învăța din această poveste?
Fă pace cu cei dragi înainte de a fi prea târziu. Dacă Ioana ar fi decis să o contacteze pe Ana mai devreme, ar fi putut petrece mai mult timp cu ea și să-i ceară iertare.
Regretul pentru greșelile din trecut nu ajută. În schimb, încearcă să faci mai bine în viitor, așa cum Ioana a decis să aibă grijă de Maria și să-și asume rolul de mamă.